Fonduri europene de 300 milioane euro, blocate de birocraţie. Rezolvă Guvernul problema?

Fonduri europene de 300 milioane euro, blocate de birocraţie. Rezolvă Guvernul problema?

Leul ar putea fi înlocuit de moneda unică abia din 2019

Proiectele cu finanţare europeană câştigate începând din această toamnă de organizaţii neguvernamentale din România sunt blocate din cauză că Ministerul Finanţelor nu a virat până acum banii necesari pentru cofinanţare. Potrivit unor surse din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, ar fi vorba de proiecte ce totalizează aproximativ 300 de milioane de euro.

Este vorba cu precădere de proiectele de dezvoltare a resurselor umane, din cadrul Fondului Social European, domeniu în care ONG-urile sunt eligibile. Zeci de ONG-uri au acum activitatea blocată din această cauză.

Funcţionarii complică lucrurile

Reprezentanţii societăţii civile dau vina în primul rând pe birocraţia din România. „Autorităţile române procesează prea greu dosarele şi adeseori pun condiţii aberante. Funcţionarii complică foarte mult lucrurile fiindcă nu au mai lucrat cu fonduri europene, le e frică şi vor să se acopere cu hârtii. Au tot timpul impresia că au de-a face cu hoţi gata să fugă cu banii. Noi, societatea civilă, împreună cu sindicatele, am propus de mai mult timp guvernului un mecanism simplificat pentru procesarea dosarelor, însă nu cred că propunerea noastră va fi acceptată", ne-a declarat Ionuţ Sibian, preşedintele Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Într-o declaraţie de miercuri, 9 februarie, premierul EmilBoc a promis simplificarea procedurilor în materia rambursărilor, dând pentru efectuarea plăţilor un termen de 30 de zile. În cadrul aceleiaşi declaraţii, premierula anunţat şi recerea în subordinea sa directă a Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. ACIS este coordonatorul naţional al gestionării fondurilor structurale şi de coeziune. Premierul şi-a motivate decizia tocmai ca urmare a necesităţii îmbunătăţirii absorbţiei fondurilor comunitare.

Totuşi, reprezentanţii societăţii civile spun că acest termen este imposibil de respectat.

"Ştim că a existat o discuţie, dar nu avem încredere că se va rezolva. Până când nu se va aplica proceduca cerută de noi, cu audit simplificat la sediul beneficiarului, nu există soluţii. Nu-mi fac iluzii că înainte de 15 martie s-ar putea întâmpla ceva", afirmă Ionuţ Sibian, preşedintele FDSC.

Europarlamentarul Cătălin Ivan (PSD) susţine însă că Guvernul, prin Ministerul de Finanţe, în mod deliberat efectuarea plăţilor, prin tot felul de piedici birocratice, până la preluarea directă de către premierul Emil Boc a controlului direct asupra ACIS.

"Mişcarea de preluare a controlului asupra ACIS este legată direct de lupta pentru putere în PDL. Fondurile europene ajung în fiecare oraş şi comună, iar premierul ştie că primarii, consilierii şi preşedinţii de Consilii Judeţene vor fi nevoiţi să vină după el. Pe mine mă nemulţumeşte mai ales faptul că asta scade performanţa României în atragerea de fonduri europene", ne-a declarat europarlamentarul PSD.

citeste totul despre: