Escaladare primejdioasă în Catalonia: Puigdemont anunţă că vrea să meargă mai departe. Cu orice risc, cu orice consecinţe

În urmă cu foarte puţin timp s-a încheiat alocuţiunea televizată a lui Carles Puigdemont, preşedintele catalan destituit ieri din funcţiile sale în urma deciziei Guvernului spaniol care a primit puterile necesare odată cu aprobarea de către Senat a invocării art. 155 din Constituţie.

Decizia a implicat „punerea sub tutelă“ a regiunii, destituirea tuturor instanţelor administraţiei locale şi transferul către Guvernul central şi ministerelor sale de resort a tuturor responsabilităţilor de gestionare a vieţii economice şi sociale din Catalonia, asta însemnând şi preluarea controlului asupra forţelor locale de poliţie al căror şef a şi fost destituit, fiind înlocuit în acest moment cu fostul său adjunct.

Demonstraţie de forţă a Madridului, susţinută fără rezerve de instanţele europene şi, rând pe rând, prin mesajele individuale ale instanţelor sau personalităţilor reprezentative din statele membre (printre care şi România) care au declarat, absolut ferm şi fără echivoc, că nu recunosc şi nu vor recunoaşte niciodată Declaraţia de Independenţă adoptată vineri de Parlamentul catalan (adevărat, în lipsa partidelor de opoziţie) pe care o echivalează, pe drept cuvânt, ca o tentativă de secesiune şi un atac la adresa unităţii statului spaniol.

Numai că, în ciuda a toate şi a orice, Puigdemont anunţă că vrea să meargă mai departe cu orice risc, cu orice consecinţe. În urmă cu foarte puţin timp, în alocuţiunea sa televizată, şi-a demonstrat hotărârea de a continua pe linia deschisă ieri prin afirmarea Republicii Catalonia. I-a chemat pe toţi susţinătorii săi „să se opună în mod democratic“ deciziilor luate de Guvernul de la Madrid: 

Voinţa noastră este de a continua să acţionăm în sensul respectării mandatului care ne-a fost conferit - spunea el, chemându-şi concetăţenii „să fie calmi, perseverenţi şi să aibă speranţă“.

Dar foarte gravă este următoarea afirmaţie care, pe fond, este posibil de asimilat ca o declaraţie de război împotriva autorităţilor de la Madrid, o chemare la sediţiune şi nesupunere civilă: noi considerăm, a afirmat Puigdemont, că „Articolul 155 este un atac împotriva voinţei catalonilor“, chemând, preventiv, la o evitare a violenţelor. „Nu dorim forţa şi nu vrem s-o folosim...vom continua să activăm în favoarea unei ţări libere“.

Toate astea spuse acum, ştiind foarte bine că, tocmai în contextul ultra-tensionat instalat începând de ieri după-amiază, asemenea declaraţii nu vor face decât să ridice nivelul intoleranţelor şi să lase din ce în ce mai puţine formule de intervenţie la îndemâna Madridului. Ce face Puigdemont, în disperare de cauză, văzându-se abandonat de toată lumea, este să se victimizeze la maximum, anunţând lumea că este gata să intre în galeria martirilor pentru cauză. Nu i-a cerut-o nimeni, dar toate calculele sale de până acum au fost într-atât de proaste, încât altceva nu mai are ce face. Este pus cu spatele la zid pentru că nu mai are speranţa unui dialog politic naţional sau internaţional, cererii sale iniţiale de mediere internaţională i s-a răspuns negativ de către toate instanţele europene şi internaţionale cu care încercase să ia legătura, i-a fost anulată cert marea promisiune demagogic fluturată în perioada de pregătire a referendumului unilateral şi ilegal convocat, anume că, odată independentă, Catalonia va fi primită cu braţele deschise în Uniunea Europeană... Şi, mai ales, lovitură foarte greu de suportat, din Scoţia s-a auzit mesajul ultra-prudent a doamnei prim-ministru care s-a disociat de problema catalană şi foarte previzibilul eşec al demersului propus de Puigdemont.

Iar alocuţiunea de azi a lui Puigdemont era difuzată în timp ce, la Madrid, în Plaza de Colon, se reuneau mii de demonstraţi în favoarea păstrării uniutăţii statului spaniol şi care purtau pancarte pe care scria „NU, Împreună“, „NU loviturii de stat“ sau chiar „Puigdemont la închisoare“ - tot atâtea semnale ale unei posibile crize sociale majore care ar putea să se manifeste violent în interiorul societăţii din Catalonia.

Iar asta este marea necunoscută care se poate uşor transforma într-o problemă de gravitate naţională: cum oare va reacţiona populaţia din Catalonia, şi aşa divizată pe problema independenţei, dar din ce în ce mai tensionată, parcă programatic, pentru a intra în criză şi de ieşi pe baricade pentru a se opune sau a apăra aplicarea măsurilor decise de Guvernul de la Madrid. Starea aceasta de tensiune este multiplicată prin toate mijloacele de reacţie de care dispun independentiştii care şi-au mobilizat la maximum reţelele de susţinere în mediul online, pe reţelele sociale şi grupurile de hackeri din Anonymus care, iată, au revendicat acum un atac împotriva redacţiei Buletinului Oficial, acolo unde, ieri seară, fuseseră publicate deciziile Guvernului spaniol prind aplicarea art.155. Este încă un atac dintr-o serie mai lungă din cadrul a ceea ce a fost denumită „Operacion Catalunya“ (cu componentele sale boa.es; #TangoDown; Free Catalunya) care a dus până acum, la deconectarea siturilor ziarului ElPais, al Tribunalului Constituţional şi al Casei Regale spaniole. Şi având, cum se vede „subunităţi de lucru“ extrem de active în universităţile din Catalonia...

Vorbim în această după amiază, pentru prima oară cu dovezi concrete, despre încercarea de a transmite de la Barcelona, din ce a mai rămas întreg din bastionul secesionist, a celui mai grav mesaj de până acum, din întreaga istorie şi aşa atât de contradictorie şi zbuciumată a crizei din Catalonia: Puigdemont avertizează că suntem în situaţia în care un stat se opune unui altuia, fiecare cu instituţiile sale legitim constituite. Sigur că nu e aşa, sigur că este un bluff suplimentar, un mesaj aburitor şi perfect demagogic, dar cine poate da asigurări depline că el nu poate prinde, că nu poate scoate în stradă oamenii, declanşând o suită de evenimente care să urmeze o cu totul altă logică şi în timpul cărora, în niciun caz, nimeni nu-şi va mai aminti de îndemnul umanist al lui Puigdemont de a nu se folosi violenţa.

Este un episod dement care pare să fie construit în aşa fel încât să îndemne în mod conştient la confruntare şi intoleranţă. Este clar că nimeni nu va ieşi întreg dintr-o asemenea ciocnire, mai ales când Madridul şi-a angajat absolut toate forţele şi credibilitatea în operaţiunile de apărare a ordinii constituţionale, cu susţinerea deplină a tuturor partenerilor internaţionali ai Spaniei.

De ce? Nu ştiu şi nu pot să înţeleg. Cu ce urmări? Din păcate, le vom vedea în zilele care urmează.