Germania: Fostul lider al populiştilor de dreapta Frauke Petry a înfiinţat Partidul Albastru

Germania: Fostul lider al populiştilor de dreapta Frauke Petry a
înfiinţat Partidul Albastru

Frauke Petry FOTO welt.de

Frauke Petry, aleasă în septembrie în Bundestag pe listele Alternativei pentru Germania (AfD), a demisionat din acest partid populist de dreapta şi şi-a înfiinţat propriul partid, cu o agendă conservatoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

În vârstă de 42 de ani, Frauke Petry a fost copreşedintă a AfD din 4 iulie 2015 până la 29 septembrie 2017. Ea s-a retras din AfD imediat după alegerile legislative federale de la sfârşitul lui septembrie şi a anunţat joi crearea unei noi formaţiuni politice, Partidul Albastru.

Noul partid de pe scena politică a Germaniei propune o agendă „conservatoare rezonabilă“, care se adresează unei baze electorale largi, transmite Europe 1.

Petry spune că s-a retras din AfD din cauza derapajelor acestui partid, arătându-se nemulţumită de unele declaraţii controversate despre musulmani şi crimele din perioada nazistă. Ea afirmă că va încerca să reproducă la nivel naţional succesul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) din Bavaria, precizând că va începe în noiembrie o serie de mitinguri, iniţial în landul Saxonia, fieful său electoral, apoi în toată Germania.

„Vom vedea cărei politici îşi vor da alegătorii voturile lor în 2019 în Saxonia şi, mai târziu, în 2021 în alegerile legislative“ federale, a declarat Frauke Petry într-un interviu pentru grupul de presă regional Redaktionsnetzwerk.

„Fiecare al treilea german îşi doreşte o ofertă politică rezonabilă, conservatoare“, a subliniat ea.

Potrivit ei, planurile pentru noul partid au început în august, după ce membrii AfD au refuzat să-i accepte propunerile mai moderate la congresul de la Koln.

Presa germană scrie că Partidul Albastru apare înregistrat la data de 17 septembrie 2017, cu o săptămână înaintea scrutinului din Germania.

AfD, scindat între două curente

Frauke Petry a fost multă vreme figura cea mai vizibilă a AfD. Plecarea sa ilustrează rivalităţile interne permanente din acest partid, divizat în prezent între un curent naţional-liberal, aflat în pierdere de viteză, şi un curent identitar şi extremist, care pare să fi preluat controlul cu ocazia alegerilor legislative. AfD a obţinut 12,4% la ultimele alegeri din Germania.

citeste totul despre: