Frau Merkel şi Europa unită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu este vorba doar despre impactul primăverilor arabe şi a dezechilibrului de forţe care a urmat în Orientul Mijlociu, întărirea fundamentalismului islamic şi apariţia Statului Islamic, ci şi despre ceea ce va veni.

 

Nebun e muritorul care spulberă cetăţi şi temple şi morminte, sălaşurile sacre ale celor răposaţi, lăsându-le pustii; el însuşi piere mai pe urmă. – Euripide, Troienele

Criza refugiaţilor sirieni, laolaltă cu presiunile imigraţiei din Balcanii de Vest şi a emigranţilor din ţări membre ale UE testează viziunea politică, solidaritatea şi coeziunea europeană în politica externă şi de securitate, acolo unde europenii au eşuat să aibă o politică comună şi unde predomină interesele naţionale. Migraţia este călcăiul lui Ahile în Europa de aproape 20 de ani. Grecii, faimoşi pentru calul lor care a distrus Troia, trimit unul nou Europei, prin lipsa adecvării minimale de a putea prelua şi administra solicitanţii de azil ca primă ţară de destinaţie. Lipsa de solidaritate şi de coeziune a europenilor pe tema imigraţiei şi a refugiaţilor vine nu doar din discrepanţele logistice (capacitatea efectivă de a putea acoperi costurile în condiţii care să respecte standardele internaţionale), ci şi din modul de poziţionare politic faţă de problema imigraţiei pe termen lung; nimic nefiresc ca ţările membre să aibă propria viziune politică faţă de această problemă, însă există totuşi o obligaţie morală la solidaritate în faţa unui flux migraţional care îl depăşeşte pe cel declanşat de Al Doilea Război Mondial.

Acum refugiaţii nu mai sunt europeni şi evrei europeni, ci străini. Teama de străin despre care s-au scris volume în secolul trecut este neschimbată, deşi Europa unită s-a clădit pe valori ale deschiderii, toleranţei şi libertăţii, printre care libertatea de mişcare. În faţa acestui asalt avem reacţii care dau măsura identităţii unei naţiuni, nu doar prin reprezentanţii săi: în Ungaria îl avem pe xenofobul Viktor Orban care construieşte ziduri de sârmă ghimpată, dar îi avem şi pe unguri în staţia de tren din Budapesta oferind hrană şi apă refugiaţilor. Deci, pe scurt, contează cum gândeşti cu capul tău, nu cum ţi se spune să gândeşti.

Ceea ce miră, dincolo de reacţiile xenofobe, este totuşi lipsa totală de pregătire a europenilor la o criză foarte uşor de anticipat. Nu este vorba doar despre impactul primăverilor arabe şi a dezechilibrului de forţe care a urmat în Orientul Mijlociu, întărirea fundamentalismului islamic şi apariţia Statului Islamic, ci şi despre ceea ce va veni. Am o veste proastă: sunt studii, pe care specialiştii în politici de migraţie le circulă de mulţi ani, despre impactul schimbărilor climaterice asupra Africii şi a exodului african care va urma în următorii ani, tot înspre Europa. Aş spune că exodul siriano-iraqian este doar începutul unei crize de termen lung care va domina în următorii 10 ani, cel puţin.

Ceea ce iarăşi frapează la fluxul refugiaţilor sirieni este răspunsul liderilor europeni şi uşurinţa cu care valorile europene sunt uitate instantaneu; nu ne miră reacţia lui David Cameron, britanicii sunt ostili imigraţiei (şi parţial, pe bună dreptate) şi discută despre cote şi noi politici imigraţioniste de peste 10 ani; atentatul din Londra i-a speriat, iar recrudescenţa jihadismului european, cu foarte mulţi britanici care pleacă voluntar către Statul Islamic sunt surse legitime de îngrijorare. Dincolo de discuţii aplicate despre politici adecvate, Viktor Orban a atins o problemă reală: sistemul european de azil şi imigraţie nu funcţionează aşa cum este acum.

Am arătat de ce mai sus de ce. Eun fapt că ţări ca România oferă unui solicitant de azil 3 lei/pe zi, în timp ce în Germania sumele şi beneficiile sunt cu totul altele, ceea ce explică de ce refugiaţii şi solicitanţii de azil preferă această ţară. La fel cum discutăm noi unii cu alţii, la fel fac şi ei, iar aceste informaţii circulă primele. Mai mult decât atât adaug că România a acceptat foarte puţine cereri de azil şi deseori a repatriat pe cei veniţi aici. Sistemul de screening (evaluare) este foarte detaliat şi dacă solicitanţii de azil nu prezintă fapte concrete, uşor de verificat (situaţie de război, regim închis, tortură, riscul de a fi ucişi), nu trec testul şi nu primesc o formă de protecţie care să le ofere accesul la beneficii absolut fireşti (dreptul la muncă etc.).

România are şi alte probleme: are o legislaţie rigidă care restrânge masiv dreptul la muncă chiar al celor care deja au statutul de refugiat; nu are disponibilitatea de a oferi interpreţi şi traducători din limba de origine a solicitantului de azil, conform legii. De asemenea, nu are suficiente locuri de cazare şi facilităţi. Deseori ofiţerii de imigraţie şi azil (care fac parte din sistemul Ministerului de Interne) nu au expertiză în a înţelege diferenţele culturale care duc la atingerea demnităţii umane, ceea ce crează o lipsă de comunicare şi conflicte. În contextul dat, reacţiile bunilor români care nu ar da din impozitele lor nimic pentru refugiaţi şi nicio mână de ajutor, cei care nu se lasă impresionaţi de copiii înecaţi şi camioanele cu oameni morţi, spun multe despre cine suntem ca naţie.

Ne place să emigrăm şi să beneficiem de ajutorul altora, dar nu ne plac imigranţii care vor ajutorul nostru, asta în condiţiile în care România este ţara cu cea mai mică imigraţie din UE (0,9%)[1], iar românii au fugit spre Vest şi în timpul comunismului, şi în tranziţie, şi post-integrare. Paradoxul de a fi român, cum ar zice Lucian Boia.

Revenind la Europa, o singură voce raţională, umană şi cu adevărat europeană se distinge: Angela Merkel. Ea este singura care a declarat că demnitatea umană este mai presus decât orice şi că europenii au o obligaţie morală fără echivoc de a ajuta pe aceşti nenorociţi de soartă.

Închei prin a spune că am cunoscut refugiaţi sirieni şi în România. Fără excepţie, toţi mi-au spus că tânjesc după ţara lor aşa cum era înainte de război. Aşadar hidra cu multe capete care este ISIS trebuie stârpită, ca oamenii aceştia să se întoarcă în glia lor. Cine însă ar putea face asta este o întrebare la care nimeni nu găsit un răspuns de la începerea acestui război.


[1] http://jakubmarian.com/immigration-in-europe-map-of-the-percentage-and-country-of-origin-of-immigrants/


Claudia Postelnicescu este consultant pe politici de migraţie. A scris o teză pe politici comparate de migraţie şi lucrează la un studiu despre libertatea de mişcare şi riscurile de securitate în Europa.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite