FOTO VIDEO Accident incredibil în Suedia: o femeie de serviciu a furat un tren, s-a plimbat, apoi a intrat cu el într-o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O angajată a companiei de căi ferate din Suedia a furat un tren de călători din depou şi l-a condus până într-o suburbie din Stockholm, unde a deraiat şi a intrat într-un bloc de apartamente.

Femeia în vârstă de 23 de ani a fost rănită grav în accidentul care a avut loc marţi dimineaţă şi a fost transportată cu elicopterul la un sital de urgenţă din capitala suedeză. Nu au fost înregistrate alte victime. 

   

Femeia a fost deja arestată, fiind acuzată de punerea în pericol a altor persoane. Ea a condus trenul pe o distanţă mai mică de doi kilometri, ajungând la ultima gară înainte de depou. Acolo, trenul a ieşit de pe şine şi a continuat să alunece alţi 10 metri, până s-a oprit într-un bloc cu trei etaje. 

„La momentul accidentului, în imobil se aflau trei familii, dar nimeni nu a fost rănit. Cel puţin nu fizic”, a declarat un reprezentant al poliţiei din Stockholm. 

Motivele din spatele gestului femeii nu sunt încă ştiute. „Am auzit numai lucruri bune despre ea. Anchetăm acum cum s-a putut întâmpla una ca asta şi încercăm să aflăm de ce a făcut ceea ce a făcut”, a adăugat acesta.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite