Migraţia – către o politică strategică sau soluţii ad-hoc

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gard Ungaria Serbia

„You cannot play God then wash your hands of the things that you’ve created. Sooner or later, the day comes when you can’t hide from the things that you’ve done anymore.” (William Adama, Battlestar Galactica (2003))

Orice discuţie despre migraţie va trebui să înceapă pe viitor de la o serie de fapte care nu pot fi negate, şi anume tendinţa de scădere accentuată şi în acelaşi timp de îmbătrânire a populaţiei României.


Sursa: Pentru populaţia României 1992 – 2011, sursa este INSSE, iar pentru estimările din 2035 şi 2050, sursa este UN Data (estimări conservatoare cu fertilitate şi mortalitate constantă şi zero migraţie). Datele sunt în mii persoane.

image

Avem astfel de-a face cu o criză reală care poate fi însă combătută. Pe de-o parte avem opţiunea politicilor demografice care au marele avantaj al acceptări sociale necesitând însă un termen îndelungat de inversare a actualelor tendinţe demografice. O altă soluţie menită a duce la stoparea unui posibil declin ar consta în dezvoltarea roboticii şi inteligenţei artificiale care ar oferi pe termen mediu şi lung o serie de avantaje competitive globale respectiv perspectiva unei dezvoltări industriale de vârf. Marele dezavantaj ar consta în pierderea locurilor de muncă, adesea ireversibilă şi generatoare de tensiuni sociale. Pe termen scurt şi mediu soluţia cea mai rapidă ar fi aceea a migraţiei controlate care ar duce la acoperirea zonelor deficitare, soluţie care însă poate genera tensiuni sociale acute.

Problema dezbaterii migraţiei controlate este agravată de faptul că numărul record de refugiaţi şi migranţi din anul 2015 a supus Uniunea Europeană unei presiuni teribile care a lăsat urme adânci atât asupra decidenţilor cât şi a cetăţenilor. Această criză a dus la sporirea tensiunilor intra-europene şi a arătat faptul că Uniunea Europeană nu era pregătită să gestioneze o astfel de criză.

Această criză poate reprezenta o oportunitate, dacă va duce la pornirea unui proces de reflecţie atât de necesar.

Am avut în acel an de-a face cu o combinaţie de factori care au dus la sentimentul unei situaţii de criză precum sporirea vizibilă a fluxului migratoriu din est datorită crizei politice siriene şi ascensiunea mişcărilor populiste din UE pe fondul unei comunicări defectuoase şi a unei campanii mediatice care a cuplat, în mod eronat, teme precum securitatea împotriva atacurilor teroriste şi protejarea identităţii naţionale şi stabilităţii sociale cu subiectul liberei circulaţii a lucrătorilor (care nu are nimic de-a face cu dezbaterea privind migraţia ci este un subiect care ţine strict de Piaţa Unică).

Această criză poate, însă, reprezenta o oportunitate, dacă va duce la pornirea unui proces de reflecţie atât de necesar. Acum, Europa are parte de un moment de respiro, dar această fereastră de oportunitate nu va dura mult timp. Avem şansa de a discuta despre ce înseamnă să fim europeni în perioada migraţiilor şi cum putem găsi acele valori comune pentru viitor. Pentru a avea succes în gestiunea crizei migraţiei va trebui să avem abordări pro-active, bazate pe dovezi, voinţă politică, sprijinul societăţii civile şi un leadership puternic. Trebuie să trecem de la un răspuns pe termen scurt marcat de simţul urgenţei (măsuri unilaterale, Acordul UE – Turcia etc.) la soluţii pe termen lung

Pentru a acţiona va trebui, însă, să abordăm înainte de toate neliniştea publică cauzată de tema migraţiei. Literatura de specialitate a abordat deja această temă a anxietăţii publice, menţionând aici lucrarea Understanding and Addressing Public Anxiety About Immigration din iulie 2016. Autorii Demetrios G. Papademetriou şi Natalia Banulescu-Bogdan identifică o serie de cauze precum: ritmul rapid al schimbărilor sociale; competiţia pentru resurse reduse; ameninţarea la adresa valorilor şi normelor publice; aspectele legate de securitate precum şi absenţa controlului şi lipsa de încredere în guverne şi elite.

Concluziile sunt revelatorii şi adesea surprinzătoare: anxietatea cu privire la migraţie nu sporeşte în mod automat odată cu numărul de migranţi; insecuritatea economică sporită nu cauzează de una singură sentimente anti-migraţie dar le poate exacerba; teama de crime şi terorism asociate cu anumiţi migranţi va duce în final la opoziţie faţă de toţi migranţii; sentimentul anti-migraţie este asociat cu o încredere scăzută în guvern şi elite iar la final imigranţii pot deveni ţapi ispăşitori pentru lucruri despre care cetăţenii deja simţeau că sunt ameninţate de schimbări.

Soluţiile posibile recomandate sunt soluţii pe termen lung precum: prezentarea migraţiei ca o parte a proiectului naţional ajutând la dezvoltarea statului şi bunăstarea fiecăruia dintre noi; investiţii responsabile în succesul migranţilor printr-o selectare atentă a lor şi prin sprijinirea integrării sociale – evoluţie constantă a sistemelor de gestionare a migraţiei; necesitatea recunoaşterii îngrijorărilor şi crearea de spaţiu politic pentru exprimarea îndoielilor cu privire la migraţiune; nevoia stabilirii unui echilibru între găzduire, acomodare şi restricţie respectiv implicarea tuturor membrilor comunităţii în modelarea noului „noi”.

Migraţia nu este o fatalitate, ea poate fi controlată şi să ofere beneficii pentru toţi. Ea este, înainte de toate, o temă politică şi trebuie tratată ca atare – ca o temă strategică în viitoarele campanii politice din România/Uniunea Europeană a anilor 2030-2050 alături de altele precum robotizarea şi dezvoltarea inteligenţei artificiale, democraţia semi-directă etc.

Atunci când avem îndoieli trebuie să revenim la clasici, iar modelul Antichităţii romane încă ne este util. De ce? Fiindcă, la origini, Roma însăşi a fost fondată de refugiaţi, fiind un loc de azil. Imperiul Roman stăpânea un teritoriu întins, care se suprapune parţial cu zonele problematice pentru Europa (bazinul Mării Mediterane) şi a oferit timp de secole un model de succes în integrarea civică a diverselor populaţii – Cives Romanus sum.

Aveam de-a face cu un model civilizaţional de succes în care atracţia stilului de viaţă roman o depăşea pe cea a diverselor populaţii locale – de aici nevoia unui model civilizaţional european atractiv şi care să aibă capacitatea de a se impune. Vechii romani ştiau că imigraţia poate fi o sursă de stabilitate şi prosperitate. Noii cetăţeni aduc unei ţări un suflu nou şi idei inovatoare. (How to Run a Country:An Ancient Guide for Modern Leaders, Marcus Tullius Cicero, Selected, translated, and with an introduction by Philip Freeman).


Opinia exprimată aparţine exclusiv autorului şi nu implică în niciun fel instituţiile cu care acesta colaborează.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite