Majoritatea britanicilor dezaprobă modul în care Theresa May negociază ieşirea din Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Theresa May FOTO Getty Images
Premierul britanic Theresa May FOTO Getty Images

Numărul britanicilor nemulţumiţi de felul în care premierul lor, Theresa May, poartă negocierile asupra ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană creşte de la o lună la alta.

Potrivit ultimului sondaj pe această temă realizat de ORB International şi preluat de Reuters, 61% dintre respondenţi se declară împotriva cadrului de negocieri cu privire la Brexit adoptat în prezent de Theresa May. Sondajul a fost realizat pe 2 şi 3 august.

Luna trecută, 56% dintre britanici au dezaprobat maniera în care May conduce negocierile cu Uniunea Europeană, iar în luna iunie proporţia a fost de 46%.

Guvernul de la Londra are la dispoziţie mai puţin de doi ani pentru a negocia termenii „divorţului“ de Uniunea Europeană, pentru care britanicii au optat într-un referendum desfăşurat la 23 iunie anul trecut. Ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE este prevăzută să aibă loc până la finalul lui martie 2019.

Totuşi, negocierile sunt dificile. Atăzi, Guvernul britanic a anunţat că „nu recunoaşte“ suma de 40 de miliarde de euro evocată de Sunday Telegraph ca fiind preţul ieşirii din blocul comunitar.

Citând trei surse guvernamentale, Sunday Telegraph a scris în ediţia sa de weekend că Marea Britanie este pregătită să plătească până la 40 de miliarde de euro Uniunii Europene pentru încheierea socotelilor financiare. Aceasta este prima sumă cu privire la Brexit avansată de o sursă britanică. Surse de la Bruxelles evocă la rândul lor o factură de 100 de miliarde de euro.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite