Un nou model de dezvoltare pentru Europa Centrală

Cele mai noi membre ale Uniunii Europene ar trebui să se înscrie în cursa competitivităţii globale. După ce au trecut destul de bine prin criză, ţările din Europa Centrală au nevoie de o strategie de creştere bazată pe un nou model. Ele s-ar putea inspira din propriile experienţe post-comuniste de succes, dar şi din cele ale statelor din Asia. Momentul este cu atât mai prielnic cu cât în 2011, preşedinţia rotativă a UE e

Poate că unii se mai întreabă, precum T. G. Ash în urmă cu un deceniu, dacă Europa Centrală mai există? Discuţiile purtate, în ultimele luni, despre Strategia Regiunii Dunărene au reamintit probabil de definiţia „geometriei variabile" pe care J. Le Rider a vehiculat-o, după 1989, cu referiri la geopolitica central-europeană. Şi poate că sunt şi din aceia care, preocupaţi de cosmopolitanism, în conexiune cu procesele integrării şi globalizării, vor zice că Europa Centrală nu este doar un spaţiu al imaginarului. Destul de mulţi economişti, strategişti şi investitori care caută explicaţii la cauzele recentei crize economice globale îşi amintesc poveştile de succes ale reformelor post-comuniste şi progresul câteodată spectaculos al ţărilor din Europa Centrală, în cele două decenii care au urmat încheierii Războiului Rece, şi aderării lor la NATO şi Uniunea Europeană.

Ieşirea din criză

Edward Lucas spune că, evaluând efectele crizei economice recente, ţările din Europa Centrală s-ar părea că au trecut mai bine această perioadă, în comparaţie cu „Vechea Europă". Slovacia, Slovenia şi Estonia au intrat în Zona Euro, Polonia a înregistrat creştere economică, Cehia a demonstrat stabilitate financiară, iar aria baltică flexibilitate. Este adevărat că România şi Bulgaria au înfăţişat mai multe vulnerabilităţi  faţă de tulburările globale, dar, în general, regiunea „estică" a Uniunii Europene a arătat Vestului că nu mai este o „arie problematică", prin excelenţă. Aceasta nu înseamnă că statele Europei Centrale „au ieşit din pădure", vorba lui Thomas Mirow, presedintele BERD.

Căci ţările din acest spaţiu încă mai au importante slăbiciuni, iar economiile lor mai sunt dependente de factori exteriori controlului lor. De aceea, liderii acestor state ar trebui să nu diminueze ambiţia reformelor şi modernizării, ar trebui să recupereze întârzierile în ceea ce priveşte eficientizarea instituţiilor publice, eliminarea barierelor comerciale şi de piaţă, lupta contra corupţiei etc. Şi mai ales s-ar impune o accentuare a preocupărilor pentru întărirea capacităţilor şi resurselor care ar favoriza dezvoltarea avantajelor competitive pe termen mediu şi lung (ex. cercetarea, învăţământul universitar etc.). Sau, reluând o idee a lui Lucas, este necesar ca regiunea să insiste pe „calitatea şi cantitatea puterii minţii, nu doar pe preţuri scăzute şi proximităţi ale forţei de muncă". Altfel zis, s-ar impune ca ţările din acest areal „să lucreze mai inteligent, nu mai ieftin".

Depăşirea orgoliilor regionale

Sugestia de mai sus vine în susţinerea opiniei că, în perioada post-criză, statele Europei Centrale ar trebui să adopte un nou model de dezvoltare. Insistenţa pe liberalizare, privatizare, stabilizare etc. au fost imperative ale etapei post-1989, iar de acum înainte ar trebui să se ţină cont nu numai de aspiraţia eliminării decalajelor faţă de Vest, ci şi de necesitatea unei convergenţe ridicate pe Piaţa Internă, de înscrierea în cursa competitivităţii globale. Criza economică internaţională a arătat şi dezechilibrele structurale ale zonei, dar a subliniat şi interdependenţele faţă de economia europeană, i-a  relevat potenţialul în  comparaţie cu pieţele emergente de pe glob.

Tocmai de aceea, gândirea, deciderea şi aplicarea unui alt model de dezvoltare în Europa Centrală este nu numai o necesitate organică, ci şi o oportunitate majoră. La aşa ceva invită şi raportarea la Pactul Euro-Plus, dar şi angajarea în Strategia Regiunii Dunărene şi Pactul Răsăritean. Iar cele două preşedinţii „central europene" (Ungaria şi Polonia) oferă o bună ocazie pentru a demonstra un leadership eficient, de o factură nouă, depăşind simplele „vecinătăţi" ori orgolii regionale, sustrase din vechile paradigme geopolitice şi geostrategice, propunând extinderea valorică a geoeconomiei şi geoculturii Uniunii Europene. Şi cum liderii actuali ai Ungariei par a fi mai preocupaţi, în acest semestru, de problemele lor politice interne, ne rămâne să sperăm că „semestrul polonez" al preţedinţiei europene va înainta şi susţine propuneri viabile pentru un model de dezvoltare sustenabilă pentru Europa Centrală.

Propunerea poloneză

Raportul nr. 33-CED propune o viziune optimistă despre posibilitatea creşterii economice a Europei Centrale, în deceniul care urmează. Autorul lui, Marcin Piatkovski (Universitatea Kosminski din Varşovia, senior economist la Banca Mondială) porneşte de la premisa că cele 10 noi state membre ale Uniunii Europene vor continua creşterea şi convergenţa cu UE-15, dar într-un ritm mai redus, motiv pentru care ar fi nevoie de o strategie de creştere bazată pe un nou model, inspirat atât de experienţa celor 10 cât şi de modelele de creştere din Asia.

Desigur, creşterea presupune revenirea consumului intern, amplificarea exporturilor şi intensificarea investiţiilor private. Modelul s-ar aplica tuturor celor 10 state din regiune (inclusiv României) şi ar presupune adoptarea unor politici de ajustări care să întărească fundamentele economice post-criză ale zonei. Aşa numitul „Consens Varşovia" (modelul propus de Piatkovski) ar aborda 10 piloni, începând cu creşterea economisirii domestice şi o rată crescută a locurilor de muncă şi terminând cu adâncirea integrării europene, diversificarea exportului şi îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Propunerea economistului polonez are meritul de a insista pe apelul la potenţialul apreciabil de creştere a Europei Centrale. Se impune atenţiei şi pentru că reflectă experienţa celei mai largi economii din zona - Polonia - în perioada de tranziţie post-1989 , dar şi managementul de criză aplicat în anii din urmă.