Marea Neagră, o nouă rută a migranţilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambarcaţiuni pline cu migranţi au fost interceptate în largul coastelor României, la Marea Neagră, iar ”clandestini” sirieni şi irakieni încearcă de-acum această rută, traficanţii îmbarcându-i către Europa la Marea Neagră, ca o alternativă la Marea Mediterană, mai ”controlată”, scriu Franceinfo şi France2.

În doar o lună, patru ambarcaţiuni cu migranţi au fost oprite de către autorităţile române.

La 14 august, la Mangalia, pe coasta de est a ţării, au fost salvaţi bărbaţi, femei şi copii care voiau să ajungă în Germania. Periplul lor s-a oprit în România. Ei au fost salvaţi şi hrăniţi, însă autorităţile intenţionează să-i trimită cât mai rapid înapoi în ţările de origine.

România nu face parte din spaţiul Schengen, iar până în prezent a fost ocolită de criza migraţiei.

PESTE 300 DE MIGRANŢI SIRIENI AJUNG ÎN CIPRU, ALŢI 313 OPRIŢI ÎN TURCIA

Pe de altă parte, un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat duminică de poliţia cipripotă pentru că ar fi condus una dintre cele două ambarcaţiuni care au adus 305 de refugiaţi sirieni pe coastele acestei insule la Marea Mediterana, relatează The Associated Press.

Alt bărbat, în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut ca presupus traficant de migranţi.

În total, 202 bărbaţi, 30 de femei şi 73 de copii au sosit, către miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, în Cipru, cel mai mare număr de migranţii care a ajuns în această ţară - într-o singură zi -, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei ciprioite, Michalis Ioannou.

Aceşt refugaţ au plecat sâmbătă de la Mersin, din Turcia.

Ei ar fi plătit fiecare până la 2.000 de dolari (1.658 de euro) traficanţilor pentru această călătorie. Unii, care au rude în Cipru şi-au exprimat dorinţa să rămână, iar alţii vor să-şi continue drumul către Germania sau Scandinavia.

În Turcia, Paza de Coastă a oprit duminică o ambarcaţiune de pescuit la bordul căreia de aflau 93 de sirieni şi un afgan, în largul coastelor Istanbulului, la Marea Neagră. Autorităţile au prins, de asemenea, un presupus traficant de migranţi turc.

Ankara a anunţat sâmbătă că Paza de Coastă a împiedicat alte două debarcări la Marea Neagră. Într-una, 68 de sirieni şi doi iranieni au fost orpiţi, în estul Bulgariei, la bordul unei ambarcaţiuni conduse de un presupus traficant turc.

La bordul celeilalte ambarcaţiuni, Paza de Coastă turcă a interceptat, în estul României, 149 de migranţi sirieni şi doi ucraineni, presupuşi traficanţi de migranţi. Migranţii şi presupuşii traficanţi au fost conduşi în provincia turcă Kirklareli (nord-vest), pentru a fi înregistraţi.

Turcia şi Uniunea Europeană (UE) au încheiat în martie 2016 un acord în vederea opririi afluxului de migranţi pe insulele elene, pe la Marea Egee.

Un milion de oameni au traversat Marea Egee pe o perioadă de un an înainte de semnarea acestui acord, iar sute de oameni s-au înecat pe această rută.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite