Trei ani de alertă teroristă neîntreruptă în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii vorbesc despre noile ameninţări la adresa continentului şi despre teroristul de tip nou După atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004, alarma a fost menţinută la nivel

Experţii vorbesc despre noile ameninţări la adresa continentului şi despre teroristul de tip nou

După atentatele de la Madrid, din 11 martie 2004, alarma a fost menţinută la nivel ridicat, pe întreg continentul. La ora actuală, ţările europene cele mai ameninţate sunt Marea Britanie, din cauza numeroasei sale comunităţi pakistaneze, şi Franţa, unde activează mişcarea algeriană Grupul salafist pentru predică şi luptă, apreciază o serie de analişti, citaţi de AFP.

"Nu există o ameninţare unică împotriva Europei, ci sunt mai multe niveluri", explică Magnus Ranstorp, directorul Centrului de studii asupra ameninţărilor asimetrice, din cadrul Colegiului naţional de apărare suedez. "Ameninţarea cea mai gravă planează asupra Marii Britanii, care reprezintă un caz deosebit. Toate comploturile care au vizat-o până în prezent au avut legătură cu Pakistanul", susţine el.

Implicarea armatei britanice în Irak, alături de trupele americane, rolul său în Afganistan, dimensiunile şi radicalizarea comunităţii imigranţilor pakistanezi reprezintă principalii factori de risc, în opinia lui Ranstorp.

Potrivit unui sondaj recent, 13 la sută din musulmanii britanici se declară favorabili filosofiei Al-Qaida, iar 1 la sută susţin acţiunile violente. Dominique Thomas, cercetător la Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale şi specialist în mişcări islamiste, consideră că procentul este semnificativ, la o populaţie totală de 1,6 milioane de persoane.

Al-Qaida din Maghreb, un nou pericol

Franţa, în schimb, este ameninţată de Grupul salafist pentru predică şi luptă, care s-a raliat recent cu Al-Qaida şi şi-a schimbat numele în "Qaida din Maghreb şi Sahel. "Ar putea lovi în Franţa sau Spania pentru a marca noua lor afiliere şi a se prezenta drept braţul armat al Al-Qaida pe continent. Nu sunt foarte numeroşi, dar se ştie că nu e nevoie de multe persoane pentru a produce zgomot şi pagube. Amintiţi-vă de Londra şi Madrid", afirmă Thomas.

Celula teroristă

În cazul celorlalte ţări UE, pericolul ar putea proveni mai degrabă de la micile structuri locale, dificil de reperat, deoarece sunt foarte autonome, decât de la reţelele constituite, susţin experţii. În decembrie, de exemplu, poliţia spaniolă a arestat 11 persoane bănuite că ar fi pregătit atentatele cu bombă din enclava spaniolă Ceuta, din nordul Marocului. În Olanda există aşa-numitul "grup Hofstad", compus din tineri musulmani din a doua sau a treia generaţie de imigranţi, foarte bine integraţi, la prima vedere, dar din rândul cărora provenea Mohammed Bouyeri, asasinul regizorului Theo van Gogh. În opinia experţilor, acest grup format din circa 40 de tineri fără nicio legătură cu vreo figură cunoscută a islamismului radical prefigurează ameninţările viitoare.

Sperietoarea jihadului 

Tinerii pot considera terorismul islamist ca pe o modalitate atractivă de a se revolta împotriva societăţii. Iar spaima cea mare, la ora actuală, este jihadul. Acesta este scenariul de coşmar asupra căruia lucrează toate serviciile de poliţie din Europa: tineri locali, bine integraţi, cu paşapoarte în regulă, care pătrund în lumea fundamentaliştilor şi se pun la dispoziţia acestora. Forţele de poliţie din UE se tem, de asemenea, de reîntoarcerea din Irak a celor câteva sute de voluntari europeni despre care se ştie că au plecat în acea zonă şi care au supravieţuit confruntărilor cu armata americană.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite