"Uniunea Europeană ar funcţiona mai bine fără Franţa"

cu rivalii din străinătate, ceea ce contravine obligaţiilor asumate prin Tratatul de la Roma. Printre alte exemple, este citat cazul NOVARTIS. Atunci când, în ianuarie 2005, compania

cu rivalii din străinătate, ceea ce contravine obligaţiilor asumate prin Tratatul de la Roma. Printre alte exemple, este citat cazul NOVARTIS. Atunci când, în ianuarie 2005, compania farmaceutică elveţiană a lansat o preluare ostilă a companiei franco-germane AVENTIS, guvernul francez s-a opus, incitând o întreprindere franceză să procedeze la fel.
O altă acuzaţie adusă Franţei este lipsa sa de entuziasm în a deschide piaţa muncii, "aflându-se, dimpotrivă, în fruntea contraofensivei privind libertatea de a lucra în spaţiul comunitar". O a treia acuzaţie priveşte modul în care Franţa s-a opus celebrei directive europene privind liberalizarea serviciilor: "Preşedintele Chirac a denunţat propunerile europene în mai multe ocazii, afirmând că liberalismul este la fel de primejdios precum comunismul… iar Comisia Europeană a cedat şi a retras proiectul".
Este foarte criticată atitudinea Franţei şi în ceea ce priveşte domeniul liberei circulaţii a mărfurilor, fiind evocat episodul din iunie 2005, cu blocajul produselor textile chinezeşti la frontierele UE. În final, se reaminteşte că Franţa a rămas în urmă în ce priveşte transpunerea directivelor europene în legislaţia naţională "şi s-a arătat adesea gata să nu respecte legislaţia comunitară atunci când o anumită măsură nu îi convenea". Ca exemplu sunt date prevederile extrem de stricte ale Pactului de Stabilitate care stipulează că statele din zona euro trebuie să respecte baremuri fixe în ce priveşte deficitul şi datoria publică, adică să le menţină sub 3% şi, respectiv, 60% din PIB. Autorii susţin că Parisul nu a ţinut seama de reguli şi a impus o rediscutare a Pactului, în timp ce ţări mai mici, precum Irlanda sau Portugalia, au fost obligate să ia măsuri foarte severe pentru respectarea prevederilor comunitare.
În concluzie, James şi Lowe susţin că "celelalte state membre UE nu pot aştepta ca Franţa să se decidă în privinţa reformelor. Noile state membre din Europa de Est se grăbesc să-i prindă din urmă pe vecinii lor apuseni, înainte ca populaţiile lor să intre în procesul de îmbătrânire şi ca PIB-ul lor să înceapă să scadă brusc… În Europa, cu 15 membri se putea face faţă principiului excepţiei franceze, conform căruia Franţa putea acţiona cum voia în UE. Acest principiu nu mai poate funcţiona într-o Europă cu 25 sau 27 de membri. Franţa trebuie să se decidă dacă mai vrea să facă parte dintr-o Uniune Europeană mai diversă, care se bazează pe autoritatea legii, într-o situaţie echitabilă pentru toată lumea. Dacă nu, riscă să se regăsească în incompatibilitate cu principiile organizaţiei pe care a creat-o".