Schimb de condamnaţi pentru spionaj între Estonia şi Rusia

Schimb de condamnaţi pentru spionaj între Estonia şi Rusia

FOTO Captură YouTube Euronews

O scenă demnă de perioada Războiului Rece a avut loc sâmbătă la graniţa dintre Estonia şi Rusia, două ţări care întreţin relaţii tensionate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Estonia şi Rusia au făcut sâmbătă un schimb de prizonieri. Omul de afaceri estonian Raivo Susi, condamnat la închisoare pentru spionaj în Rusia, a fost predat autorităţilor din ţara sa natală în schimbul spionului rus Artiom Zincenko. Schimbul a avut loc la punctul de frontieră Koidula, în sud-estul Estoniei.

„Estonia a predat Rusiei un spion care a comis o infracţiune aici, iar, în schimb, un om de afaceri estonian a reuşit să se întoarcă la apropiaţii săi după ce a fost deţinut o perioadă îndelungată de timp în Rusia“, a declarat Arnold Sinisalu, şeful Serviciului de Securitate Internă al Estoniei.

Raivo Susi, un om de afaceri cu interese în domeniul aeronautic, a fost arestat în februarie 2016 în Rusia şi condamnat în decembrie 2017 la 12 ani de „colonie în regim sever“ pentru spionaj.

În 2017, un tribunal din Tallinn l-a condamnat pe Zincenko la cinci ani de închisoare pentru spionaj în beneficiul Direcţiei Generale de Informaţii (GRU) a Statului Major al Armatei Ruse. Acest bărbat, care locuia din 2013 în Estonia în baza unui permis de şedere, a fost găsit vinovat de strângerea şi transmiterea unor informaţii sensibile pentru securitatea naţională a Estoniei.

Afacerile de spionaj complică frecvent relaţiile dintre Rusia şi ţările baltice - Estonia, Letonia şi Lituania -, foste republici sovietice devenite membre NATO şi UE. Cele trei ţări sunt atente la orice mişcare a Rusiei, arătându-se îngrijorate de o potenţială ofensivă militară împotriva lor.

citeste totul despre: