„Europa care protejează“ sau bătălia pe controlul serviciilor?

Un subiect extrem de sensibil în sine, cu atât mai mult în condiţiile lumii contemporane, dar care poate deveni extrem de uşor unul exploziv dacă, cumva, se vor confirma acuzaţiile care deja au început să apară (ajunse imediat la Bruxelles şi în diverse cancelarii), că, aşa cum este cazul reformei în justiţie,

parlamentarii coaliţiei guvernamentale din România ar încerca de fapt o preluare a controlului politic total asupra funcţionării tuturor elementelor componente ale comunităţii de informaţii.

Îmi declin total competenţa în a descifra resorturile interne, de partid, ale acestei mişcări ce se anunţă de foarte mare amploare şi este gândită ca ocazie de a produce un pachet legislativ comprehensiv care să schimbe multe, dacă nu toate, din definiţiile care stau la baza organizării de acum a sistemului. Ceea ce mă interesează însă în mod cu totul deosebit - şi cred că este un element într-atât de semnificativ încât chiar ar merita o discuţie publică aprofundată şi nu doar o ceartă între politicieni nervoşi - este că mişcare anunţată în România este simultană cu o prefacere de adâncime şi substanţă a legislaţiei europene în favoarea regândirii capacităţilor de prevenţie, apărare şi ripostă de care dispun sistemele de forţă în lupta lor împotriva noilor ameninţări la care este supusă UE şi fiecare dintre ţările noastre în parte.

O viziune super-optimistă ar fi că, poate, chiar dacă nu au spus-o niciodată explicit, aleşii neamului, atât de conectaţi cum îi ştim la realităţile europene şi internaţionale, iubitori de UE şi NATO aşa cum le sunt liderii Dragnea şi Tăriceanu, chiar la asta s-au gândit: cum să aducă legislaţia românească în acord cu măsurile europene al căror scop este să facă cât mai rapid paşi consistenţi în creionarea legislativă comună a unui spaţiu european care să dispună de instituţii şi forţele necesare pentru a opri cu din ce în ce mai mult succes acţiunile teroriştilor şi organizaţiilor criminalităţii organizate în planificarea, finanţarea şi executarea unor acţiuni care se constituie în ameninţări naţionale şi europene.

Chiar dacă la noi nu s-a amintit nimic de acest subiect, chiar dacă europarlamentarii noştri au tăcut mâlc, chiar dacă miniştrii noştri pe probleme europene, cel al Justiţiei şi cel al Internelor s-au făcut că tema nici nu ar exista, în urmă cu câteva zile Comisia Europeană a propus un nou set de măsuri care interesează în mod direct pe toată lumea şi care implică în foarte măsuri şi activitatea precum şi colaborarea în sistem european şi internaţional a serviciilor de informaţii. Ce a propus acum Comisia Europeană este o continuare directă, la nivel de aplicaţii concrete în sectoarele strategice, a „Pachetului antiterorist“ prezentat exact cu şase luni în urmă, în luna octombrie a anului trecut. Aveţi aici, în limba română, toate documentele care se asamblează în această viziune coerentă asupra a ceea ce va trebui să fie „Europa care protejează“. Nu înţeleg motivele pentru care aceste documente nu au fost propuse pentru o dezbatere publică în ţara noastră, una care ar fi putut să fie organizată în Parlament, tocmai pentru a argumenta de ce ar fi nevoie de reforma arhitecturii sistemelor de informaţii din ţara noastră.

Acum, Comisia Europeană a revenit asupra subiectului, propunând măsuri concrete privind întărirea sistemelor de securitate ale cărţilor de identitate şi de reducere a fraudelor în ce priveşte acest tip de documente, oferirea de sprijin instituţiilor din sistemul de forţă şi autorităţilor judiciare pentru accesarea informaţiilor financiare, restrângerea şi mai accentuată a accesului la achiziţionarea unor substanţe ce pot fi folosite pentru fabricarea de explozivi şi urmărirea traseului exportului de substanţe duale precum şi întărirea controalelor privind importul şi exportul armelor. Sunt propuse şi noi prevederi legale pentru ca poliţia şi autorităţile judiciare să aibă un acces mai uşor la obţinerea probelor electronice precum ar fi emailurile sau documentele păstrate în Cloud, probe de care au nevoie pentru a investiga, urmări şi condamna teroriştii şi pe cei care încalcă legile. Noile reguli, afirmă cei de la Comisie, vor permite autorităţilor care fac parte din sistemele de forţă din Statele Membre să urmărească mai bine şi mai precis “urmele lăsate online“ şi să acţioneze în colaborare transfrontalieră. Dacă vă interesează mai mult amănunte (şi cred că ar trebui, deoarece toate aceste măsuri vor trebui implementate la un moment dat şi în România) aveţi aici accesul la o serie de linkuri propuse de Comisia Europeană: pentru Uniunea Securităţii aveţi un comunicat de presă, un sumar de întrebări şi răspunsuri şi un document privind starea actuală a lucrurilor; acelaşi lucru şi în cazul documentelor electronice unde aveţi comunicatul de presă, lista cu cele mai obişnuite întrebări şi răspunsuri şi analiza situaţiei actuale.

Foarte uşor de văzut că întreaga ţesătură inter-instituţională se bazează pe capacitatea sistemului serviciilor de informaţii de a aproviziona în timp real bazele de date accesate de celelalte instituţii din sistemul de forţă în vederea declanşării investigaţiilor, susţinerii actelor de urmărire penală şi, în final, a succesului demersului de condamnare a vinovaţilor. o informaţie complexă naţională dar şi corelată instantaneu la sistemele naţionale din celelalte State Membre şi la bazele specializate de date europene şi cele internaţionale. Şi dacă se doreşte ca obiectivele enunţate în documentele Comisiei şi răspunzând unei priorităţi definite de şefii de state şi guverne şi votate în Consiliu, atunci este vitală credibilitatea fiecărui serviciu de informaţii în parte, aşa cum va fi el integrat în viitor în acţiunile comune pe care le va presupune platforma comună ce va asigura buna funcţionare a ceea ce va trebui să fie Uniunea Securităţii.

Discuţia viitoare de la noi se suprapune pe această problematică definită a fi drept una de maximă urgenţă pentru proiectul european. Aş zice că, teoretic, ar trebui să fie un semn bun. Dacă chiar dacă despre asta ar fi vorba. Ar fi însă un dezastru de mari dimensiuni ca, în paralel cu problema încă deschisă a criticilor severe care vor continua la Bruxelles pe reforma justiţiei şi propunerile de schimbare a Codurilor, să venim cu un nou scandal pe tema preluării controlului politic total asupra serviciilor de informaţii. Dacă începe va acum (după cum sunt toate semnele că se va întâmpla), atunci aceasta va fi noua temă adăugată cu care vom intra în perioada în care va trebui să asigurăm preşedinţia Consiliului UE.

Exact ceea ce nu ne trebuie. Şi poate, cine ştie, nici nu va fi aşa.

Speranţa moare ultima, odată cu noi toţi.