FOTO VIDEO Fenomen meteorologic inedit în Marea Britanie. Un oraş a fost măturat de o furtună de spumă
0Un fenomen meteorologic inedit a avut loc în apropiere de oraşul britanic Cleveleys. Locuitorii au avut parte, miercuri, de o furtună cu spumă, care a blocat traficul din oraşul situat pe coasta de veste a arhipelagului britanic, marginit de Marea Irlandei.
O furtună de spumă a cuprins ieri oraşul de coastă Cleveleys. Clădirile, străzile şi maşinile au fost acoperite de un strat gros de spumă, blocând întreaga circulaţie din localitate, scrie "The Guardian".
Agenţia de Mediu din Marea Britanie investighează fenomenul nemaiîntâlnit până în prezent pe teritoriul statului. Potrivit primelor informaţii, spuma a fost adusă şi ridicată în atmosferă de curentul puternic de aer care a venit dinspre Marea Irlandei.
Agenţii de mediu au colectat mostre de spumă pe care urmează să le descompună în laborator. Ei speră să descopere modul de formare a acesteia şi studiază curenţii de aer care vin dintre mare pentru a putea preconiza o posibilă furtună în viitor.