VIDEO Victor Spirescu, de la „invadator al Marii Britanii“ la model de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Spirescu, românul prezentat acum trei ani de presa din Marea Britanie drept prototipul invadatorului est-european, apare într-un reportaj al televiziunii „Channel 4“ drept model de integrare socială. Spirescu îi critică pe englezii care stau degeaba şi primesc ajutoare sociale şi spune că, după ce a schimbat mai multe slujbe mărunte, a ajuns şeful unei echipe de muncitori şi face bani frumoşi.

Victor Spirescu, tânărul din judeţul Sibiu care a fost întâmpinat de parlamentarul laburist Keith Vaz pe aeroportul Luton, din Londra, la 1 ianuarie 2014 (ziua în care au fost ridicate restricţiile de muncă pentru români şi bulgari), este din nou în atenţia presei britanice. Dacă acum trei ani era prezentat ca un prototip al est-europeanului care vrea să profite de pe urma beneficiilor oferite de Marea Britanie, acum, jurnaliştii de la televiziunea Channel 4 (cea care a realizat şi seria de documentare „The Romanians are coming“) îl pun pe Spirescu în centrul unui reportaj despre integrare socială, în contextul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Dacă vrei să munceşti, o să găseşti imediat o slujbă în această ţară. Dar trebuie să-ţi doreşti asta. Mulţi (n.r. - cetăţeni britanici) preferă să stea acasă şi să primească ajutor social“, spune Victor Spirescu. Imediat ce a ajuns în Londra, el s-a angajat într-o spălătorie de maşini, după care a lucrat pe un şantier din estul oraşului. După o jumătate de an a vrut să renunţe şi să se întoarcă în România, însă nu a avut bani pentru un bilet de autocar sau de avion. „Am avut un start greu, însă încet-încet am început să cresc. Acum sunt bine, am o mică firmă şi am câţiva muncitori care lucrează pentru mine, iar eu îi supraveghez. Sunt fericit că am urcat în acel avion (n.r.- la 1 ianuarie 2014), pentru că viaţa mea s-a schimbat“.

Channel 4 arată că Parlamentul Britanic a eşuat în tentativele sale de a reduce numărul imigranţilor şi se întreabă dacă ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea schimba din nou destinul lui Victor Spirescu şi al celor asemenea lui. Românul este încrezător că nimic rău nu i se mai poate întâmpla: „Dacă mi se permite să stau aici, o să stau. Dacă nu, nu. Europa e mare, America poate că va deschide graniţele, acum cu Donald Trump. Dacă America deschide graniţele pentru muncitori, voi fi primul care se urcă în avion“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite