RTBF: Europenii ar face bine să recunoscă faptul că vor să reformeze spaţiul Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controalele în spaţiul Schengen nu sunt suprimate în totalitate
Controalele în spaţiul Schengen nu sunt suprimate în totalitate

Europenii nu au încredere în spaţiul Schengen, nu doresc să îl extindă şi ar face bine să recunoască faptul că vor să îl reformeze, unii grupându-se în spatele celui mai curajos, Germania, care a sfătuit România şi Bulgaria să nu ceară aderarea la el, comentează Anne Blanpain pentru site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF).

"Nici nu vă imaginaţi cât de capricioşi pot fi europenii câteodată. Atunci când nu îndrăznesc să spună ceea ce gândesc nici cu voce tare, nici încet, ca nişte copii în recreaţie, se grupează în spatele celui mai curajos din banda ce ajunge în frunte, iar atunci când nu sunt priviţi europenii îl încurajează «da, da, hai, spune, aşa e, e bine»", scrie editorialista pentru site-ul Radioteleviziunii Belgiene Francofone (RTBF), adăugând că "în rolul curajosului, în prezent, se află Germania", care a avertizat România şi Bulgaria să nu depună o nouă cerere de aderare la spaţiul Schengen.

Cele două ţări par total resemnate, conştiente că în spatele Germaniei există un grup de ţări ce o susţin în mod deschis, ca Olanda, Finlanda sau Franţa, sau doar discret, ale căror nume nu le precizează, comentează RTBF. Astfel, România şi Bulgaria rămân în suspans, în pofida faptului că din punct de vedere tehnic sunt pregătite de aderare aşa cum spune Comisia Europeană (CE), după ce au modernizat frontierele cu ţările ce nu fac parte din Uniunea Europeană (UE), au format vameşi, şi-au adaptat sistemul informatic.

Însă europenii au "îndoieli serioase şi au dreptate în anumite privinţe", în contextul în care CE subliniază cu regularitate că lupta împotriva corupţiei şi criminalităţii este insuficientă în cele două foste ţări comunite, continuă Blanpain, subliniind că, la momentul intrării în Schengen, celelalte ţări trebuie să aibă încredere că frontierele UE cu exeriorul sunt supravegheate, "o încredere ce trebuie câştigată".

"Dar totul se întâmplă ca şi cum greşeala le revine exclusiv acestor două ţări, vinovate că nu sunt pregătite să intre într-un spaţiu în care sunt aşteptate cu nerăbdare", continuă editorialista, subliniind că "adevărul este că europenii nu au încredere în acest spaţiu Schengen, nu au niciun chef să îl extindă".

Mulţi încearcă să inducă opinia că înainte de Schengen imigraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră nu existau, că acest spaţiu este o "utopie a unor hipioţi «peace and love» care cred că suntem cu toţii fraţi şi că trebuie suspendate toate frontierele", scrie Blanpain, adăugând că ei uită, totuşi, că nu toate controalele sunt suprimate, ci doar cele sistematice la frontieră. Spaţiul este dotat cu o reţea informatică ce consolidează coordonarea între vamele tuturor statelor membre UE, persoanele indezirabile într-o ţară sunt semnalate în tot spaţiul, bunurile furate într-un stat sunt date în căutare în toate ţările Schengen, precizează ea.

"Bineînţeles că România şi Bulgaria este necesar să demonstreze anumite lucruri, însă europenii ar face bine să explice că vor în primul rând o reformă a spaţiulu Schengen", îndeamnă comentatoarea, precizând că nu este vorba despre reforma propusă de statele care se mulţumesc să vrea doar o "reformare a frontierelor pentru a evita ca miile de refugiaţii sosiţi în Italia sau Malta să ajungă pe teritoriul lor", "nu o reformă care să organizeze o gestionare împărţită a unui spaţiu comun".

Reforma la care se referă Blanpain vizează "un spaţiu în care fiecare în parte încetează să creadă că toate problemele sale vin de la vecinul său incompetent, un spaţiu în care dosarele imigraţiei ilegale sunt soluţionate la Bruxelles, la nivel european, ci nu la nivelul statelor membre". "Este exact contrariul a ceea ce se petrece în prezent" conchide comentatoarea.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite