Italia: 30.000 de euro pentru demolarea unei tabere ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale din Genova au hotărât demolarea unei aşezări ilegale de imigranţi, operaţiunea de evacuare începând la primele ore ale dimineţii, marţea viitoare, în 18 martie,

Autorităţile locale din Genova au hotărât demolarea unei aşezări ilegale de imigranţi, operaţiunea de evacuare începând la primele ore ale dimineţii, marţea viitoare, în 18 martie, informează cotidianul "Il Secolo XIX".

Tabăra ilegală este situată în zona Greto di Cornigliano, şi adăposteşte aproximativ 100 de ţigani români care trăiesc în condiţii de igienă alarmante.

Primarul din Genova, Marta Vincenzi, a semnat o hotărâre de evacuare şi de demolare a aşezării, hotărârea fiind emisă la solicitatea ASL(Azienda Sanitaria Locale) şi la cererea reprezentanţilor pompierilor care au semnalat un risc major de incendiu în zonă.

Operaţiunea de demolare va costa aproximativ 30.000 de euro, resurse financiare provenite din fonduri ministeriale.

Măsura legislativă a fost prezentată de consilierul local Massimiliano Morettini: "Condiţiile igienice semnalate de organizaţia sanitară locală şi cele de siguranţă publică sesizate de pompieri nu permiteau amânarea operaţiunilor de evacuare şi de demolare a taberei".

Consilierul local se va întâlni în Genova, la sfârşitul lunii martie, cu Dana Varga, consilier guvernamental român, pentru a discuta pe tema "chestiunii romilor".

În următoarele trei luni, familiile de ţigani din care fac parte bătrâni şi copii (aproximativ 30 de romi) vor fi îndrumaţi către adăposturile orăşeneşti de găzduire a persoanelor fără domiciliu.

Ceilalţi imigranţi vor primi susţinere materială pentru a-şi obţine un loc de muncă sau pentru a se reîntoarce în România.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite