Ziua în care UE şi UK îşi încep călătoria în teritoriu necunoscut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
brexit

O zi care va marca istoria Europei. Anunţul oficial că Marea Britanie va activa, pe 29 martie, articolul 50 din Tratat, marcând ieşirea sa din sistemul comunitar, este semnul unui eşec enorm. Este aşa pentru că, în mod real, ambele părţi nu pot încă măsura consecinţele reale pe care le va provoca această ruptură pe plan economic, social, de securitate.

Şi este un eşec cumplit deoarece nu au fost în stare să stabilească măcar că acest divorţ va fi unul amiabil.

De-abia acum, adică din acest moment şi până la finele săptămânii viitoare, după ce va primi din partea Primului Ministru Theresa May o scrisoare oficială, domnul Donald Tusk, preşedintele Consiliului European anunţă că va distribui celor 27 de şefi de state şi de guverne un document conţinând propunerile asupra a ceea ce urmează să fie, din punctul său de vedere, liniile directoare ale procesului de negocieri. Apoi va convoca în mai („într-o perioadă cuprinsă între patru şi şase săptămâni de la notificarea socială”, după cum preciza o sursă din cadrul Consiliului), o reuniune specială a Consiliului European pentru a vota formula finală a mandatului de negociere. Cel pe care, ulterior, îl va prelua Comisia Europeană pentru a începe negocierile propriu-zise care vor fi conduse din partea europeană de Michel Barnier şi de cea britanică de către David Davis. Teoretic, data ieşirii Marii Britanii din UE este 29 martie 2019, exact înainte de alegerile pentru Parlamentul European.

Repet, termenul maxim pe care-l au la dispoziţie este de doi ani, limită după care, cu acord sau fără acord negociat şi acceptat, Marea Britanie iese oricum din UE, având din acel moment calitatea de „ţară terţă”. Această ultimă precizare este foarte importantă, deoarece Theresa May a avertizat că parlamentarii britanici (de altfel, ca şi cei europeni) vor avea dreptul să se pronunţe asupra termenilor viitorului acord, dar nu exclude că există şi posibilitatea să nu se ajungă la un acord final şi, atunci, va exista un „Brexit dur”, fără altă regulă decât ruptura pur şi simplu, fără reguli, fără obligaţii şi concesii reciproce.


Premierul britanic Theresa May FOTO EPA

Theresa May EPA

Principalele domenii unde problemele sunt sensibile, extrem de dificile şi foarte complicat de negociat sunt:

  • Stabilirea cu exactitate a tuturor datoriilor pe care Marea Britanie le are faţă de UE, o factură care, în opinia comentatorilor de la Bruxelles ar ajunge la suma de 60 de miliarde de Euro;  
  • Ce se va întâmpla cu cetăţenii ţărilor din UE care trăiesc şi muncesc în UK (temă care, spun unele surse, va fi abordată chiar la începutul procesului de negocieri, tocmai deoarece ar putea determina evoluţiile discuţiilor în toate celelalte domenii);  
  • Analizarea posibilităţii ca, în această perioadă de doi ani, să se negocieze nu numai Acordul de ieşire din UE, ci şi termenii unui nou acord comercial în termenii căruia Marea Britanie să poată beneficia de acces la piaţa comună europeană, chiar dacă nu-şi va asuma niciuna dintre obligaţiile de Stat Membru;  
  • Posibilitatea ca, în anumite domenii, pentru UK să fie acceptate perioade tranzitorii înainte de aplicarea prevederilor unui viitor acord.

Este absolut limpede că se intră într-o geografie necunoscută şi că, în plus, este imposibil de prevăzut cum anunţul de azi va putea influenţa dezbaterea electorală din Franţa, esenţială pentru viitorul UE, dar şi ce efecte va provoca pe pieţele politice din Europa şi din Marea Britanie. Asta deoarece, dacă începem cu UK, un „Brexit dur”, o „separare clară şi netă”, aşa cum este dorinţa exprimată de Theresa May, ar putea fi un element determinant în accelerarea şi polarizarea procesului pro-referendum pentru independenţă din Scoţia (care poate avea loc la fine de 2018 sau început de 2019), urmat sau dublat de un proces similar în Irlanda de Nord şi, spun unele surse, inspiraţie puternică pentru independentiştii din Ţara Galilor. Pe de altă parte, nimeni nu ştie care va fi reacţia Parlamentelor naţionale (şi a Parlamentului European, care are şi el un negociator propriu, Guy Verhofstadt) faţă de concesiile, condiţiile şi termenii din ce ar putea fi viitorul Acord între UE şi Marea Britanie. Mai ales în contextul în care, de la început, relaţiile se tensionează, iar semnul cel mai evident este anunţul de neparticipare al doamnei Theresa May la festivităţile de la Roma celebrând semnarea Tratatului fondator al Comunităţii Europene...

De partea europeană, acea perioadă de „patru până la şase săptămâni” până când va fi convocată reuniunea specială a Consiliului European va fi absolut crucială deoarece fiecare Stat Membru va avea să-şi negocieze poziţiile, cereile şi, mai ales, în domeniile sensibile, să spună foarte clar ceea ce este inacceptabil, adică să traseze „linia roşie” peste care nu poate trece.

Dar, îmi spunea în această după-amiază o sursă din cadrul Comisiei Europene, „atenţie la stabilirea de linii roşii deoarece prea multe vor însemna aproape sigur un eşec al negocierilor”. Mai adăuga:

„Suntem în momentul în care, din motive diferite, dar, pe fond, nu foarte diferite, toţi suntem cu spatele la zid, deoarece noi suntem obligaţi să nu abandonăm măcar câteva dintre principiile esenţiale ale jocurilor de până acum, iar echipa britanică e obligată să se ţină de promisiunile sale electorale foarte ferme”.

Asta este dilema: cine şi cât va putea abandona din regulile impuse până acum şi va putea considera drept compromis acceptabil” derogările sau încălcările la reguli din dorinţa de a obţine totuşi un acord de divorţ amiabil? Dacă divorţ amiabil se va propune la nivelul negocierii politice dintre Comisia Europeană şi UK, există oare vreo garanţie că Parlamentul European o va accepta ca atare deoarece soarta realegerii unora dintre europarlamentari ar putea depinde de reacţiile naţionale la ce va fi convenit în textul respectiv?

Să aşteptăm să vedem cum va negocia România care, conform Tratatelor, la nivelul Consiliului European, este reprezentată de Preşedintele Iohannis şi în relaţia cu Comisia Europeană de Guvernul României, în speţă de ministrul său pentru Afaceri Europene, doamna Ana Birchall. Vom numi şi noi un negociator special? Cine va fi? Cu ce mandat foarte exact pe fiecare dintre capitolele care vor fi menţionate în documentul ce va fi trimis săptămâna viitoare de Donald Tusk şi care va conţine liniile directoare ale negocierilor? Şi dat de cine anume? Trebuie trecut oare prin Parlament?

Poate vă interesează să vedeţi care sunt prevăzute a fi, în detaliu, consecinţele juridice pe care le presupune procesul ieşirii Marii Britanii din UE. Am primit un vast dosar în acest sens. Dar, în paralel, cred că este la fel de important de urmărit îndeaproape şi cea care ar putea fi cea mai dramatică consecinţă a acestui proces, adică posibila dispariţie de pe hartă a Marii Britanii căci şi aceasta este o perspectivă acum imposibil de ignorat.

Oricum, Comisia Europeanâ condusă de Jean-Claude Juncker va rămâne cu puţine (sau foarte puţine) consemnări în istorie în afară de aceasta, uriaşă şi teribilă: a fost cea pe vremea căreia s-a produs cel mai mare dezastru de până acum în istoria Europei proiectului comun.

Nimeni nu ştie dacă aici se vor opri lucrurile şi, dacă se vor opri, în ce formă, cu ce costuri şi care va fi formula de colaborare între cei care rămân. Proiectul european, cea mai frumoasă şi complexă realizare a unei Europe marcate de secole de războaie şi uri reciproce, este acum pus în primejdie. Va reuşi să supravieţuiască printr-o renaştere de tip Phoenix? Poate, sper, dar nimeni nu ştie cu adevărat ce ne aşteaptă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite