O româncă ucisă de inundaţiile din Sicilia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Monica Balascuja (48 de ani) locuia la sud de Messina, în localitatea Scaletta Zanclea, din Sicilia, şi îngrijea o bătrână de 71 de ani.

Românca a murit sâmbătă în timp ce încerca să o salveze pe italiancă de furia apelor, care au distrus sute de locuinţe în urma ploilor torenţiale.

Potrivit site-ului „Tele90.it“, românca se afla împreună cu bătrâna în casa acesteia. În timp ce Monica încerca să o salveze pe bătrână, acoperişul s-a prăbuşit şi le-a ucis.

Monica este una dintre cele 24 de victime ale inundaţiilor; numărul morţilor este însă provizoriu, cei dispăruţi fiind de ordinul zecilor, iar răniţii, peste 100.

La închiderea ediţiei se estima că peste 500 de persoane au rămas fără case. Sâmbătă a fost internată în spital o altă româncă victimă a inundaţiilor. Ea şi-a fracturat piciorul în timpul încercării de a părăsi casa care era luată de ape.

Premierul italian, Silvio Berlusconi, a vizitat duminică zonele afectate de inundaţii şi le-a promis sinistraţilor că le va reconstrui casele.

„Vom construi pentru absolut toată lumea case în locuri sigure, nu în locurile unde terenul s-a deplasat. Guvernul este pregătit“, a afirmat acesta.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite