Stephen Hawking, printre semnatarii unei scrisori care avertizează că Brexit-ul ar însemna „un dezastru“ pentru cercetarea din Marea Britanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O sută cincizeci de profesori universitari britanici membri ai Royal Society, printre care şi astrofizicianul Stephen Hawking, au publicat joi în The Times o scrisoare publică în care fac apel la menţinerea Marii Britanii în Uniunea Europeană. Brexit-ul ar însemna „un dezastru“ pentru ştiinţa şi cercetarea din Marea Britanie, avertizează ei.

„Atragerea şi finanţarea celor mai talentaţi europeni va garanta viitorul ştiinţei britanice“, subliniază profesorii semnatari ai scrisorii anti-Brexit.

În opinia lor, Elveţia, de exemplu, suferă din cauza dificultăţii de a atrage tineri cercetători.

Britanicii urmează să se exprime pe 23 iunie dacă vor sau nu menţinerea ţării lor în Uniunea Europeană. Cei care militează pentru rămânerea Marii Britanii în UE (anti-Brexit) au un avans uşor în faţa taberei pro-Brexit, dar tendinţa se poate schimba în orice moment.

Tony Blair vrea mai mult entuziasm din partea taberei anti-Brexit

Fostul premier britanic Tony Blair mizează pe victoria taberei care pledează pentru rămânerea în UE, dar îndeamnă la mai mult entuziasm din partea proeuropenilor.

„Aştept cu îngrijorare referendumul, mai ales că fervoarea este de partea taberei pro-Brexit. Dar sunt sigur că într-un final vom vota pentru rămânerea“ Marii Britanii în UE, a declarat fostul premier laburist pentru BBC.

„Mi-ar plăcea ca tabăra proeuropeană să dea dovadă de mai multă pasiune, de vigoare şi determinare şi să apere ceea în ce credem. Nu este vorba doar despre o chestiune de realism economic, ci şi de idealism politic“, a afirmat Tony Blair.

Primarul Londrei: Lira sterlină va avea de câştigat dacă Marea Britanie va ieşi din UE

În schimb, primarul Londrei, Boris Johnson, care s-a alăturat campaniei în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a spus vineri că lira sterlină va avea de câştigat dacă alegători vor opta pentru Brexit la referendumul din 23 iunie, transmite agenţia de presă Reuters, citată de Agerpres.

Lira sterlină s-a devalorizat cu mai mult de 5 cenţi faţă de dolarul american în săptămâna de după anunţul din 21 februarie al lui Johnson că va face campanie pentru părăsirea UE.

„Lira sterlină şi euro vor continua să fluctueze aşa cum au făcut-o întotdeauna, dar lira va reflecta pe termen lung sănătatea şi forţa economiei britanice, fluxurile comerciale şi de investiţii, dorinţa populaţiei de a cumpăra produse britanice şi de a investi în Marea Britanie“, a mai spus Boris Johnson, la un eveniment de campanie în favoarea ieşirii din UE, desfăşurat la Dartford, în sud-estul Angliei.

„Cu cât vom scăpa mai mult de reglementări, de birocraţie, de costurile UE, cu atât mai bine ne va fi, cu atât mai mult vom prospera şi cu atât mai solidă va fi moneda noastră“, a insistat el.

Joi, premierul britanic David Cameron a declarat că economia ţării sale va suferi un şoc care va spori presiunea asupra monedei naţionale dacă, la referendumul din 23 iunie, alegătorii vor opta pentru ieşirea din Uniunea Europeană.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite