Italia: regiunile Lombardia şi Veneto vor organiza un referendum consultativ pe tema autonomiei

Italia: regiunile Lombardia şi Veneto vor
organiza un referendum consultativ pe tema autonomiei

Luca Zaia (stânga) şi Roberto Maroni (dreapta), doi lideri ai Ligii Nordului aflaţi la origincea acestei iniţiative FOTO Il Gazzettino

Două regiuni bogate din nordul Italiei, Lombardia şi Veneto, vor organiza pe 22 octombrie un referendum „consultativ“ cu privire la creşterea nivelului de autonomie al teritoriilor lor faţă de Guvernul de la Roma, transmite AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul a fost făcut astăzi de preşedintele Lombardiei, Roberto Maroni. El a salutat o propunere în acest sens a omologului său din Veneto, Luca Zaia.

Maroni şi Zaia sunt membri importanţi ai Ligii Nordului, o formaţiune antiimigraţie şi eurofobă care anunţa la un moment dat că are ca obiectiv „independenţa“ Padaniei, o regiune imaginară din jurul fluviului Pad din nordul Peninsulei Italice.

La referendumul anunţat astăzi cetăţenii din Lombardia şi Veneto urmează să fie întrebaţi dacă doresc mai multă autonomie faţă de guvernul central în mai multe domenii, chestiunea în discuţie fiind de fapt dacă vor să transfere mai puţin din banii pe care îi dau ca impozite către alte regiuni ale Italiei, mai puţin bogate, notează AFP.

Potrivit presei italiene, suma aflată în joc trece de 70 de miliarde de euro pe an, ca impozite colectate în Lombardia - care produce un sfert din PIB-ul Italiei - şi în Veneto, bani care teoretic ar putea rămâne în cele două regiuni.

Dacă răspunsul predominant la referendum va fi „Da“, acest lucru va întări poziţia guvernatorilor celor două regiuni în negocierile cu Roma, scrie presa italiană, citată de AFP.

Nordul Italiei - bastionul Ligii Nordului - este de multe ori considerat a fi în oarecare măsură „exploatat“ de Sudul mai sărac.

O serie de miniştri italieni au apreciat că demersul anunţat de Maroni şi Zaia este „ineficace şi costisitor“. 

„În loc să cheltuie aproape 50 de milioane de euro din banii contribuabililor pentru un referendum consultativ, Maroni ar face mai bine să ceară guvernului să lanseze o dezbatere“ în această problemă, a reacţionat ministrul Agriculturii, Maurizio Marina, denunţând „o logică de propagandă politică“.

citeste totul despre: