Bomba generată de atacul cu substanţă neurotoxică militară de luptă a explodat şi a aruncat lumea în aer. Nu că era prea liniştită, ci furtuna ce implica Rusia se vedea deja la orizont. Polarizarea a fost practic instantanee – eşti alături de Marea Britanie sau eşti cu Rusia - iar reacţiile sunt mai dure decât le-ar fi estimat cineva.

Dacă unii deputaţi preferă să încaseze ilegal bani şi bunuri de lux în loc să combată corupţia, atunci nu mai e nevoie de Consiliul Europei, apreciază Max Hofmann.

Un subiect extrem de sensibil în sine, cu atât mai mult în condiţiile lumii contemporane, dar care poate deveni extrem de uşor unul exploziv dacă, cumva, se vor confirma acuzaţiile care deja au început să apară (ajunse imediat la Bruxelles şi în diverse cancelarii), că, aşa cum este cazul reformei în justiţie,

Am văzut multe scrise despre faptul că am intrat într-un nou război mondial. Al patrulea, dacă numărăm Războiul Rece drept al treilea. Interesant este însă că acest al patrulea război mondial hibrid este declarat şi recunoscut ca atare atât de cei mai de vârf analişti din Ucraina, cât şi de o parte importantă şi interesantă a analiştilor ruşi.

Ce Europă vrem? Mai integrată? Globalistă? Naţionalistă? Prinsă între extreme, Europa riscă să se facă zob. Democraţiile la fel. Şi totuşi, Bătrânul Continent ar avea o alternativă. Dacă ar învăţa din experienţa altora.

Partidul Democratic al Socialiştilor (PDS) din Muntenegru e, probabil, cea mai fericită formaţiune politică din Europa. E la putere din 1990 până azi, chiar dacă ţara în care guvernează a dispărut şi s-a reinventat de două ori.

Germania respinge o participare militară în războiul civil din Siria, salută însă atacurile aeriene sub conducerea SUA împotriva regimului Assad. O contradicţie? Doar în parte, apreciază Marcel Fürstenau.

Emmanuel Macron şi-a lansat, azi, campania pentru cucerirea Parlamentului European. Proiectul reformării UE, pe care l-a prezentat în plenul forului europarlamentar, este, în fapt, manifestul mişcării politice pe care o lansează la nivel european, având ca obiectiv relansarea Uniunii. Preşedintele Franţei a avut un discurs îndrăzneţ, născut dintr-un refuz contagios pentru orice spirit viu: „Nu vreau să aparţin unei generaţii de somnambuli“.

În nemărginita lui înţelepciune electorală, Dumnezeu s-a folosit de un bozgor pentru a ne păzi de prostie. Utilizat de atîtea ori anapoda, conceptul de „bozgor“ e singurul argument românesc serios împotriva lui Viktor Orban.

Ieri, Ungaria proaspăt realesului Viktor Orban a primit o lovitură grea şi deosebit de importantă. Deocamdată, la nivel de imagine şi credibilitate politică. Dar cu perspectiva ca lucrurile să poată evolua relativ rapid pe drumul deja consacrat în cazul Poloniei.

Toţi secuii şi orbaniştii tineri din Ungaria vor regreta amarnic. Principalul mesaj paranoic al Fidesz a fost păstrarea identităţii maghiare în faţa migranţilor, dar nimeni nu a văzut migrant la faţă, doar la televizor, iar cota de migranţi impusă de Bruxelles este de 2000 mari şi laţi.

Alegerile de duminica trecută din Ungaria nu au surprins pe nimeni. Toată lumea ştia că Orban Viktor va câştiga cu un avans considerabil faţă de celelalte partide. Singura problemă era dacă va reuşi să obţină două treimi din mandate. A reuşit.

Producătorii de automobile au amânat producţia de modele mai eficiente până în 2019 pentru a-şi maximiza profitul, dar majoritatea rămân în plină ascensiune pentru a atinge obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 în 2021 – raport.

La finalul lunii martie a.c., presa de la Ankara anunţa că Turcia negociază cu Belgradul acordarea unui împrumut de 400 milioane USD, bani ce ar urma să fie investiţi în dezvoltarea mai multor proiecte de infrastructură ale Serbiei.

Rezultatele de azi din Ungaria vor însemna foarte mult pentru ceea ce urmează să se decidă în viitor în ce priveşte sensul şi viteza posibilă de coagulare a procesului de unificare europeană. Dar mai înseamnă şi un test al rezonanţei pe care o are în Europa linia politică şi ideologică susţinută de Administraţia Trump.

Foarte ciudată Europa această care doar aparent este în comun a noastră. Poate nu întâmplător şi în orice caz nu degeaba a căzut proiectul constituţional care vorbea despre Europa unită, despre identitatea europeană, cetăţenia europeană şi era, în fapt, primul pas spre afirmarea unei cu totul altfel de uniuni a naţiunilor decât vedem azi.

Zilele trecute, când eram chemat în faţa Consiliului de onoare al ordinului „Steaua României”, ca să dau seamă pentru o declaraţie politică făcută în Parlamentul European, iată ce făceau alţi europeni:

O observaţie încurajată de tradiţia poantelor încheiate cu farfurii de frişcă pe figură spune că umorul german nu se discută, ci se execută.

Numeroase ţări din estul Europei, atât din UE, cât şi din afara blocului comunitar, s-au solidarizat cu Marea Britanie şi au expulzat diplomaţi ruşi. O reacţie deloc surprinzătoare, crede Robert Schwartz.

După valurile de entuziasm separatist, regiunea spaniolă Catalonia se luptă să-şi prezerve până şi autonomia constituţională.

Uciderea supravieţuitoarei Holocaustului Mireille Knoll la Paris a şocat Europa. Dar fapta nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni, căci antisemitismul este omniprezent pe continentul nostru, crede Michel Friedman.