Problemă de securitate majoră în Europa şi România: consecinţele abandonului şcolar

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se aud, din ce în ce mai des şi pe un ton mai presant, avertismente europene privind situaţia care devine gravă şi intolerabilă, determinată de o rată importantă de abandon şcolar în unele ţări europene, mai ales în cele care au şi un nivel de viaţă şi general de dezvoltare fie tradiţional scăzut sau în scădere şi care prezintă şi cel mai înalt nivel real de şomaj în rândul tinerilor.

Nu este deloc o surpriză să regăsim România în zona de maximă alarmă, adică în segmentul cu o rată de abandon şcolar între 15,2 şi 22,1% - rezultat direct al subdevoltării sociale generale şi mai ales din sectorul rural, a unor politici haotice generate de miniştrii Învăţâmântului care au reformat totul până la introducerea completă a haosului, într-un dispreţ total şi definitiv pentru viitorul naţiunii.

Consecinţele însă nu trebuie judecate doar la acest nivel deoarece un asemenea tip de involuţie de sistem cum este cea a învăţământului din România reprezintă şi o dublă problemă extrem de gravă: pe de o parte în raport cu ceea ce ar trebui să fie priorităţile noastre în domeniul securităţii naţionale şi, pe de altă parte, în legătură cu capacitatea noastră viitoare de inserţie în sistemele competiţionale europene şi mondiale.  

Iată statisticile:

image
image

FOTO Eurostat

Este vorba despre statistici oficiale europene, actualizate în iulie anul trecut. Ştiu că poate vă plictisesc prea multe statistici de acest fel, dar gândiţi-vă că ele nu servesc doar la o informare de tip birocratic general, adică hârţogărie inutilă bună de trimis direct la coşul de gunoi. Nu e aşa. Chiar deloc.

Aceste statistici servesc şi la ceva extrem de precis: evaluarea valorii competitive naţionale. Sunt o parte extrem de importantă a analizelor de risc pe termen mediu şi lung pe care se bazează luarea deciziilor politice la nivel continental şi global. Statisticile de acest gen arată nu numai starea actuală a unei naţiuni ci şi, mult mai semnificativ, capacitatea ei competiţională viitoare, forţa ei reală pe termen mediu şi lung pe pieţele competiţionale, indicând cu precizie statutul său: lider, partener competiţional sau doar piaţă de desfacere.

Presupuneţi, pentru câteva minute, că aţi fi parte a unei echipe de evaluatori de risc care trebuie să pregătească un raport de acest tip pentru nivelul politic cel mai înalt dintr-o ţară sau pentru preşedintele unei multinaţionale care vor să afle pe ce tip de forţă de muncă se vor putea baza în România viitoarelor decenii. Veţi lucra pe asemenea statistici, plus veţi cere sinteze de presă pe ultimii zece ani din care să se vadă ceea ce a fost considerat drept fenomene dominante şi astfel receptate de opinia publică. Veţi primi rapoarte concordante asupra migraţiei masive de personal cu pregătire medie şi superioară, despre sistemul vânzării de diplome, al acceptării tacite a masteratelor şi doctoratelor obţinute pe bază de lucrări realizate prin copy-paste, veţi corela apoi statisticile europene cu cele româneşti la fel de dramatice (puteţi accesa aici un exemplu, studiu realizat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei). Şi atunci, care credeţi că va fi concluzia asupra nivelului de competitivitate al României la orizontul anului 2050?

Dar, dacă vorbim de probleme de securitate şi am văzut cum aceasta este pusă în pericol de o dezvoltare inegală sau dezechilibrată ca cea a sistemului de învăţământ de la noi, studiile europene arată că, în ultima perioadă, a apărut o ameninţare nouă: creşterea masivă a procentului de abandon şcolar în rândul copiilor migranţilor, acum fără educaţie şi fără slujbă, amestec exploziv clasic şi care poate fi oricând manevrat de organizaţii teroriste sau de partide politice extremiste.

Pe 21 august 2015, Comisia Europeană publica un document extrem de interesant în care se arată dimensiunea dramatică a fenomenului: un sfert dintre tinerii migranţi cu vârsta între 18-24 de ani au părăsit prematur sistemul de învăţământ. Adică un procent dublu de abandon şcolar în raport cu autohtonii.

image

Din acest bazin social sunt recrutaţi foarte uşor nemulţumiţii şi dezorientaţii care pot fi orientaţi relativ simplu pe calea radicalizării de toate genurile, mai ales că aceleaşi statistici ne spun că peste 20% dintre tinerii non-europeni (zona de vârstă 15-24 de ani) nu au nici de lucru. dar nici nu urmează vreo formă de învăţământ sau pregătire profesională în UE. În plus, 43,9% din populaţia non-UE cu vârsta cuprinsă între 18-64 de ani are un nivel scăzut de educaţie.

image

Dacă aceasta este realitatea de azi, care este perspectiva pentru mâine? Întrebare justificată deoarece, pe de o parte, avem aceste estimări, pe de altă parte avem datele privind sosirea în acest an a încă 1,5 milioane de imigranţi (deci un total de peste 3 milioane de persoane până la finele anului 2017), dar avem şi, contradictoriu, estimările asupra aportului pe care acest val imigraţionist îl poate reprezenta în cresterea PIB-ului european la orizontul anului 2020.

Nu există, cel puţin pe baza datelor din acest moment, o bază concretă pentru argumentaţia respectivă, alta decât că ar putea să existe speranţa că imigranţii respectivi vor putea fi folosiţi pentru munci necalificate sau cu nivel foarte jos de calificare. Ceea ce, în cazul primului val de migraţie istorică în Europa anilor '50-'60 a fost posibil, dar este greu de crezut că va fi repetabil în cazul acestor tineri "Non-UE nationals" care vin să se adauge şi să amplifice un bazin deja existent, al colegilor lor de generaţie care sunt însă cetăţeni europeni, foarte mulţi neintegraţi social şi cu reale perspective de radicalizare.

În acest sens, este justificată afirmaţia iniţială care putea părea hazardată, cea privind o legătură posibilă între nivelul abandonului şcolar şi cel al neliniştilor sociale viitoare. Este vorba despre un segment de populaţie extrem de activ, revendicativ şi rapid mobilizabil prin intermediul reţelelor sociale, acolo unde, de ani de zile, s-a mutat cea mai mare parte a sistemului de propagandă al ideologiilor extremiste.

Nu este deloc exclus ca acest bazin social - şi aşa supus unei mari presiuni economice (cu logica sa proprie de tipul „sunt străin sau perceput ca străin, nu am pregătire, nu am slujbă, nu mă vrea nimeni, trebuie să mă răzbun”) - să primească un impuls incendiar suplimentar în cazul instalării anunţate a unei alte mari crize economice globale. Provocând şi reacţii de apărare şi, finalmente, de rejecţie din partea populaţiilor autohtone, din ce în ce mai confuze sau chiar înspăimântate în raport cu cea ce percep ca formarea unei ameninţări care tinde să se cronicizeze în forme agresive.

Ce se va întâmpla în viitorul apropiat? Priviţi din nou la harta din deschiderea acestui articol şi reflectaţi la lipsa de responsabilitate a decidenţilor care par să se ocupe de absolut orice (de la pensiile speciale pentru sărmanii aleşi ai neamului până la contabilizarea câinilor ciobăneşti) şi, cu siguranţă, veţi realiza că aveţi în faţă contururile unui posibil cerc exterior a ceea ce ar putea fi, in extremis, o Europă care se trezeşte la realitate şi doreşte să-şi ridice metereze pentru apărarea valorilor sale fundamentale. Nu ziduri, ci meterze, cum ar fi un sistem cu cercuri concentrice în care, în jurul centrului motor, să navigheze cine poate şi pe unde poate, pe cât îl duce mintea şi în raport direct cu nivelul de pregătire al populaţiei de mâine a unei ţări sau alta. Din păcate, nimeni nu cred că ne va lua în seamă numărâdu-ne doctoratele la kilogram de politicieni în viu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite