Europa, în vâltoarea alegerilor prezidenţiale şi a cursei înarmărilor digitale

Liderii statelor membre UE au adoptat Declaraţia de la Roma (fără Marea Britanie), proclamând că Blocul comunitar reprezintă viitorul nostru comun, în pofida unor crize profunde care au şubrezit unitatea comunităţii europene.

Ceremonia de semnare a documentului a fost organizată în Sala degli Orazi e Curiazi, aflată în incinta Palazzo dei Conservatori din Roma, sală unde în urmă cu 60 de ani a fost semnat actul fondator al comunităţii. Declaraţia de la Roma a stabilit, fără echivoc, o Uniune Europeană cu mai multe viteze.

„Vom acţiona împreună, cu ritmuri şi intensităţi diferite acolo unde va fi necesar, dar mergând în aceeaşi direcţie, aşa cum am făcut în trecut, în conformitate cu tratatele şi păstrând uşa deschisă celor ce doresc să se alăture mai târziu. Uniunea noastră este nedivizată şi indivizibilă” – se afirmă în textul Declaraţiei prezentate de Donald Tusk.

România are ce negocia în noua viziune europeană: poziţia geostrategică care include zona Marii Negre, agricultura cu care ne-am lăudat mereu şi am făcut pariuri care mai de care mai haioase, niciodată onorate de guvernanţi, apărarea frontierei externe a Uniunii, participare cu forţe militare la securitatea blocului comunitar. State precum Franţa şi Germania vor stabili direcţia şi ritmul, iar celelalte state membre le vor urma dacă vor sau dacă pot. Restul este poezie! Să nu uităm că în Tratatul de la Lisabona sunt prevăzute 4 întâlniri pe an ale şefilor de stat şi de guvern din ţările UE. În 2016 au fost 12, iar în 2017 (până acum) au fost 6. Este clar că lucrurile nu merg cum se aşteptau fondatorii Uniunii. Se caută soluţii la multitudinea de probleme cu care se confruntă UE. Ce urmează: Federaţia Europa! (dar nu pentru toţi, numai pentru cei meritoşi!) Peste 10 ani, noii lideri ai Europei (pentru că actualii vor părăsi ringul politic) vor anunţa la Roma înfiinţarea Statelor Unite ale Europei! Unde vom fi noi? Depinde de conducători să nu aplaudăm din peluză.

Deocamdată, migraţia s-a reluat în Europa. Valul de migranţi care vine de la Răsărit a lovit graniţele României în primele două luni ale anului 2017. S-a instituit, încă firav, o nouă linie de trafic ilegal dinspre Moldova spre România[1]. În Mediterană, operaţiunea NATO - Sea Guardian - de interzicere a liniilor de migraţie dinspre Turcia şi Nordul Africii spre Europa este în plină desfăşurare. În acest timp, Kremlinul loveşte în propria[2] opoziţie şi continuă acţiunile împotriva Europei unite, care este în pragul unor alegeri capitale pentru viitorul ei, vorbim de alegerile din Franţa şi Germania.

Războiul informaţional

În abordarea rusă, informaţia către cetăţeni, fie ei ruşi sau europeni, fie americani sau africani, trebuie controlată indiferent de canalul pe care este transmisă. Printre modalităţile utilizabile/utilizate avem difuzarea de ştiri false pentru răspândirea unor informaţii, campanii de postări pe reţele sociale, clipuri video defăimătoare pe YouTube, mesaje directe prin SMS sau chiar abordarea oamenilor pe stradă pentru a le comunica anumite mesaje. Avem două exemple la îndemână: conturile de Twitter ale canalului suedez de televiziune TV4 au început la un moment dat să transmită mesaje propagandistice ruseşti către urmăritorii abonaţi sau o serie de conturi din Finlanda, care au fost create iniţial cu scopul de a genera venituri prin tactica clickbait, au ajuns să transmită şi să repete mesaje ale propagandei ruse în limba finlandeză, oferind în paralel linkuri către site-ul Russia Today (RT). Fostul director al CIA, Michael Hyden, declara în 2016 că în campania americană Kremlinul s-a implicat cum nimeni nu a făcut-o niciodată într-o democraţie consolidată ca cea americană. Acest tip de amestec, conform Cupolei de informaţii americane (sunt 17 agenţii de informaţii în această structură), nu este un eveniment chiar nou, în fapt sunt reminiscenţe ale fostei conduceri sovietice. Recentul amestec în alegerile americane a devoalat, însă, metode noi de lucru: s-au spart serverele celor două partide americane Republican şi Democratic, iar datele colectate clandestin au fost făcute publice prin WikiLeaks.

Fostul Director al informaţiilor americane, James Clapper, explica într-un raport neclasificat că aceste operaţiuni din timpul alegerilor au urmat o strategie pe termen lung care a îmbinat operaţiunile acoperite de căutare şi adunarea de informaţii de către agenţiile guvernamentale ruseşti, folosirea mass-mediei finanţate de stat şi utilizare de terţe părţi şi aşa numiţii agenţi de media plătiţi de statul rus (trolii). Directorul FBI, James Comey, a confirmat în timpul audierii în comisia de specialitate a Congresului, că Biroul Federal de Investigaţii anchetează presupusa interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2016. Declaraţiile lui Comey sunt prima confirmare oficială a anchetei, anchetă despre care şeful FBI a spus că este una deschisă şi în derulare. Oficialul a explicat în faţa comisiei că practica FBI este de a nu confirma anchetele în curs, dar interesul public face din acest caz unul special:

„Am fost autorizat de Departamentul de Justiţie să confirm că FBI, în cadrul misiunii noastre de contrainformaţii, anchetează eforturile guvernului rus de a interfera cu alegerile din 2016, iar acest lucru include anchetarea naturii oricăror legături între persoane asociate echipei de campanie a lui Trump şi Guvernul rus şi dacă a existat o coordonare între echipa de campanie şi eforturile Rusiei.”

El a confirmat că investigaţiile au început în iulie 2016, dar a explicat că nu poate oferi mai multe detalii şi nici dezvălui numele persoanelor vizate din cauza comportamentului lor (contactele lor cu reprezentanţi ai guvernului rus).

Lecţii din Războiul Rece

Rusia se reîntoarce la regulile din timpul Războiului Rece cînd sovieticii au început interferenţele lor în alegerile din Occident. În octombrie 1983, când germanii din vest au protestat împotriva dislocării unor instalaţii nucleare în Berlin, KGB-ul a încercat să convertească mişcările pentru pace în favoarea îndeplinirii propriilor obiective militare. În timpul Războiului Rece, sovieticii, împreună cu ţările aliate, mai cu seamă RDG-ul, prin faimoasa poliţie secretă STASI, au înţeles că prin exploatarea deschiderii pe care o practică democraţiile occidentale, ei pot obţine o serie de avantaje. În anii 80, KGB-ul a organizat o mare operaţiune acoperită în scopul opririi instalări de rachete cu rază intermediară de acţiune (1000-5500 km) în Europa de Vest. Sovieticii au făcut tot posibilul pentru a ajuta inclusiv financiar organizaţiile ce luptau pentru pace în Europa. Conform rapoartelor CIA declasificate recent, Moscova s-a folosit de o reţea formată din activişti pacifişti plătiţi şi de publicarea în presă de articole specifice nevoilor atingerii obiectivelor propuse. Ruşii au transmis informaţii neadevărate (fake-news) presei occidentale şi au produs falsuri ale documentelor oficiale ale SUA şi ale NATO.

Adminstraţia de la Casa Albă, la cel mai înalt nivel, a fost iritată de această campanie a KGB-ului. În ianuarie 1983, directorul CIA William Casey i-a trimis un memorandum secret preşedintelui Ronald Reagan şi principalilor consilieri (Secretarul Apărării, Secretarul de Stat şi Consilierul de Securitate Naţională) notând punctul de vedere, bazat pe fapte, al agenţiei. Staff-ul prezidenţial a considerat că aceste dezvăluiri sunt prea explozive pentru a fi ţinute secrete. „Documentul a fost circulat în guvernul american fiind în acelaşi timp transmis aliaţilor din NATO. Ulterior, s-a realizat un draft pentru opinia publică” - declaraţia îi aparţine lui Robert Gates la vreme respectivă şeful Departamentului de analiză a CIA. De asemenea, KGB-ul s-a amestecat în alegerile din SUA, Europa de Vest şi din Lumea a Treia. Odată ajunsă la punctul culminant, dezbaterea referitoare la rachetele cu rază intermediară, sovietici au organizat ceea ce cancelarul Helmut Kohl a denumit - „o campanie de propagandă masivă care viza interferenţa în afacerile interne ale Germaniei de Vest” - scopul fiind eliminarea fostului cancelar din lupta pentru alegerile din 1983. KGB-ul a transmis materiale de propagandă în presă şi a organizat mitinguri muncitoreşti în Germania Federală ce au oripilat inclusiv opoziţia social-democraţilor.

În anii 70 şi 80, sovieticii s-au amestecat în alegerile din SUA, acţiunile fiind devoalate în 1999 când Vasili Mitrokhin, un fost lucrător al KGB, a dezertat în străinătate. El a declarat că rezidenţa din SUA primise ordine clare, în 1983, în timpul campaniei prezidenţiale, să colecteze date despre membrii staff-urilor candidaţilor prezidenţiali din ambele partide. La rândul lor, rezidenţele din întreaga lume au primit ordinul să popularizeze sloganul „Reagan înseamnă război”. Operaţiunea era construită pentru a-i îngreuna lui Reagan realegerea în cursa prezidenţială din 1984. O astfel de propagandă cu documente false ale SUA şi cu operaţiuni media au fost de succes în Africa, Asia, Orientul Mijlociu şi America Latină. La mijlocul anilor 80, sovieticii circulau un document fals al Consiliului de Securitate Naţională a SUA care demonstra că administraţia Reagan se pregăteşte să dezvolte capabilităţi necesare declanşării primei lovituri nucleare (first-strike). În era pre-internet, aceste documente circulau în toate cancelariile mult timp, uneori, ani de zile. Veteranii din Departamentul de Stat şi cei care au scris istoria serviciilor secrete vorbesc despre fake-news (nu sunt o invenţie a lui Trump, sunt o redescoperire a noii mass-media) fabricate în laboratoarele KGB-ului prin care: cercetătorii în domeniul armelor biologice de la Pentagon au creat HIV-ul, faptul că oamenii bogaţi din SUA importă în secret copii din America Latină pentru a le folosi organele în operaţiile de transplante sau faptul că CIA a fost responsabilă de încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea.

O istorie la zi

Manipularea adevărului, cum spuneam mai sus, nu este un lucru nou. Cînd toţi devenim consumatori de spectacol şi de emoţie, în loc să rămînem cetăţeni care reflectează, devenim dependenţi de spectacolul livrat de mass-media unde adevărul începe să ne deranjeze.

Adevărul are consistenţă/greutate şi respectă ceea ce Galileo a demonstrat şi Issac Newton a legiferat prin Legea gravitaţiei[3]. Post-adevărul este lejer şi pluteşe în jurul nostru deseori vesel. Suntem într-un fel de hipnoză generală precum un turist în faţa unei Cobre regale. Emoţionaţi, mestecăm ca pelicani tot felul de poveşti care mai de care cu impact social, economic sau militar. Manipularea este cea care ne face să vedem diferit lucrurile faţă de realitate sau cum le place generalilor ruşi să definească acestă operaţiune ca fiind Maskiroska. După prima fază a guvernării la Kremlin, în care Putin a câştigat războiul din Cecenia, a urmat faza a doua, lupta cu cei care s-au îmbogăţit în perioada lui Elţin. În războiul contra oligarhilor, una din primele măsuri ale lui Putin a fost distrugerea celor mai mari imperii media din Rusia, ale lui Berezovski, cândva aliat, şi a lui Gizinski. De atunci, statul a preluat controlul asupra întregului peisaj mediatic, în primul rând a televiziunilor cu acoperire naţională. De aici a fost simplu, s-a trecut la peisajul media internaţional prin crearea a două motoare de acţiune Russia Today şi Sputnik.

Vorbeam de implicarea Rusiei în alegerile din Europa. Un prim exemplu este amestecul şi manipulare alegătorilor, în alegerile din Franţa, în privinţa trecutului lor familial sau profesional (să nu credeţi că francezii nu ştiu că Le Pen este sprijinită de Kremlin). Emmanuel Macron, care are şanse reale de a o învinge la alegerile prezidenţiale pe favorita Kremlinului, Mariane Le Pen, îndură o campanie susţinută de trolli ruşi cum că ar fi homosexual. Povestea, în care se spune că în spatele lui Macron există un lobby finanţat de homosexuali foarte bogaţi, a devenit virală după ce a fost difuzată de agenţia Sputnik, o agenţie de ştiri controlată de Kremlin. Fapte similare s-au produs în anii 60 şi 70, când KGB-ul a răspândit acelaşi tip de zvonuri despre şeful FBI, J. Edgar Hoover şi despre senatorul Henry Scoop Jackson. Am aflat odată cu dezvăluirile lui Mitrokhin (n.G.A. cartea scrisă de Christopher Andrew - The Sword And The Shield) că acuzaţiile au fost răspândite de KGB în media americană, acestea menţionând faptul că Hoover a promovat în agenţie homosexuali pentru a primi favoruri sexuale. În campania prezidenţială din 1976, KGB-ul a difuzat un memorandum a lui Hoover din 1940, măsluit, care devoala faptul că Jimmy Carter este homosexual. Să nu uităm, în ianuarie 2016, în timpul crizei refugiaţilor, tema unui asalt sexual la adresa unui tânăr rus cu origini germane a fost preluată inclusiv de ministrul de Externe Sergei Lavrov, stârnind mânia cancelarului german Angela Merkel.

Cum va răspunde SUA la atacul de la alegeri?

Întrebarea actuală nu se pune dacă Rusia va ataca cibernetic din nou. Întrebarea este când. În 2015, firma FireEye descoperea că hackerii ruşi au fost în spatele atacului cibernetic care a oprit livrare de energie electrică în Ucraina. Nicio altă ţară nu a fost acuzată că a condus astfel de atacuri cibernetice. De fapt, generalul maior Ivan Vorobiev nota în 2013 că „informaţia este o nouă specie de armă”. Teama de un război cibernetic a devenit reală. Pentagonul a definit spaţiul cibernetic ca al cincilea domeniu de acţiune militară (aer, apa, sol, spaţiu cosmic). Dacă analizezi modul de acţiune al diferitelor entităţi ruse, următoarele ţinte în SUA sau în Europa (în afară de alegeri) vor fi reţelele de comunicaţii şi IT şi infrastructura critică. Aceste atacuri pot avea forme diferite, de la atacul asupra 911 sau 112 la atacul operatorilor de telefonie. Este puţin probabil ca Rusia să atace alte categorii care pot aduce cu ele un răspuns militar. Rusia preferă o strategie care să intensifice ceaţa şi să cauzeze confuzie în jurul acestui război informaţional. Administraţia SUA a dezvoltat încă din 2013 un plan de protecţie împotriva vulnerabilităţilor din infrastructură. Drept urmare, departamentele din administraţie fac o serie de verificări de rutină. Europa are la Bruxelles un astfel de plan? Obama a cerut, pentru pregătirea măsurilor în vederea unor eventuale atacuri cibernetice, 19 miliarde USD pentru 2017, Trump a propus 61 de miliarde USD pentru 2017. Sectorul privat cheltuia 80 de miliarde USD acum cinci ani pentru probleme de securitate. SUA are la dispoziţie armele (soft, bombe logice, troienii etc.) necesare unei acţiuni de retorsiune cibernetică. În domeniul cibernetic, posibilităţile de răspuns sunt aproape nelimitate. Motivul pentru care administraţia Obma s-a referit la o cursă a înarmărilor digitale a fost dat de faptul că atât Rusia, cât şi SUA au în panoplia de război cibernetic o multitudine de arme digitale. Este un ciclu de avantaje fără de sfârşit pe care Rusia şi SUA le desfăşoară pentru ca cealaltă să fie inconfortabilă cu noua poziţie. Acum, administraţia Turmp trebuie să se decidă cât de inconfortabilă vrea să fie.

În 2016, Christopher Painter coordonatorul problemelor de spaţiu cibernetic de la Departamentul de Stat (are UE/MAE în schemă?!) declara:

„Activităţile cibernetice pot, în anumite circumstanţe, să constituie un atac armat care atrage după sine dreptul de răspuns aşa cum este definit de articolul 51 din Carta ONU”.

Acest lucru, tradus, înseamnă că SUA poate răspunde legal, la un atac cibernetic al ruşilor, cu forţe militare convenţionale, într-un efort de a descuraja Rusia de la o eventuală escaladare a operaţiunilor.

[1] Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că a crescut cu 44% numărul cetăţenilor străini depistaţi în momentul trecerii ilegale a frontierei. Au fost identificate cu peste 30% mai multe grupuri de migranţi decât anul trecut. Au fost depistate 351 grupuri de migranţi si au fost identificaţi 140 traficanţi/facilitatori. Ca modalitate de trecere frauduloasă a frontierei, 197 dintre migranţii depistaţi au încercat să treacă graniţa ascunşi în mijloace de transport, 1.031 au fost depistaţi acţionând ilegal la frontiera verde, iar celelalte 396 de persoane au fost depistate încercând să treacă ilegal folosindu-se de alte metode (documente de călătorie şi vize false, substituire de persoană, evitarea controlului de frontieră etc.).

[2] Boris Nemţov (2015) - În anii 1990, Nemţov a fost una dintre figurile politice marcante ale perioadei post-sovietice, fiind cunoscut ca unul dintre „tinerii reformişti” din Rusia. El a devenit viceprim-ministru şi a fost vehiculat o bună perioadă de timp ca posibil viitor preşedinte. În 2011, Nemţov a organizat proteste masive de stradă, în urma rezultatelor alegerilor parlamentare, scriind totodată o serie de rapoarte cu privire la corupţia de la vârful puterii. În februarie 2015, la câteva ore după ce a îndemnat cetăţenii să participe la un marş împotriva implicării militare a Rusiei în estul Ucrainei, Nemţov a fost împuşcat în spate de către un atacator necunoscut, chiar în apropierea zidurilor Kremlinului.

Boris Berezovski (2013) - Unul dintre cei mai cunoscuţi magnaţi ai Rusiei şi apropiat al lui Boris Elţîn, despre Berezovski se spune că a jucat un rol esenţial în aducerea la putere a lui Putin. Cu toate acestea, el nu a putut să îşi exercite influenţa asupra noului preşedinte aşa cum îşi imaginase. Războiul său cu Vladimir Putin l-a determinat pe magnatul rus să se autoexileze în Marea Britanie, de unde a promis că îl va da jos pe Putin din fruntea statului. De asemenea, în anul 2009, Berezovski a acuzat Kremlinul de orchestrarea uciderii lui Alexander Litvinenko. Patru ani mai târziu, Berezovski a fost găsit mort în baia propriei sale case din Marea Britanie, cu un lanţ în jurul gâtului, ceea ce a vrut să pară ca fiind o sinucidere.

Stanislav Markelov şi Anastasia Baburova (2009) - Markelov a fost un renumit avocat pentru drepturile omului, fiind cunoscut ca reprezentant al civililor ceceni în cazurile de încălcare a drepturilor şi libertăţilor de către armata rusă. De asemenea, el a reprezentat-o şi pe jurnalista Anna Politkovskaia, asasinată în 2006. Markelov a fost împuşcat de către un necunoscut în apropierea Kremlinului, iar Anastasia Baburova – jurnalistă la Novaia Gazeta – şi-a găsit şi ea sfârşitul în timp ce încerca să-l ajute pe Markelov. Autorităţile ruse au închis repede cazul, susţinând că un grup de neo-nazişti a fost în spatele asasinatului celor doi.

Sergei Magniţki (2009) - Avocat de profesie, Magniţki a murit în închisoare în noiembrie 2009, după ce a fost victima unor violenţe, fiindu-i refuzate în mod intenţionat îngrijirile medicale. Juristul a fost arestat în 2008, după ce a denunţat o escrocherie financiară în valoare de 5,4 miliarde de ruble (130 de milioane de euro) pusă la cale de către oficiali din cadrul poliţiei şi fiscului, în detrimentul statului rus şi a fondului Hermitage Capital. Atunci, Magniţki a fost inculpat pentru fraudă fiscală chiar de către oficialii pe care el i-a denunţat.

Alexander Litvinenko (2006) - Alexander Litvinenko, fost agent secret rus, a murit la Londra, în noiembrie 2006, în urma otrăvirii cu substanţa radioactivă poloniu 210. Pe patul de moarte, Litvinenko l-a acuzat pe Vladimir Putin ca ar fi ordonat asasinarea sa. Fostul agent ajunsese să aibă divergenţe cu Moscova, emigrase în Marea Britanie şi lucrase pentru serviciul de informaţii MI6.

[3] În 1590, Galileo Galilei a demonstrat că obiectele cu greutăţi diferite cad pe Pământ cu aceeaşi acceleraţie. Mai puţin de un secol mai tarziu, în 1666, Isaac Newton a analizat mişcările mai multor obiecte cosmice şi a formulat legea gravitaţiei universale: fiecare corp din Univers exercită o forţă de atracţie (gravitaţie) asupra tuturor celorlalte corpuri, care variază în funcţie de masele corpurilor şi de distanţa dintre ele.