Şi nu numai la nivelul Spaniei ci, extrem de posibil, foarte aproape de punctul în care se pot constitui ca precedent şi, ca atare, să ameninţe ordinea constituţională a tuturor statelor unde se anunţă sau au fost declanşate diverse forme de separatism.

Un prim episod s-a consumat deja şi a dovedit întregii lumi că, aşa  cum s-a întâmplat în Catalonia, persoane urmărite penal în ţara de origine şi care au fugit din ţară sau altele aflate în detenţie provizorie pot să fie înscrise pe liste electorale ale coaliţiei de trei partide care a câştigat alegerile. Mai mult, chiar cu mult mai mult şi semnificativ, Carles Puigdemont, fostul lider separatist, a fost principalul actor al campaniei electorale pe care a coordonat-o din Belgia, ţara în care a reuşit să fugă la timp împreună cu câţiva dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi.

În consecinţă, iată primul precedent major: un lider politic dintr-o ţară UE şi NATO aflat sub un mandat de arestare pentru acţiuni anticonstituţionale şi subversiune, este admis fără probleme într-o altă ţară din UE şi NATO unde i se permite fără niciun fel de problemă să susţină  o intensă campanie electorală pentru alegerile din ţara natală, conducând întregul proces în favoarea pro-independentiştilor catalani, ţinând multiple şi inflamate discursuri şi oferind interviuri presei internaţionale, condamnând comportamentul guvernului spaniol, afirmânddu-şi dorinţa de a conduce în continuare destinul Cataloniei pe care continuă să o proclame drept Stat independent şi suveran. Asta înseamnă că, fără probleme, oriunde în Europa va putea să apară un fenomen similar, în tăcerea totală a celor de la Bruxelles, parcă anesteziaţi de teama de a nu fi acuzaţi cumva de amestec în treburile interne ale unui Stat Membru?

Al doilea precedent major este pe cale să se producă în acest moment: Puigdemont, aflat în continuare în Belgia, spune că vrea să se întoarcă în Spania pentru a răspunde voinţei populare şi, în consecinţă, se declară dispus să-şi reia atribuţiile de lider regional. Ceea ce, cel puţin în condiţiile actuale, este imposibil deoarece el se află sub un mandat naţional de arestare şi că va fi preluat de poliţie imediat după intrarea sa pe teritoriul spaniol. Tehnic, conform prevederilor Constituţiei spaniole, pentru a putea prelua mandatul de Preşedinte al regiunii, el va trebui să vină în faţa Parlamentului pentru a-şi prezenta programul, asta în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primei convocări oficiale a legislativului, deja anunţată pentru data de 17 ianuarie. În faţa acestei situaţii, un purtător de cuvânt al partidului lui Puigdemont a evocat  posibilitatea ca liderul separatist să poată fi investit în noua sa calitate printr-o "procedură la distanţă", eventual printr-o teleconferinţă în care, vorbind de la Bruxelles, să-şi poată prezenta programul şi să depună jurământul. Ceea ce, pe mai departe, ar deschide posibilitatea, unică în lume, ca Puigdemont, cu acceptul Spaniei, să-şi poată exercita atribuţiile lucrând în afara teritoriului naţional, aflat deci în fruntea unui guvern în exil care să fie recunoscut ca atare de toţi partenerii europeni şi internaţionali ai Spaniei. În caz de impas constituţional, Rajoy poate, în termen de două luni, să convoace noi alegeri...

"Este absurd să pretindă că este preşedintele unei regiuni atunci când trăieşte în străinătate şi este încă şi mai absurd să pretindă că poate exercita această funcţie din străinătate" - a reacţionat premierul Mariano Rajoy. "Nu mai e loc pentru apeluri la rupturi teritoriale şi la ilegalităţi deoarece legea le interzice şi deoarece nu pot invoca susţinerea unei majorităţi a societăţii...Toată lumea ştie acum că Spania are instrumentele necesare pentru a se apăra în faţa unui atac împortriva Constituţiei şi unităţii naţionale".

Vom vedea cum se va rezolva această dilemă. Dar cred că liderii politici din Europa (poate chiar şi ai noştri dacă vor găsi timpul necesar şi dincolo de meschine calcule electorale) ar trebui să privească cu foarte mare atenţie situaţia deschisă acum pentru este pe cale să se realizeze o combinaţie unică - cu un enorm potenţial exploziv - între cele două precedente juridice care se pot dovedi o armă incredibil de eficientă pentru a potenţa mişcările separatiste. Dacă se va dovedi într-adevăr că liderii separatişti dintr-o ţară se pot refugia în străinătate şi de acolo să conducă o campanie electorală, să coordoneze sprijinul internaţional şi eventual, să li se ofere posibilitatea de a conduce din exil destinele unei regiuni al cărei statut este problematic, atunci se intră în haos.

Mai mult chiar, în virtutea primului precedent, deja agreat, poate chiar şi a celui de-al doilea, vom putea vedea rapid o multiplicare a unor asemenea situaţii. În paralel cu apariţia unui "Stat protector" care, oficial sau prietenesc-neoficial, să-şi asume rolul de garant al acţiunilor liderilor respetivi pe care să-i primească pe teritoriul său, oferindu-le un foarte neaşteptat şi benevenit "safe heaven" care să le asigure libertatea completă de acţiune.

Este oare o alunecare în haos datorată unui cumul aletoriu de factori şi tendinţe demult îngropate sub cenuşă şi care au găsit acum un moment prielinic de coagulare sau, aşa cum mi se pare a fi din ce în ce mai evident, e vorba despre un plan profund foarte bine articulat şi care, exact în acest moment, animă unul după altul diferite focare secesioniste, urmărind, pe fond, implozia proiectului european? Mi se pare credibilă această a doua variantă şi ea funcţionează deja în subteran, iar ceea ce vedem acum este doar începutul unui proces pe care-l vom vedea continuat şi extins în 2018. Cu ce şanse de reuşită? Depinde de înţelepciunea liderilor politici europeni, depinde de maturitatea şi unitatea clasei noastre politice. Până la urmă, Catalonia nu e foarte departe...