Poate vă amintiţi faptul că discursul oficial românesc pe teme europene a minimalizat, apoi a negat cu tărie existenţa unei Europe cu mai multe viteze, apoi scoţând definitiv subiectul din discuţie, invocând un presupus acord european în domeniu.

Nu e deloc aşa. Ba chiar dimpotrivă. Căci iată ce spunea preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu acordat ziarului Ouest-France şi altor 11 cotidiene aparţinând grupului german de presă Funke:

„Europa are deja mai multe viteze. Status quo ar însemna să acceptăm o Europă din ce în ce mai birocratică, una care nu nu mai explică cetăţenilor sensul în care doreşte să se îndrepte şi care funcţionează mai mult ca o maşină în loc să reunească. Obsesia mea este să revenim la rădăcini: Europa a fost fondată pe o promisiune de pace, de progres şi de prosperitate. Azi ne trebuie un proiect care să reînnoade tradiţia acestei promisiuni: o Europă care să inspire mai mult, un proces de convenţii naţionale democratice pe care doresc să le lansez din iarna viitoare, să construim în domeniul culturii şi educaţiei, o Europă care să protejeze în faţa mondializării şi care să pregătească un nou model de societate şi de creştere. La un moment dat, vor fi necesare schimbări de Tratate deoarece această Europă este incompletă; problema nu este dacă aceste schimbări vor fi necesare, ci când şi cum“.

Drept care, soluţia: „Vreau ca zona euro să aibă mai multă coerenţă şi convergenţă. Nu funcţionează bine doarece a alimentat divergenţele. Cei care erau îndatoraţi se regăsesc acum şi mai îndatoraţi. Cei care erau competitivi se regăsesc şi mai competitivi/ Este o situaţie care e nesănătoasă deoarece nu este durabilă“.

Deci, din start, avem lămurite lucrurile: 1. Există o Europă cu mai multe viteze. 2. Când se face vorbire despre noul proiect european, sunt luate în discuţie atât realitatea şi perspectivele zonei Euro, subiect prioritar, apoi deschiderea proiectelor înspre ţările UE care pot, doresc şi sunt capabile să intre în ecuaţie. 3. Este inevitabilă modificarea Tratatelor 4. motorul franc-german este elementul central al supravieţuirii economice (şi nu numai) a Europei.

Printre temele principale ale acestui proiect comun franco-german pentru o nouă Europă se află unele deja extrem de clare care se constituie în arii de cooperare stabilite şi care sunt aproape de faza operaţională, „acorduri care sunt deschise şi celorlalte ţări din UE care doresc să se angajeze în acest sens, după cum a spus Cancelarul Angela Merkel la încheierea Consiliului franco-german care a avut loc joi la Paris. Oferind ca exemplu politica europeană comună în domeniul apărării. Iar Macron a evocat „o foaie de parcurs voluntaristă de iniţiative comune pe care o vom realiza până la finele anului privind o mai mare integrare a zonei Euro şi a Europei“. Angela Merkel a spus că ţara sa este deschisă propunerilor făcute de Macron pentru instaurarea unui sistem de transferuri financiare în cadrul zonei Euro şi, foarte important, de a numi un ministru de finanţe pentru această zonă, reamintind că Germania propusese, fără succes însă, începând din 2012, un buget separat pentru zona Euro. Idee care s-ar putea să revină în forţă, odată cu tentativele oficialilor de la Bruxelles de a merge rapid pe drumul care duce la crearea unei Uniuni fiscale şi monetare comprehensive.

Poate astfel se explică foarte multe dintre substraturile vizitei Preşedintelui Trump la Paris, acea cu totul excepţională prezenţă de Ziua Naţională a Franţei, încercare de transmitere a unui mesaj profund dintre cele mai interesante pentru ceea ce este evoluţia jocurilor de putere în spaţiul euro-atlantic. O vizită care a venit în contextul unui avertisment dramatic al lui Macron:

Lumea occidentală se fisurează după alegerile din SUA. Statele Unite exprimă un dubiu asupra multilateralismului, asupra ONU, asupra Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi climatului. Ordinea lumii de după 1945, refăcută după căderea Zidului Berlinului, este acum în criză. Trăim în revelaţia acesti lumi născută din căderea Zidului Berlinului. În acest context, Europa este o necesitate absolută!...Avem nevoie de SUA....Avem un punct de convergenţă care este esenţial: lupta împotriva terorismului şi protejarea intereselor noastre vitale. Cooperarea cu SUA este exemplară, fie că este vorba de Orientul Apropiat sau Africa. Sunt primii noştri parteneri în materie de intelligence, de cooperare militară, de luptă comună împotriva terorismului. Este şi un partener istoric. Iată de ce l-am invitat pe Donald Trump de 14 iulie, pentru a aniversa cei 100 de ani de la intrarea în război a trupelor americane alături de noi, pentru a le aduce un omagiu şi pentru a celebra o relaţie care este indispensabilă în domeniul securităţii“.

Foarte relevant mesaj pentru că, tehnic, cred că este prima amorsă reală europeană pentru a debloca dialogul euroatlantic după blocajul produs de acuzele americanilor că există o debalansare istorică devenită insustenabilă în domeniul alocărilor bugetare pentru apărare, acel faimos 2% din PIB. Franţa anunţă că va atinge acest deziderat „la orizontul anului 2025“ dar cel mai important angajament este cel al unui proiect comun în ce priveşte apărarea europeană (cu accet pe cercetare şi dezvoltare de tehnologii de vărf) cu detalierea partenerilor şi deshiderilor propuse celorlalte ţări din UE:

Trebuie să dezvoltăm ceea ce se numeşte «cooperarea structurată» în domeniul apărării, adică un ansamblu de angajamente mai puternice în domeniul cheltuielilor, capacităţilor, misiunilor externe. Cel mai recent Consiliu Euroipean a permis un avans rapid. Vom defini condiţiile de intrare în această cooperare ambiţioasă pe care o vom deschide partenerilor noştri precum Spania, Italia, Olanda şi tuturor celor care vor dori să participe la această iniţiativă“.

Adică exact ce şi-au dorit să audă americanii, demers revigorant şi liniştitor pentru bunul mers al lucrurilor în NATO dar şi pentru creea ce înseamnă poziţia de forţă a UE pe plan internaţional, odată cu semnalele foarte puternice venind, aşa cum am văzut, să consolideze imagine voinţei politice a nucleului dur ca motor funcţional al unei schimbări esenţiale în ceea ce este proiectul european în general. Nu este decât începutul unei eventual normalizări a jocurilor cu SUA, cu toate că mai rămân punte divergente importante, dar, oricum, se simte că Trump a ales să joace cartea franceză pentru a putea clădi un eventual cap de pod cu motorul franco-german, ca o deschidere către nucleul de forţă al Europei de mâine.

Poate, într-o bună zi, politicienii noştri, desfăcându-se din chingile bătăliilor interne cu dosare, acuzaţii şi zbateri în toate noroaiele imaginabile, vor găsi timp să urmărească, să comenteze şi poate chiar să acţioneze în favoarea unei Românii care ar trebui să nu rateze startul inter-conectării la acest proiect care, deocamdată, vorbeşte despre supravieţuire comună, Dar care, evident, are ambiţia de a oferi o soluţie de putere comună cui vrea să intre în joc şi cui prezintă argumentele credibile că-l poate duce pe mai departe. Cine nu oi va face, repede, foarte repede, va rămâne să-şi fărâme viguros şansele potenţiale, punându-se singur pe tuşa unei istorii care se preface sub ochii noştri.