Pluguşorul FP România. Învăţături pentru tinerii din ţară
0
Subiectul implicării tinerilor în societatea civilă mă fascinează deoarece am avut norocul, de-a lungul anilor, să văd efectul masiv pe care îl pot avea tinerii în societate – scrie Cosmina Dorobanţu în FP România nr. 32 (iarna 2012)
Extras din ediţia FP România nr. 31 (iarna 2012)
În 1999, am plecat în Statele Unite, la universitate. Şansa mi-a surâs, într-un fel, să nimeresc în apropiere de Seattle, un oraş pe coasta de vest a Statelor Unite, unde în iarna lui '99, chiar în primul meu an de facultate, a avut loc o întâlnire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului - organizaţie cu rolul de a arbitra şi a milita pentru liberalizarea comerţului exterior. Mulţi studenţi americani, şi nu numai, erau de părere că liberalizarea comerţului exterior va dăuna mediului înconjurător, va încuraja exploatarea forţei de muncă din ţările în curs de dezvoltare sau că va duce la pierderea locurilor de muncă necalificate din economia americană. Oricare era motivul lor, mulţi tineri erau nemulţumiţi de procesul de globalizare şi vedeau OMC ca fiind capul tuturor răutăţilor.
În iarna lui '99, organizaţia se întâlnea în Seattle pentru o nouă rundă de negocieri a tarifelor vamale şi mulţi tineri supăraţi pe această organizaţie au decis că ar fi bine ca întâlnirea să nu aibă loc. S-au organizat, în acest scop, proteste împotriva fenomenului de globalizare la o scară nemaiîntâlnită până atunci în Statele Unite. Sute de mii de tineri au ieşit în stradă timp de 4 zile. Am fost şi eu acolo, în rol de observator şi nu protestatar. Nu prea ştiam la vremea respectivă ce face OMC şi dacă ar trebui să fiu sau să nu fiu supărată pe ea. Azi, cu cunoştiinţele pe care le am, chiar nu sunt supărată pe ea. Dar în 1999 m-am dus la protest, tocmai ca să văd cum arăta un miting în Statele Unite.
M-a impresionat nivelul de organizare: totul era foarte bine gândit şi pus la punct. Buna organizare şi-a făcut efectul: din cauza acestor proteste întâlnirea OMC nu a mai avut loc. Şase sute de oameni au fost arestaţi, dar asta nu a speriat pe cineva: protestatarii s-au mutat, cu miile şi cu tupeu, în faţa închisorii. Mass media a fost forţată să dezbată şi să scrie pe larg despre fenomenul de globalizare. Şeful poliţiei din Seattle şi-a dat demisia. Primăria a plătit mai mult de un milion de dolari daune protestatarilor care au fost arestaţi pe nedrept. Protestul a fost, cu alte cuvinte, un succes.
Mi-a rămas în minte această mişcare. Nu pentru numărul de oameni din stradă, nu pentru organizarea impecabilă, nu pentru curajul protestatarilor şi nici pentru atmosfera de carnaval de pe străzile Seattle-ului, ci pentru motivul pentru care tinerii au ieşit în stradă. Liberalizarea comerţului exterior nu îi afecta direct, nici pe ei, nici pe familiile lor. Mulţi dintre cei pe care i-am întâlnit pe străzi erau studenţi la universităţi private din Statele Unite. Aceasta însemna că părinţii lor, pe vremea aceea, îşi permiteau să plătească 40.000 de dolari pe an pentru studiile lor. Erau, cu alte cuvinte, din familii înstărite. Şi, totuşi, mulţi dintre ei au stat la închisoare câteva zile fiindcă li se părea nedrept ca angajaţii fabricilor de tricouri din China să lucreze în condiţii grele şi să fie plătiţi puţin.
Provenind dintr-o ţară în care s-au comis atâtea nedreptăţi care au afectat direct pe fiecare cetăţean al ei şi care nu a protestat mai niciodată împotriva lor, m-am întrebat şi încă mă întreb, cu ce suntem diferiţi de ei. Cu certitudine, nu suntem mai tăcuţi decât ei din cauza faptului că nu observăm ce se întâmplă. Nu suntem tăcuţi nici din cauză că nu suntem supăraţi de ceea ce ni se întâmplă. De fiecare dată când am revenit în ţară, am aflat, din primele câteva ore, de la rude, prieteni, vecini, de la şoferul de taxi şi vânzătoarea de la magazin cu cât s-a scumpit kilogramul de cartofi, cu cât au scăzut salariile, câtă mită au trebuit să dea ca să fie consultaţi de un doctor, cât sunt de sătui de întreaga clasă politică. Românul e foarte nemulţumit.
Şi atunci de ce nu ne implicăm, mai mulţi, în societatea civilă? De ce noi, tinerii, nu ne facem vocea auzită? Am să vă dau trei motive, aşa cum le văd eu. Nu sunt într-o ordine anume; priorităţile în viaţă le definim singuri.
1. Avem prostul obicei de a ne plânge numai unul altuia, la un pahar de bere. Mulţi americani, când îi supără ceva, merg la psiholog şi îşi varsă năduful acolo, ca să nu explodeze în timpul unei şedinţe la servici. Noi ne vărsăm năduful unul altuia, ca să nu explodăm într-o mişcare de stradă. Vorbim între noi, postăm pe Facebook, găsim înţelegere, strângem vreo zece like-uri de la prieteni şi până la sfârşitul serii ne trece supărarea. Trebuie să realizăm, însă, că acest lucru e folositor doar pentru noi, la modul individual, ca să trecem psihic peste ceea ce ni se întâmplă. Problemele rămân. Învăţăm să trăim alături de ele, dar problemele continuă să fie acolo.
2. Ne este frică de consecinţele acţiunilor noastre. Mulţi ne temem de ce ni se poate întâmpla dacă ne facem nemulţumirile publice. Ce vom păţi dacă supărăm pe cineva? Un fost Ministru al Educaţiei, dl. Ioan Mang, a fost acuzat de plagiat. Lucrări ştiinţifice întregi pe care apărea numele lui au fost copiate de la alţi autori. M-a întristat mult subiectul acesta. A fost o noapte întreagă în care nu am dormit deoarece un coleg din departamentul meu de economie de la Oxford, doctorand din Coreea de Sud, citise un articol în presa asiatică despre dl. Mang şi m-a întrebat nu de ce a fost numit în funcţia de Ministru al Educaţiei ci de ce nu îşi da demisia.
M-am hotărât, în noaptea aceea, să scriu şi eu un articol pe această temă. Am fost conştientă că voi supăra anumite persoane. Nu mă aştept ca dl. Mang să îmi dea bună ziua vreodată. Nu mă aştept nici să mi se ofere un post de profesor la Universitatea din Oradea. Dar pentru fiecare pesoană pe care am supărat-o cu articolul meu, a fost o altă persoană care mi-a mulţumit pentru implicare. În final, i-am îndepărtat de mine pe cei care consideră impostura în mediul academic normală şi i-am apropiat pe cei pentru care onestitatea în cercetare e importantă. Şi aici aş dori să subliniez un lucru: când vreţi să luaţi o poziţie, gândiţi-vă la idealul pe care îl apăraţi şi nu la persoana pe care o supăraţi. Atâta timp cât aveţi valorile voastre: corectitudine, onestitate, dreptate, adevăr şi vă ghidaţi propria viaţă după ele, să nu vă fie frică niciodată să le apăraţi, indiferent de persoana pe care o veţi supăra. Dreptatea este şi va fi de partea voastră.
3. Nu avem încredere în noi, mai ales noi, tinerii. Am participat, alături de universitatea mea, la evenimente de recrutare, atât în ţară cât şi în străinătate. În Anglia, elevii de clasa a 12-a cu care am vorbit erau foarte încrezători. Îmi puneau întrebări despre căminul în care vor fi cazaţi, nu despre procesul de admitere. În România, îmi spuneau că le este frică să se înscrie deoarece nu au nici o şansă să fie admişi. O elevă de clasa a 12-a mi-a spus, chiar, că nu a făcut nimic deosebit în viaţă ca să fie admisă la o universitate de vârf. Am rugat-o să îmi povesteasca despre viaţa ei, ştiind, cu siguranţă, că vom descoperi un lucru deosebit. L-am şi descoperit: câştigase campionatul european de şah la juniori. Avea realizări mai mari decât toţi elevii englezi care m-au întrebat de cazarea la cămin.
E momentul să realizăm cât suntem de valoroşi. E momentul pentru voi, să vă uitaţi în oglindă şi să treceţi în revistă realizările voastre de până acum. E momentul să acceptaţi, fără modestie, faptul că sunteţi deştepţi, că ştiţi să gândiţi, că puteţi să puneţi întrebări, că aveţi o voce care merită auzită şi un sistem de valori care trebuie apărat şi promovat.
În final, câteva sfaturi pentru implicarea tinerilor în societate. Cu o singură clarificare: protestele de stradă nu sunt modalitatea principală de a vă face vocea auzită. Aveţi la dispoziţie o sumedenie de unelte de la campanii de informare, la parteneriate cu factorii de decizie, la atragerea fondurilor private şi la oferirea de servicii de consultanţă. În orice aţi face, însă, v-aş ruga să ţineţi cont de următoarele principii:
· Propuneţi-vă să fiţi formatori de opinii, să ajungeţi să lucraţi, într-o bună zi, pe un proiect a cărei direcţie e definită de voi. E bine, la început de drum, să lucraţi ca stagiari sau să fiţi voluntari într-o organizaţie puternică. Veţi avea multe de învăţat şi vă recomand să le învăţaţi. Dar trebuie să reţineţi că proiectele pe care veţi lucra există deoarece cineva, înaintea voastră, le-a considerat necesare. Dacă vreţi să aveţi o voce, care să poată şi să ştie să răspundă la orice nedreptate pe care o întâlneşte, trebuie să fiţi voi cei care demaraţi acţiunile, mişcările, organizaţiile.
· O organizaţie este întotdeauna mai puternică decât un individ. Oricât de mult v-aţi dori să realizaţi ceva, oricât de tare aţi crede în idee, oricât de mult aţi munci, o persoană nu va reuşi niciodată să facă la fel de mult ca şi o echipă şi un nume de familie nu va avea niciodată greutatea pe care o are un nume de organizaţie.
· Fiţi uniţi. Promovaţi spiritul de echipă în organizaţia voastră şi nu discordia. Căutaţi să atrageţi oameni în jurul vostru. Prin unitate se construieşte. Prin alianţe, nu prin certuri.
· Fiţi drepţi. Sunteţi tineri şi valoarea voastră constă în faptul ca până acum aţi fost cinstiţi. Rămâneţi aşa. Un om corupt e un om care va trăi cu frică şi cu ajutorul vostru – sperăm ca, pe viitor, şi cu pedeapsa lângă el tot restul vieţii. Apăraţi dreptatea, cinstea, adevărul şi onoarea.
· Nu în ultimul rând, urmaţi-vă visul vostru. Nu vă implicaţi, niciodată, într-un proiect sau într-o organizaţie doar pentru că ar arăta bine pe CV. Viaţa e prea scurtă ca să ne-o trăim făcând lucruri despre care credem că alţii ar vrea să le vadă pe CV-ul nostru. Alegeţi-vă voi calea pe care doriţi să mergeţi şi veţi ajunge mult mai departe decât pe calea pe care o aleg alţii pentru voi. Cheia succesului şi a fericirii este pasiunea.
Vă doresc mult succes şi multă fericire. Să luptaţi pentru idealurile voastre. Să ajungeţi sus. Să conduceţi ţara. Să redaţi României demnitatea. Va mulţumesc.
Cosmina Dorobanţu şi-a obţinut diploma de licenţă în 2003, la Reed College, în Statele Unite. După terminarea facultăţii, a lucrat timp de 5 ani la Google, unde a contribuit la definirea şi implementarea planului de afaceri al companiei americane în peste 100 de ţări, printre care şi România. În 2008, Cosmina s-a înscris la un program de master în Economie la Universitatea Oxford, pe care l-a absolvit cu distincţie. În timpul masteratului, a început să lucreze ca cercetător pentru Tim Harford, comentator pe probleme economice al jurnalului Financial Times. În prezent, Cosmina este doctorandă şi asistentă universitară în cadrul Departamentului de Economie al Universităţii Oxford. Lucrarea ei de doctorat, despre comerţul online, a stârnit interesul Comisiei Europene care a invitat-o în toamna aceasta să îşi prezinte rezultatele atât în cadrul centrului de cercetare al Comisiei Europene din Sevilia, cât şi în faţa factorilor de decizie din Bruxelles.
Cosmina crede în puterea tinerilor de a schimba lumea în bine şi activează, ca voluntar, în cadrul Ligii Studenţilor Români din Străinătate. Discursul a fost rostit în cadrul unui seminar despre schimbare socială organizat de Centrul GlobalFocus.
Se încarcă comentariile...
