Proteste la Paris. Activişti pentru drepturile omului îi cer lui Putin să pună capăt homofobiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activişti pentru drepturile omului protestau luni, la Paris, încercând să atragă atenţia asupra situaţiei homosexualilor din Cecenia, înaintea vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Ei îi cer noului preşedinte francez Emmanuel Macron să discute această problemă cu Putin, în cadrul reuniunii lor, la Palatul Versailles.

„Stop homofobiei în Cecenia“, se putea citi pe un banner, într-o piaţă, în faţa Turnului Eiffel.

„Este important ca domnul Putin să audă, sperăm noi, un mesaj puternic de la domnul Macron, care să-i spună «stop» homofobiei, care durează de prea mult timp“, a declarat vicepreşedinta Amnesty International (AI) France Cecile Coudriou.

Potrivit ultimului raport dat publicităţii săptămâna trecută de Human Rights Watch (HRW), oficiali de rang înalt din Cecenia au umilit deţinuţi în timpul unor vizite în centre de detenţie în care ar fi fost încarceraţi şi torturaţi homosexuali.

Manifestanti ii cer lui Putin sa puna capat homofobiei in Cecenia FOTO Twitter @MathildeL75

Activişti pentru drepturile omului cer încetarea homofobiei în Cecenia FOTO Twitter @MathildeL75

O manifestaţiw anti-Putin a avut loc şi duminică. Preşedintele rus a fost contestat pentru anexarea Crimeei şi acţiunile sale din Ucraina.

Într-o vizită care probabil va modela relaţiile între Moscova şi Paris în următorii ani, Putin urmează să fie primit de Macron, după ce liderul de la Kremlin şi-a exprimat simpatia faţă de rivalii săi în alegeri.

După ce Moscova şi-a pierdut pariul în scrutinul prezidenţial francez, această vizită îi permite liderului rus să dea pagina şi să încerce să stabilească cadrul relaţiilor cu Macron.

Această întâlnire are loc după ce relaţiile cu Rusia s-au aflat pe agenda summitului G7, desfăşurat vineri şi sâmbătă. Macron devine astfel primul lider occidental care vorbeşte cu Putin după această reuniune.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite