Ucraina: Alegeri ilegale, dar cu binecuvântare de la Moscova, în Donbas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri donbas

Alegătorii din cele două state autoproclamate (Republica Populară Donţek şi Republica Populară Lugansk) sunt chemaţi la urne, astăzi, pentru a vota liderii de stat şi membrii Consiliilor Populare. Alegerile au fost convocate după ce Alexander Zakharchenko, liderul regiunii Donţek, a fost asasinat la finalul lunii august.

Guvernul de la Kiev şi ţările occidentale au criticat scrutinul drept „ilegal” şi o ameninţare la adresa acordurilor de pace de la Minsk, semnate în 2015. Rusia, care-i susţine pe separatişti, afirmă însă, prin ministerul de externe, că alegerile sunt necesare pentru a umple un vacuum de putere.

În Doneţk este aşteptată victoria lui Denis Puşilin, actualul lider interimar care a preluat puterea după ce fostul lider al regiunii Alexandr Zaharenko a fost ucis în august, în urma exploziei unei bombe. În Luhansk se aşteaptă victoria actualului lider Leonid Pasecinik, fost ofiţer în serviciile ucrainene de securitate.

România nu recunoaşte legitimitatea scurtinului

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, sâmbătă, că nu recunoaşte legitimitatea alegerilor în regiunile controlate de separatişti din Doneţk şi Lugansk, pe teritoriul Republicii Ucraina, şi condamnă ferm organizarea acestora.

 „Ministerul Afacerilor Externe nu recunoaşte legitimitatea aşa-numitelor <alegeri>, din data de 11 noiembrie 2018, în regiunile controlate de separatişti din Donetsk şi Lugansk, pe teritoriul Republicii Ucraina şi condamnă ferm organizarea acestora, ce contravine grav ordinii constituţionale ucrainene şi angajamentelor asumate în cadrul acordurilor de la Minsk, formatul agreat care vizează soluţionarea pe cale paşnică a conflictului”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe reiterează sprijinul său pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în graniţele sale recunoscute la nivel internaţional şi condamnă orice încercare de ignorare a normelor internaţionale şi de subminare a eforturilor de realizare a păcii în estul Ucrainei.

De asemenea, MAE solicită ajutorul părţilor responsabile pentru a depăşi criza şi a găsi soluţii.

„Ministerul Afacerilor Externe face apel la părţile responsabile să se implice activ în dialog pentru depăşirea crizei actuale şi identificarea de soluţii în conformitate cu normele dreptului internaţional şi cu dorinţa tuturor statelor europene de a trăi în pace şi securitate”, mai transmite Ministerul de Externe.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite