Precedentul Catalonia. „Persecutatul politic“ Carles Puigdemont

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al Spaniei a cerut punerea sub acuzare a întregii conduceri a fostului executiv catalan pentru delictul cel mai grav care este prevăzut în termenii Constituţiei Spaniei, dar şi a fiecăruia dintre statele membre ale Uniunii Europene şi NATO: sediţiune şi încercarea de a provoca secesiunea unui teritoriu.

Cerere care trebuie să fie aprobată - şi fără îndoială că aşa se vor petrece lucrurile - de cea mai înaltă instanţă juridică a Spaniei în contextul în care, confruntate cu declaraţia de independenţă a Republicii Catalonia, autorităţile spaniole nu au avut altă posibilitate decât de a institui tutela asupra regiunii, preluând, la nivel central, toate prerogativele administrative exercitate până acum de organismele unei regiuni care se bucura de un statut extins de autonomie.

Succesiunea faptelor o cunoaşteţi foarte bine. Şi acesta a fost momentul când, aşa cum vă anunţam ca posibilitate încă de duminică, eroicul lider separatist catalan, însoţit de câţiva dintre adepţii săi, a ales să meargă în Belgia, acolo unde flamanzii l-au primit cu braţele deschise şi i-au organizat o ceremonie de primire a celui prezentat deja drept „şef al guvernului catalan în exil“. Asta după ce Theo Francken, un oficial de prim rang al guvernului federal belgian, secretar de stat pentru migraţie şi azil (membru al partidului independentist flamand Noua Alianţă Flamandă N-VA), anunţase că „nu ar fi cu totul improbabil“ ca Puigdemont să ceară azil politic în Belgia. Afirmaţie pe care nimeni din guvernul belgian, începând cu Primul Ministru, nu a dezavuat-o la modul oficial, şeful executivului de la Bruxelles încercând doar un timid îndemn de a „nu se arunca ulei pe foc“. Şi, mai apoi, nimeni, la nivelul guvernului federal belgian, nu a vrut să comenteze despre sosirea lui Puigdemont la Bruxelles şi contactarea avocatului Paul Bakaert, care a confirmat că a fost solicitat în mod oficial de clientul său Puigdemont. Iar alegerea nu este deloc întâmplătoare, deoarece Paul Bekaert a fost, în trecut, apărătorul cuplului de origine bască Luis Moreno şi Raquel Garcia, acuzaţi de Spania de a fi membri ai organizaţiei separatiste ETA  sau a lui Ferhiye Erdal, membră a organizaţiei turce de extremă stângă Frontul revoluţionar de liberare a poporului.   

Este vorba, spun cei de la cotidianul El Periodico, despre primii paşi în procedura de depunere a cererii de azil politic pentru Puigdemont şi alţi cinci dintre foştii săi colegi din executivul catalan demis: Joaquim Forn, Dolors Bassa, Toni Comin, Meritxell Borras (plus încă o persoană a cărei identitate a rămas necunoscută, unele speculaţii indicând că ar fi vorba despre soţia lui Puigdemont).

Este posibil? Iată care sunt, conform Convenţiei de la Geneva (1951), cele 5 motive de persecuţie în ţara de origine care pot justifica admisibilitatea unei asemenea cereri:

  • Rasa;
  • Naţionalitatea;
  • Religia;
  • Apartenenţa la un anumit grup social;
  • Opiniile politice.

În acest sens, statutul de refugiat nu poate fi acordat decât dacă persoana respectivă poate demonstra că a fugit din ţara sa deoarece se teme că va fi persecutată din cauza unuia dintre aceste motive. Dar există în aceeaşi Convenţie de la Geneva şi în legea belgiană (art. 1F din Convenţia de la Geneva şi art. 55/2 şi 55/4 din legea belgiană din 15 dec 1980) şi o serie de clauze de excluziune prin care anumitor persoane li se poate refuza cererea de azil pe următoarele motive:

  • Au comis o crimă împotriva păcii, o crimă de război sau o crimă împotriva umanităţii;
  • Au comis o crimă gravă de drept comun;
  • S-au făcut vinovate de acţiuni contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite;
  • Reprezintă o primejdie;
  • Reprezintă o primejdie pentru societate şi securitatea naţională.

În plus, în Belgia mai recunoaşte şi un alt staut, acela al „protecţiei subsidiare“ acordat unei categorii speciale de persoane, cele care nu îndeplinesc criteriile „statutului de refugiat“ dar care se găsesc în primejdie în ţara lor natală. Persoana în cauză trebuie să probeze că are motive foarte serioase să creadă că, în cazul în care ar fi trimisă înapoi în ţara sa de origine, ar risca cu adevărat să sufere urmări dintre cele mai grave, adică pedeapsa cu moartea, torturi, tratamente inumane şi degradante.

Dar, atenţie - şi aici începe mare problemă din cazul Puigdemont - o decizie favorabilă dată cererii sale ar însemna, în mod automat, crearea unui precedent extrem de periculos în jurisprudenţa europeană.

Într-adevăr, asta ar însemna, pe de o parte, ca justiţia belgiană să recunoască faptul că instanţele juridice din Spania nu funcţionează în termenii statului de drept şi că există o prezumţie asupra non-imparţialităţii sale în acest caz. Pe de altă parte, s-ar deschide precedentul care, de acum înainte, să poată fi invocat pentru ca un lider separatist din Europa să poată obţine un „safe heaven“ într-o altă ţară din Europa, chiar dacă justiţia din ţara sa lansează un mandat european de arestare împotriva sa.

Este posibil?

„În acest context, este normal să existe prezumţii şi să nu existe posibilităţi sau nu sunt foarte multe pentru a se obţine azilul într-o altă ţară. Sau, teoretic, dacă nu apar situaţii excepţionale, foarte deosebite...Trebuie să existe indicaţii serioase asupra unor persecuţii şi, în al doilea rând, chiar şi în cazuri de persecuţii, imposibilitatea de a obţine protecţie în ţara de origine“, răspundea Dik Van den Buicke, Comisarul general belgian pentru refugiaţi şi apatrizi, unei întrebări adresate de către colegii de la RFI. În trecut, asemenea cereri de azil au fost soluţionate favorabil în cazul unor militanţi din Ţara Bascilor şi pentru irlandezi catolici din Irlanda de Nord. Dar, în ultimii 10 ani, asemenea dosare - privind mai ales romi din Slovenia sau România -au fost respinse. Iar anul trecut, relatează Sebastien Rosenfeld şi Pierre Halterman, în Belgia au fost depuse 18.000 de cereri de azil iar 18 au fost din partea unor cetăţeni din ţări membre UE. Acestea din urmă cu toate respinse din aceeaşi cauză: statele respectivă respectă drepturile fundamentale ale omului.

Dar mai există o posibilitate, cea ca Puigdemont să primească drept de şedere direct din partea autorităţilor flamande, absolut legal conform prerogativelor de care dispun în cadrul statului federal belgian...

Decizia pe care o va lua Belgia este una extrem de importantă pentru că, pe fond, vorbim despre posibilitatea ca un act de rebeliune împotriva statului să fie judecat după criterii deferite în două ţări membre UE. Problema depăşeşte cu mult cadrul Spaniei şi crizei din Catalonia, priveşte credibilitatea întregii construcţii europene şi poate arăta care sunt limitele (unii eurosceptici deja afirmă că ar fi de nedepăşit) ale intenţiei de a crea un spaţiu comun al justiţiei şi afacerilor interne. Iar urmarea logică, in extremis, ar fi ca, pentru fiecare asemenea caz viitor, să putem vedea cum o ţară europeană îşi deschide larg braţele primitoare, chiar dacă, repet, în ţara de origine, acuzaţia este cea de organizare a unei mişcări de secesiune şi de transmiterea de îndemnuri la sediţiune.

Dacă acceptăm o asemenea ideea, ce mai rămâne din Europa aceea a principiilor acţiunii, deciziilor şi principiilor comune? Apariţia eventuală, în care eu nu pot încă să cred, a unui guvern catalan în exil“ şi acceptat de Belgia ar schimba complet structura jocurilor admisibile în Europa şi ar introduce elementele aleatorii de haos. Poate că nu se va putea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite