Estul, unde este estul?

Bogdan Aurescu FOTO Mediafax

Pe 30 octombrie 2019, Bogdan Aurescu, care a fost propus de Ludovic Orban pentru a prelua şefia Ministerului Afacerilor Externe, a fost avizat pozitiv în comisiile reunite de politică externă ale celor două camere. Acesta a prezentat capitolul XVI din programul de guvernare al lui Ludovic Orban şi a răspuns la întrebările deputaţilor şi senatorilor români.

Dacă acest program va trece proba de foc, adică va acumula suficiente voturi şi susţinere din partea parlamentarilor, atunci va trebui să fim atenţi la anumite promisiuni şi obiective.

Totuşi, chiar dacă este nevoie de a fi analizate in corpore cele două capitole care sunt interconectate, adică securitate şi afaceri externe, obiectivul nostru, al Asociaţiei Experts for Security and Global Affairs, este de a ne opri asupra viziunii sau, ca să fim mai corecţi, asupra celor câteva momente care se referă la vecinătatea imediată sau estul României şi asta deoarece o viziune ca atare nu există. La cele câteva momente care ne interesează putem să includem Republica Moldova, Ucraina, Caucazul de Sud, Rusia. Nu ne vom referi la Asia Centrală, China, Republica Coreea sau Japonia, chiar dacă parteneriatele cu aceste ţări sunt generatoare de oportunităţi şi beneficii economice, strategice. Nu intră în aria noastră de expertiză. Există în România profesionişti, care pot să ofere puncte de vedere şi analize pentru aceste regiuni.

Cei trei piloni ai politicii externe ai României, menţionaţi de către Bogdan Aurescu şi incluşi în programul de guvernare al premierului desemnat Ludovic Orban, au fost, sunt şi trebuie să rămână a fi consensul cu privire la priorităţi, obiective, direcţii, predictibilitatea – principiu care să asigure încrederea în angajamentele asumate anterior şi continuitatea, care nu este egală cu plagiatul de idei, ci este o selecţie de proiecte în care România s-a angajat să corespundă anumitor criterii şi unui anumit statut. Acest lucru presupune transpunerea celor trei piloni la nivel practic şi în relaţia cu vecinătatea imediată sau spaţiul ex-sovietic.

Republica Moldova – programul de guvernare acordă, cum era de aşteptat, o atenţie specială Republicii Moldova şi realităţilor cu care aceasta se confruntă. Totuşi, programul propus este foarte laconic în a exprima aceste interese şi obiective. Atât de laconic, încât se face trimitere la documente, foi de parcurs şi alte proiecte, care nu reflectă neapărat plus-valoarea programului de guvernare. Republica Moldova este menţionată pentru că: limbă, identitate, cultură şi istorie, chiar dacă nu aşa am fi vrut să prezentăm prioritatea strategică numărul unu a politicii externe a României. În programul de guvernare ”prioritatea permanentă a României va continua să o reprezinte dezvoltarea şi adâncirea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova”. Ce trebuie să înţelegem de aici? Un lucru simplu: România a susţinut Parteneriatul Estic, atât cât i-a permis orgoliul (Sinergia Mării Negre a trecut pe un plan secund după ce Parteneriatul Estic a început să fie promovat de către Polonia şi Suedia) din cauza Chişinăului, a semnat şi a ratificat prima Acordurile de Asociere ale Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei pentru Chişinău. România şi-a declarat susţinerea pentru diferite guverne pentru limbă, istorie, cultură şi identitate. Rare au fost momentele în care şi-a permis să exprime public rezultatele evaluărilor interne. Oamenii care ştiu ce se întâmplă la Chişinău de la firul ierbii, nu ies în faţă, nu emit opinii, deci nu contează în spaţiul public la Bucureşti. De aceea, a fost mai comod să fie afişată susţinerea pentru parcursul european, să se investească resurse (financiare, asistenţă tehnică etc.), dar să joace sfios, extrem de sfios, atunci când trebuia să strige cu voce tare care este interesul naţional şi obiectivul.

Bogdan Aurescu vorbeşte despre consolidarea instituţiilor democratice în Republica Moldova prin proiecte bilaterale de interconectare strategică şi proiecte care aduc beneficii cetăţenilor Republicii Moldova, adică cetăţenilor români. Până aici este totul bine. Problema mea o constituie faptul că acelaşi Bogdan Aurescu face trimitere la o foaie de parcurs, semnată pe 09 octombrie 2019 la Bucureşti, textul căreia nu este public, respectiv nu se pot pune presiuni pe autorităţile române şi cele moldovene ca să îşi asume obiectivele în parametri temporali. Poate ele şi există stabilite, dar dacă nu sunt publice, nu avem cum să documentăm atingerea acestor obiective. Este bine, totuşi, că spunem despre condiţionarea susţinerii cu asumarea de către autorităţile Republicii Moldova a parcursului european şi a proceselor de implementare a reformelor. Cum se implementează reforme la Chişinău în diferite perioade şi sub diferite guvernări ştim cu toţii. Aşadar, condiţionarea era absolut necesară şi este bine că a fost menţionată şi introdusă în programul de guvernare.

Cu toate acestea, a fost un moment când ascultam discursul candidatului nominalizat pentru şefia ministerului de externe şi care mi-a trezit un semn se suspiciune că ori discursul, ori programul de guvernare a fost scris în grabă şi anume: ”România va continua să sprijine o soluţie a conflictului transnistrean care să respecte deplin integritatea teritorială a Republicii Moldova, în graniţele internaţional recunoscute, şi care să nu afecteze vectorul pro-european al acestui stat.” Cred că aici trebuia să fie menţionat şi în cadrul căror mecanisme internaţionale poate face România acest lucru, pentru că Bucureştiul şi-a cam limitat la minim prezenţa în discuţiile despre soluţionarea conflictului transnistrean. Le sugerăm decidenţilor de la Bucureşti că o iniţiativă a societăţii civilenu este, din păcate, o platformă viabilă, capabilă de genereze măsuri de ”confidence building”. Ce avem în vedere aici? Avem în vedere iniţiativa de la Sibiu, susţinută prin asistenţa pentru dezvoltare câţiva ani la rând, adică de Ministerul de Externe, unde se dă voce experţilor transnistreni, sunt prezenţi reprezentanţi ruşi şi li se taie elanul experţilor de la Chişinău. Respectăm iniţiativa societăţii civile din România, dar ne temem că şi-a înţeles rolul şi statutul în acest dosar un pic greşit.

Ucraina – şi la acest capitol reacţiile din sală în timpul audierilor au fost mai multe decât spaţiul dedicat parteneriatului în programul de guvernare. Bogdan Aurescu este tehnic, laconic şi experimentat în a purta negocieri cu partea ucraineană. Programul de guvernare susţine parcursul european, integritatea teritorială şi pledează pentru soluţionarea conflictului din estul ţării. Dar, nu uită de canalul Bâstroe şi minorităţi. Dacă în cazul Republicii Moldova Bogdan Aurescua declarat că vom condiţiona sprijinul, atunci în cazul Ucrainei aminteşte că avem memorie instituţională. Aş fi vrut să existe ceva mai mult de atât în programul de guvernare decât burse, Bâstroe şi că România nu uită de minorităţi sau că va insista pe o activitate mai intensă a comisiilor bilaterale care se preocupă de tema minorităţilor româneşti.

Comisiile bilaterale au grupuri de lucru şi dacă vor fi răscolite un pic, atunci guvernul va trebui să vorbească şi despre condiţionalităţi, strategii şi proiecte pe care trebuie să le promoveze experţii din grupurile de lucru ale comisiilor bilaterale. Dacă se doreşte şi se urmăreşte optimizarea relaţiei cu Ucraina, ţinând cont de particularităţi, aşa cum s-a declarat în timpul audierilor, dar şi luând în considerare experienţa ministrului nominalizat, atunci România trebuie să adopte un program mai elaborat şi mai specific.

Federaţia Rusă – şi aici am avut parte de o referinţă laconică, în care am punctat trei lucruri: 1. relaţie pragmatică şi constructivă, 2. Rusia să întoarcă Crimeea şi să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, 3. tezaurul. Ameninţările hibride, propaganda şi alte măsuri active promovate de Moscova, mai exact nevoia de a le combate, au fost incluse în capitolul de apărare (capitolul XV). Ce înseamnă relaţie pragmatică şi constructivă va trebui să ghicim. Căci, dacă aplicăm pilonii de bază ai politicii externe – consens naţional, predictibilitate şi continuitate, atunci în ceea ce priveşte Moscova ne ascundem în ”tradiţie şi mister”. Este clar că nimic nu este clar sau pur şi simplu le sugerăm să ghicească singuri care ne-a fost dilema cu pragmatismul, atunci când am amintit de Tezaur.

Parteneriatul Estic – singurul proiect sau iniţiativă unde România rămâne a fi consecventă, predictibilă şi are un atitudine care se caracterizează prin continuitate. De ce afirm acest lucru? Pentru că în programul de guvernare singurul lucru amintit despre acest proiect se referă la ”Susţinerea Parteneriatului Estic şi a eficientizării acestuia.” La nivel european în general, dar şi la nivel naţional în diferite state membre PaE şi state membre ale UE, au loc dezbateri consistente despre viitorul proiectului, despre domeniile prioritare viitoare, despre dotarea cu instrumente şi resurse financiare, despre evaluare de angajamente anterioare şi soluţii viitoare. Este mult prea simplist să insişti asupra eficientizării unui proiect pe care nu l-am înţeles şi nici nu am avut asemenea preocupări în cei peste 10 ani de dezvoltare a iniţiativei. România s-a mulţumit să îi evalueze pe polonezi, pe nemţi sau pe alţii care şi-au asumat o prezenţă activă în cadrul programelor derulate sub diferite forme în cadrul dimensiunii estice a Politicii Europene de Vecinătate. Din păcate,  nu am vorbim despre care ne este interesul naţional în acest sens şi ne-am redus la minim rolul şi statutul. Este comod să îţi asumi un asemenea discurs şi să nu produci politici sau să te implici în construirea unor strategii eficiente. Implicare înseamnă asumare, deci şi muncă, iar noi am preferat să ”nu punem toate mingile în acelaşi coş”.

Parteneriatele strategice în est– la acest capitol programul de guvernare nu se rezumă doar la Republica Moldova. Bogdan Aurescu în discursul său, menţionează Georgia şi Azerbaidjan. Obiectivul nostru este de a aprofunda parteneriatul strategic cu Baku şi  să acţionăm ”pentru ridicarea la nivel de parteneriat strategic relaţia cu Georgia”. Cu riscul de a părea subiectivi, dar anume în cadrul acestor parteneriate strategice România nu a aplicat cei trei piloni pe care trebuie să se bazeze politica externă a României şi asta deoarece Georgia este o prioritate a programelor de asistenţă pentru dezvoltare ale României cu mult înainte de a transforma Ucraina în prioritate. Mai mult, România a fost punct de contact pentru NATO la Tbilisi, iar diplomaţia românească a fost foarte activă în acea perioadă. Mai adăugăm aici şi prezenţa economică extrem de limitată a antreprenorilor români în regiune şi nevalorificarea acelor instrumente pe care ar trebui să le oferă o diplomaţie economică eficient promovată în zone de interes strategic. Întrebarea pe care eu aş pune-o autorităţilor române în contextul aprofundării parteneriatului strategic cu Azerbaidjan şi al ridicării la nivel de parteneriat strategic cu Georgia ar fi următoarea: cum ne atingem obiectivele în cele două ţări, dar există câteva realităţi interne pe care nu le putem neglija? Aceste realităţi interne se referă la funcţionarea instituţiilor democratice, relaţii bilaterale cu anumiţi parteneri externi şi scăderea interesului pentru anumite procese de integrare regională?

Spre final, este, totuşi, de apreciat că Bogdan Aurescu a recunoscut importanţa intensificării dialogului dintre Ministerul de Externe şi mediul academic şi think-tank-urile de profil. Sperăm că acest dialog cu mediul academic şi societatea civilă va avea un caracter transparent şi nu va fi sabotat de convingerile sau afilierile politice sau instituţionale ale reprezentanţilor acestora. 

Angela Grămadă este preşedintele Asociaţiei Experts for Security and Global Affairs, Bucureşti. Este autoare şi co-autoare a mai multor studii dedicate spaţiului ex-sovietic, aria de expertiză fiind: politică externă a Federaţiei Ruse în Europa de Est şi Caucazul de Sud, Parteneriatul Estic şi dezvoltarea societăţii civile din statele riverane Mării Negre. Angela Grămadă este iniţiatoare a proiectului video ”#ucrainainlimbaromana”.