Preşedintele post-modern al Franţei

Mai glumind, mai spunând adevărul, mai vrând să disimuleze bucuria evitării încă unui motiv de îngrijorare, duminică seara, pe mediile de socializare au apărut postări precum- Prezidenţialele din Franţa au fost câştigate de Germania.

Cel mai corect era însă a se spune că marele câştigător a fost Uniunea Europeană, iar în această victorie rolul decisiv a revenit raţiunii.

Franţa şi-a reamintit că este ţara spiritul cartezian, iar francezii au făcut dovada lucidităţii, capacităţii de a gândi corect şi de a alege bine.

Sigur, nimeni nu spune că Emmanuel Macron ar  reprezenta întruchiparea perfecţiunii. Nu este nici un model de clarviziune. Proiectul lui de ţară pentru Franţa este pentru moment destul de greu de desluşit. Discursurile  lui din campania electorală au dat mai tuturor impresia că ar fi mai curând un amestec între felul în care au gândit viitorul ţării Charles de Gaulle şi François Mitterrand.

Cum cei doi predecesori ai lui Macron la Palatul Elysée au întruchipat două viziuni complet diferite, până vom intra în posesia unor analize profesioniste, la rece, a ceea ce ar putea însemna mandatul celui mai tânăr preşedinte din istoria Hexagonului ne mulţumim cu constatarea că noul lider al ţării este unul de factură post-modernă. Poate şi fiindcă vremea purităţilor ferme a trecut.

Cert e că postmodernismul lui Emmanuel Macron va menţine Franţa în cadrele UE. Ceea ce înseamnă o veste bună şi pentru România.

Dacă Macron nu va renunţa la opinia că UE trebuie să devină mai flexibilă, mai modernă, cu atât mai bine.