Referendum în Scoţia. Ultima zi a statului naţional? Posibile consecinţe în caz de „DA“

Referendumul din Scoţia este expresia naivităţii politice a multor primi-miniştri britanici care au izbutit, prin diferite erori de politică internă şi de comunicare, să se ajungă la momentul acesta.

De aceea, nu este timpul acum să fie analizate cauzele, ci trebuie să privim strict spre viitor. Evident, orice stat trebuie să facă totuşi investigaţii temeinice în trecut, să se observe de ce s-a ajuns aici, care au fost erorile Londrei şi care au fost atuurile independentiştilor.

Prima consecinţă: mâine un lider politic va fi exclus – iar demisia nu va întârzia – din viata politică a marii insule. Doar o diferenţă de 5% sau mai mare în favoarea NU-ului i-ar salva poziţia lui Cameron. O diferenţă mai mică va duce curând la pierderea puterii în propriul partid.

Dacă independentiştii vor câştiga, vor urma alegeri parlamentare anticipate în ce mai rămâne din Regatul Unit. Cameron va demisiona, partidul lui va resimiţi din plin şocul la următoarele alegeri şi este posibil să nu mai intre în Parlament. Ar fi posibilă apariţia şi unui nou partid, cu mesaj diferit, de reunificare a vechii Marii Britanii, iar toate actualele partide vor trebui să îşi redefinească mesajele politice.

În Marea Britanie şi peninsula irlandeză un rezultat pozitiv ar putea duce la alte referendumuri de separare de Londra. Nu este însă obligatoriu să se ajungă la aceleaşi rezultate, mai ales că în Irlanda discuţia se poartă spre o idee de reunificare politică a insulei.

Din punct de vedere economic, întreaga lume va resimţi un rezultat favorabil independenţei, lira sterlină va pierde câteva puncte, dar asta nu va fi neapărat rău, deoarece o valoare mai scăzută poate fi folosită pentru creşterea exporturilor, ceea ce ar mai atenua din şocul mental, imagologic şi economic ce s-ar produce.

De menţionat că Londra nu va uita cine au fost susţinătorii externi ai independenţei Scoţiei şi nici nu va ierta prea uşor anumite vizite, afirmaţii, idei apărute pe plan extern pe această temă.

Referendum Scoţia: consecinţe internaţionale 

Cele mai puternice efecte în cazul unei majorităţi de DA se vor produce în Africa, apoi Asia şi foarte puţin în America. Destul de redus şi în Europa.

În America Latină pot apărea astfel de mişcări, dar la scară redusă, bazată pe vechii băştinaşi, care au în general poziţii slabe în sfera politică şi economică, ceea ce nu le permite să susţină costurile unei astfel de campanii independentiste.

Africa însă va resimţi cel mai puternic rezultatul pozitiv. Majoritatea graniţelor sunt trasate cu rigla, fără să ţină cont de specificul demografic al zonei. Atunci s-a urmărit strict aspectul economic şi eventual militar. Or, în această ipoteză, toate triburile şi populaţiile – multe din ele mai puţin dezvoltate economic, dar cu acces la arme oferite din multe părţi contra resurselor subsolului – ar avea nu doar un motiv politic şi economic să se revolte, ci şi juridic.

La nivelul situaţiei Africii, este exact ce mai trebuie pentru un război continental generalizat. Iar dacă în anumite părţi unii lideri vor putea să calmeze oamenii, din alte ţări persoane interesate în destabilizarea administrativă a statelor vor şti să tensioneze situaţia, astfel încât să poată încheia acorduri de exploatare a resurselor naturale cu noi lideri militari, la un preţ mai mic.

Am fi astfel într-o situaţie mai rea decât cea a anilor 1950 – 1970, când decolonizarea a dus la însângerarea Africii. Toate acestea depind de un vot din Scoţia.

Asia este la fel de vulnerabilă, chiar dacă istoria a fost mai generoasă cu popoarele de aici. Cu toate acestea, situaţia demografică a celui mai mare continent al planetei – 4,42 miliarde locuitori – ascunde numeroase populaţii în interiorul statelor.

Astfel, o istorie bogată arată că în 47 de state sunt sute de etnii diferite, cu vechime de sute sau chiar mii de ani, şi care nu şi-au schimbat vatra şi arealul de existenţă, ci doar stăpânitorii politici. Cine nu crede, să analizeze situaţia limbilor oficiale, unde doar India are 18. De asemenea, alte ţări nu recunosc anumitor etnii / minorităţi / popoare – nu facem aici distincţia – folosirea limbilor lor în documentele oficiale, ceea ce reprezintă o cauză în plus de inflamare, în contextul de acum.

Problema aceasta o vom găsi, spre exemplu, în China (Xinjiang), Iran, Turcia – unde kurzii vor profita de speţă, inclusiv în contextul Statului Islamic. Peninsula Arabică nu se va simţi nici ea prea bine, iar dacă ne gândim la Asia de Sud-Est, nu am dori să ne imaginăm la ce se poate ajunge.

Iar Asia are demografie bună, deci şi mulţi posibili purtători de armă, iar unele ţări au investit mult în apărare. Despre armele nucleare nu mai vorbim şi nu mai adăugăm nimic din sfera altor actori ce şi-ar putea „băga coada”, complicând şi mai mult situaţia.

Fostele republici musulmane ale URSS vor avea şi ele probleme, deoarece frontierele lor au fost trasate de multe ori tot cu rigla, iar anumite popoare au mulţi co-etnici pe teritoriul altei republici apărute în 1991. Situaţia din Valea Ferghana este complicată şi ar putea provoca tensiuni majore, până la tensiuni între Taşkent şi Teheran, privitoare la situaţia tadjicilor.  

Europa are o situaţie mai bună, din două motive:

Primul este legat de forţa dreptului, aici dezbaterile politice soluţionându-se de majoritar paşnic, cu argumente legale. Aceasta va face ca multe din dezbateri să fie exclusiv politice, iar situaţiile dificile să se poată rezolva prin adoptarea de acte normative noi, care să ajute la detensionare, prin oferirea de drepturi largi, într-o comunitate de interese destul de matură.

În al doilea rând, situaţii similare Scoţiei nu sunt atât de multe în Europa, deoarece este vorba de autohtoni, care au evoluat cumva în timpul acestor mii de ani de istorie, iar nu de migratori veniţi în a doua jumătate a mileniului I – sau spre sfârşitul lui – şi care au modificat graniţele politice pentru mai multe sute de ani. De aceea, situaţia din Scoţia nu constituie un precedent în estul Europei, dar prezintă complicaţii în Spania şi Franţa – bascii, catalanii, corsicanii.

Aceasta, pentru că dacă se va dori extinderea inclusiv la migratorii deveniţi naţiuni, atunci apar multe alte probleme. Spre exemplu, s-ar putea vorbi, pe modelul Constituţiei franceze, de „teritorii de peste mări ale Maghrebului / Algeriei / Marocului / Tunisiei”, ceea ce duce problema juridică în alte sfere. Nici turcii din Germania nu ar avea de pierdut într-o astfel de interpretare, mai ales în ideea eşuării lui Multi-Kulti. Iar Ungaria în clipa aceea ar vedea cum 5 ţări: România, Serbia, Slovacia, Ucraina şi chiar Croaţia s-ar coaliza împotriva sa. Pentru exporturile ungare nu ar fi chiar bine. Mai există şi problema altor migratori din Sind şi Pundjab, veniţi şi ei de câteva secole doar, şi care sunt consideraţi minoritate europeană. În această situaţie, rezultă că ei ar avea dreptul la autodeterminare în fiecare stat membru al UE...

Rusia este şi ea un stat cu probleme, mai ales în partea sa asiatică. Minorităţi multe, iar multe din acestea în Asia au fost şi sunt de mii de ani pe aceleaşi locuri.  Se ştie de către oricine că la origine Rusia nu avea nici un teritoriu în Asia, iar graniţa Uralului nu a fost cucerită mai devreme de 1582, când în restul Europei se ajunsese la o destul de clară delimitare a naţiunilor componente.

Două probleme mai apar, în tot acest context.

Prima este situaţia armatelor, care sunt obligate de constituţiile fiecărui stat să apere „independenţa, suveranitatea şi integritatea statului”. La ce se poate ajunge de aici, fiecare poate înţelege.

A doua este momentul la care ne raportăm. Dacă alegem pe plan global un an sau altul – 1648 cum vor unii, 1867 cum vor alţii, 1000 sau anul 1, sau anul 100 î. Hr  – drepturile popoarelor se vor modifica, în raport de harta de atunci.

România are un avantaj interesant, deoarece strămoşii noştri au avut state de mare întindere. Dacă despre Imperiul Roman este uşor să ne amintim, statul lui Burebista, care a fost mai mare decât al lui Decebal, se întindea până la Bratislava, Belgrad, mai jos de Sofia, până la Varna şi râul Bug, dar controlând situaţia până spre Chersones / Kerson. De aici, problema: care este adevărata dimensiune a României Mari?