FOTO VIDEO Ce se ştie despre atacul armat de la Paris, soldat cu moartea unui poliţist şi revendicat de Statul Islamic

FOTO VIDEO Ce se ştie despre atacul armat de la
Paris, soldat cu moartea unui poliţist şi revendicat de Statul Islamic

Atac armat la Paris

Un poliţist a fost ucis, iar alţi doi grav răniţi joi seară, la Paris, într-un atac armat comis cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa şi revendicat de organizaţia teroristă Statul Islamic. Atacatorul a fost la rândul său ucis în urma intervenţiei forţelor de ordine.

În plină stare de asediu, aflată în vigoare încă din 2015, şi cu trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, Franţa a fost lovită de un nou atac revendicat de Statul Islamic. Joi seară, la puţin timp după ora locală 21.00 (22.00, ora României), un vehicul a oprit, după care un bărbat a ieşit din el şi a deschis focul în direcţia unui vehicul al poliţiei, aflat pe celebrul bulevard Champs-Elysées.

Zona a fost imediat închisă de autorităţi, iar la faţa locului au fost trimise mai multe vehicule ale poliţiei. „Poliţia intervine în zona Champs-Elysées, evitaţi zona şi urmaţi instrucţiunile forţelor de ordine“, anunţa Poliţia Franceză pe contul său de Twitter, în timp ce atacatorul era anihilat într-un schimb de focuri.

La acea oră, bulevardul era plin de parizieni şi de turişti care se bucurau de seara de primăvară.

Poliţistul ucis a participat la intervenţia din sala Bataclan din timpul atacului terorist din 13 noiembrie 2015, soldat cu aproximativ 130 de morţi.

În ciuda gravităţii evenimentului, aplicaţia SAIP, realizată de Guvernul francez pentru a-i alerta pe utilizatori în caz de suspiciune de atentat - sau de alt incident grav -, nu a fost operaţională aseară, potrivit RFI. Mulţi posesori au testat-o aseară, inclusiv pe Champs-Elysées, şi au găsit pe ecran mesajul liniştitor „Nu există niciun incident“ în zonă. Semn că noile tehnologii pot fi şi ele uneori depăşite de evenimentele de pe teren.

Atac revendicat de Statul Islamic

Atacul a fost revendicat la scurt timp de la comitere de către Statul Islamic. Într-un comunicat publicat de organul de propagandă Amaq, Statul Islamic anunţă că un combatant de-al său este responsabil de ultimul atac armat de la Paris.

„Autorul atacului de pe Champs-Elysées, din centrul Parisului, este Abu Yussef al-Beljiki şi este unul dintre combatanţii Statului Islamic“, scrie Amaq.

Reacţia autorităţilor

Preşedintele francez François Hollande a convocat, cu puţin timp înainte de ora locală 22.00 (23.00, ora României), o reuniune de criză cu premierul Bernard Cazeneuve şi ministrul de Interne Matthias Fekl.

„Aduc un omagiu poliţistului ucis pe Champs-Elysées astă seară (joi), mă gândesc la familia sa. Solidaritate cu colegii răniţi şi rudele lor“, a scris şeful Guvernului francez într-un mesaj postat pe Twitter.

După reuniunea de criză, Bernard Cazeneuve a dat asigurări că autorităţile au mobilizat pe deplin forţele de securitate, inclusiv unităţile de elită, pentru a asigura protecţia cetăţenilor la alegerile prezidenţiale de duminică.

„Guvernul este pe deplin mobilizat. Nu putem permite ca ceva să împiedice procesul democratic fundamental al ţării noastre. De noi depinde să nu cedăm în faţa fricii, intimidării şi manipulării de care ar profita inamicul nostru“, a precizat premierul francez într-un comunicat.

François Hollande a declarat la rândul său că atacul de pe Champs-Élysées „a fost terorist în natura sa“ şi a promis „vigilenţă maximă“ din partea forţelor de securitate pentru asigurarea bunei desfăşurări a alegerilor de duminică.

De asemenea, el i-a chemat pe membrii Consiliului de Securitate al Franţei la o reuniune pentru vineri dimineaţă.

Ancheta

Ancheta cu privire la acest atac a fost încredinţată secţiei antiteroriste a Parchetului de la Paris.

Potrivit procurorului Parisului, François Molins, atacatorul fost identificat, însă anchetatorii verifică încă dacă a avut complici.

Joi seară, poliţia a percheziţionat o locuinţă de la periferia de est a Parisului. Potrivit unui document al poliţiei obţinut de The Associated Press, locuinţa în care a avut loc percheziţia se află în Chelles şi aparţine familiei lui Karim Cheurfi, un bărbat de 39 de ani cunoscut forţelor de ordine. Potrivit unor materiale din arhiva ziarului „Le Parisien“, Cheurfi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru atacarea unui poliţist în 2001.

Totodată, trei membri din anturajul atacatorului au fost interogaţi şi plasaţi în custodia poliţiei. Locuinţele acestora au fost de asemenea percheziţionate joi noapte de către anchetatori.

Pe de altă parte, Poliţia Franceză a anunţat vineri că mai caută un suspect în legătură cu atacul de la Paris, dar nu a putut preciza dacă era vorba de un alt atacator sau de un complice. El a fost identificat de forţele de securitate belgiene şi semnalat autorităţilor franceze. Poliţia a deschis un mandat de arestare pe numele acestuia. Potrivit mandatului de arestare, consultat de Reuters, bărbatul a venit joi cu trenul în Franţa, din Belgia. Mandatul de arestare avertizează că suspectul este periculos. În cele din urmă, bărbatul considerat suspect s-a predat autorităţilor belgiene, fiind reţinut la Anvers.

Cine este autorul atacului

Suspectul principal al atacului de joi seară de pe Champs-Élysées ar fi Karim Cheurfi, cunoscut şi ca Abu Yusuf al-Beljiki, un belgian de 39 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare.

Autorităţile franceze au găsit o puşcă ce foloseşte aer comprimat şi mai multe arme albe în maşina autorului atacului de pe Champs Elysees, relatează BFMTV, fără a identifica sursele informaţiei.

Printre armele albe s-ar fi aflat şi un cuţit de bucătărie. De asemenea, oamenii legii au găsit documentele atacatorului în vehicul.

Conform unor informaţii obţinute de „Le Parisien“, agresorul Karim C. a fost vizat de o anchetă antiterorism pentru că şi-a manifestat intenţia, pe reţelele de socializare, de a ucide poliţişti şi a fost arestat la 23 februarie, dar a fost eliberat de către instanţa de judecată din lipsă de probe, potrivit unor surse apropiate anchetei.

De altfel, mai multe note scrise de mână, pe care erau adrese ale sediilor forţelor de ordine din Paris, au fost găsite în maşina autorului atacului, potrivit BFMTV. Una dintre aceste notiţe conţinea un mesaj pro-Statul Islamic.

Mai exact, este vorba despre adresa Directorului General pentru Securitate Internă, de la Levallois-Perret, adresa comisariatului din Lagny şi adresele a trei depozite de arme.

Cum au reacţionat principalii candidaţi la preşedinţia Franţei

Principalii candidaţi la alegerile de duminică au reacţionat prompt la atacul armat petrecut în inima Parisului.

„Sentimentele şi solidaritatea mea pentru forţele de poliţie, încă o dată ţinta atacurilor“, a scris liderul Frontului Naţional, Marine Le Pen, pe Twitter.

„Omagiu forţelor de ordine ce îşi dau viaţa pentru siguranţa noastră“, a reacţionat candidatul dreptei franceze, conservatorul François Fillon.

„Gândurile mele sunt alături de ofiţerul de poliţie ucis şi de cei răniţi şi familiile lor. Actele de terorism nu vor rămâne nepedepsite niciodată. Complicii nu vor fi iertaţi“, a dat asigurări candidatul stângii, Jean-Luc Melenchon.

„Îmi declar totala solidaritate cu forţele de ordine. Gândurile mele merg către familia victimei“, a declarat şi Emmanuel Macron, candidat al mişcării „En Marche!“ („Înainte!“).

Emmanuel Macron, Marine Le Pen şi François Fillon şi-au anulat mitingurile de campanie prevăzute vineri.

Vineri dimineaţă, la RFI, Marine Le Pen şi-a exprimat îngrijorarea că ar putea exista şi alte tentative de atentat până duminică, ţinând cont de faptul că „se ştie că Statul Islamic a trimis cel puţin un terorist" pentru a comite atacuri.

Ea a reiterat ca Franţa să restabilească imediat controalele la frontieră şi să-i expulzeze pe străinii care se află în atenţia serviciilor de informaţii.

Două persoane au fost arestate la începutul acestei săptămâni la Marsilia (sud-est) în baza unor informaţii potrivit cărora acestea ar pregăti un atac înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa. O armă automată, două pistoale şi trei kilograme de explozibili au fost găsite în locuinţa celor doi suspecţi.

Comisia Europeană: un atac „îngrozitor“

Comisia Europeană a condamnat „atacul îngrozitor comis joi seară împotriva forţelor de poliţie din Franţa“, transmite DPA.

„Europa este hotărâtă să-şi continue lupta împotriva terorismului; vom apăra împreună o Europă deschisă şi democrată, dar care este intransigentă în ceea ce priveşte securitatea“, a declarat Mina Andreeva, purtătoare de cuvânt a executivului UE.

La rândul său, preşedintele american Donald Trump a apreciat că atacul de la Paris va avea un efect important asupra alegerilor de duminică.

„Încă un atac terorist la Paris. Va avea un efect important asupra alegerilor prezidenţiale!“, a scris Donald Trump pe contul său de Twitter. 

Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA

Imagini din aceeasi galerie
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
  • Incident armat în Paris: Un poliţist a fost ucis şi alți doi răniți FOTO EPA
Distribuie imaginea
citeste totul despre: