Europa, fişa de parcurs precisă şi lucidă a Parlamentului European

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Martin Schultz FOTO AP
Martin Schultz FOTO AP

Extrem de interesant discursul pe care, peste doar câteva ore, se pregăteşte să-l rostească Martin Schulz, Preşedintele Parlamentului European, în faţa şefilor de state sau de de guverne reuniţi în Summitul care va începe azi la Bruxelles.

Interesant, spun, deoarece, parte a jocului foarte subtil de putere dintre instituţii europene, Martin Schulz poate spune, în avans, lucruri care nu puteau fi introduse ca atare în documentul final, dar erau extrem de aşteptate deoarece, astfel, se conturează cu mare exactitate nu numai poziţia legislativului european asupra viitorului marilor şi novatoarelor propuneri avansate de Comisia Europeană, dar se dă şi o foarte clară indicaţie asupra limitelor poziţiilor de negociere pe dosarele cele mai sensibile.

Discursul lui Martin Schulz

Aceasta în contextul în care, încă de la început, Martin Schulz salută faptul că, după mult timp, în programul unui Summit se regăsesc reunite marile teme de dezbatere deoarece «atunci când se profilează la orizont o nouă miză, o nouă criză, pierdem din vedere problemele pe care le estimasem ca urgente doar cu puţin timp înainte şi uităm de obiectivele pe care ni le fixasem pe termen lung pentru a rezolva probleme existenţiale şi pregătirea unui viitor mai bun. Privilegiem măsuri punctuale şi pe termen scurt în detrimentul planurilor de prevenţie pe termen lung».

Pe tema Ucrainei, este evocată reuniunea de ieri seară între preşedinţii Schulz, Tusk şi Huncker cu preşedintele Poroşenko, consacrată dezbaterii situaţiei din estul Ucrainei. Chiar dacă «rămâne incontestabil pozitivă» îndeplinirea unora dintre punctele acordului de încetarea focului de la Minsk, «numeroase dispoziţii din acest acord rămân încă a fi aplicate în viitor...reforma descentralizării, alegerile locale din Donbas dar, înainte de toate, retragerea armelor şi trupelor precum şi restiutuirea către Ucraina a controlului frontierei sale exterioare». După ce reaminteşte că Acordul de asociere între UE şi Ucraina intră în vigoare în ianuarie, odată cu uşurarea regimului de vize pentru ucrainieni şi georgieni, Schulz face precizarea atât de mult aşteptată: sancţiunile economice la adresa Rusiei rămân în vigoare «şi nu vor putea fi reexaminate decât cu o singură condiţie: realizarea de progresele notabile şi respectarea acordurilor de la Minsk». 

Mai adugă şi o altă remarcă esenţială: chiar dacă trebuie găsite mijloacele de a angaja «participarea constructivă a Rusiei la eforturile internaţionale pentru rezolvarea conflictului sirian», asta nu înseamnă că «trebuie amestecate lucrurile»: «dosarul sirian şi cel ucrainean nu sunt în niciun fel legate între ele. Nu poate fi operată între ele niciun fel de concesie şi niciun fel de compensaţie. Sancţiunile sectoriale sunt în mod clar legate de Acordurile de la Minsk şi au fost impuse Rusiei din cauza anexării ilegale a Crimeii şi conflictului care se perpetuează în estul Ucrainei». 

Mesaj direct şi cum nu se poate mai clar adresat lobby-ului rusesc care, de luni de zile (şi cu deosebire în ultime zile, la Bruxelles şi în diverse capitale europene), tocmai asta a încercat să facă, folosind situaţia din Siria. Spus acum, la începerea lucrărilor Summitului, este ca un semnal de atenţie, anuţând poziţia majoritară de vot a legislativului european: «este fundamental ca noi, europenii, să facem bloc comun pe acest dosar deoarece, împreună, suntem mai puternici» - adăuga Preşedintele PE.

În problema migraţiei, analiza şi întrebările sunt clare şi brutale:

«A sosit iarna. Confruntată cu criza refugiaţilor şi migraţiilor, Europa are un plan sau improvizează de pe o zi pe alta ? Pentru ÎParlamentul European, gestiunea acestei crize necesită un plan clar şi o voinţă politică puternică. Deocamdată, pentru moment, Europa nu pare să aibă nici una, nici alte. Am aprobat în urgenţă decizia de «relocalizare» a 120.000 de refugiaţi. Şi acum, ce vedem ? Conform datelor Comisiei, doar 14 State Membre au degajaat 3346 de locuri şi au fost relocalizate mai puţin de 200 de persoane. Cifrele acestea sunt scandaloase !...Este inacceptabil ca, azi, să mai dezbatem încă ceea ce discutam şi în octombrie».  Anunţând, în acelaşi timp, că Parlamentul Euyropean îşi continuă lucrările în vederea aplicării «mecanismului permanent de relocalizare precum şi a unei liste europene de ţări sigure de origine». Salutând, în acelaşi timp, păropunerea Comisiei Europene de constituire a unui corp european de gărzi de frontieră şi pază de coastă.

În ce priveşte lupta antiteroristă, pare mai mult decât evident că Parlamentul European va susţine fără rezerve întreg pachetul propus de Comisie, ba chiar cu un avertisment suplimentar: «Este uşor să impuţi Europei sau «spaţiului Schengen» breşele existente în securitatea statelor membre şi să întreţii iluzia că o retragere în spatele frontierelor naţionale ar opri teroriştii care, în mare parte, sunt cetăţenii ai ţărilor unde lovesc». Semn că nu numai că vor fi aprobate toate noile propuneri legislative antiteroriste, ci şi se va merge, rapid, pe drumul unei armonizări accentuate şi obligatorii a activităţilor de schimburi de informaţii şi stabilire a unor baze de date europene în domeniu.

Deoarece aveţi acces la textul discursului (versiunile în engleză, franceză şi germană), puteţi vedea care sunt poziţiile exprimate de şeful legislativului european pe celelalte pubcte din agenda Summitului de la Bruxelles.

Mă opresc însă asupra capitolului dededicat Marii Britanii, mai ales că acesta era lăsat neacoperit în proiectul de concluzii pe care vi l-am prezentat ieri. «Se poate ajunge la un acord acceptabil şi ţinând cont de sensibilităţile tuturor părţilor dar şi de constrângerile juridice» - afirmă Martin Schulz. Dar...şi aici încep precizările care sunt tot atâtea începuturi de refuz la cererile ultimative ale lui David Cameron şi obligând Marea Britanie la o negociere cu mult mai dură.

Chiar dacă «toată lumea este de acord să fie redusă încărcătura birocratică», aceasta trebuie să treacă mai degrabă «prin uniformizarea regulilor noastre decât pe calea a 28 de legislaţii diferite. Şi trebuie să ne asigurăm că rezultatul final va ajunge să amelioreze legislaţia şi nu să o dereglementeze, Diavolul se ascunde adesea în detalii».

În acelaşi timp, din punctul de vedere al Parlamentului European,  «procesul nu trebuie să favorizeze în mod nedrept pe cei care avansează mai încet pe calea integrării europene, mai aleds în domeniile care constituie pietrele de temelie ale Uniunii., precum piaţa unică. Dorim să păstrăm integritatea pieţei unice şi evitarea oricărei discriminări. Îmi e foarte greu să înţeleg cum poţi solicita protejarea pieţei unice cerâbd un tratament favorizant».

 Iar lovitura cea mai importantă în raport cu ultimatumul britanic acum urmează: «Bineînţeles, nu putem aplica o discriminare bazată pe naţionalitate. Este evident că restricţiile asupra prestaţiilor legate de munmcă cerute de britanici vor prilejui o discriminare, pură şi simplă».

În fine, foarte interesantă peste şi scriasea pe care Martin Sclutz o adresează participanţilor la Summit, prezentând datele esenţiale ale Rezoluţiei PE din 11 noiembrie 2015 refertoare la reforma legislaţiei electorale a Uniunii Europene (puteţi accesa aici textul Rezoluţiei în limba română).

Vom reveni asupra dezbaterilor din cadrul Summitului şi, evident, asupra documentului final.

   

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite