Emmanuel Macron vrea ca tradiţionala baghetă să intre în patrimoniul mondial UNESCO: „Face parte din umanitate încă de la început“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sami Bouattour prepară baghete tradiţionale franţuzeşti în brutăria lui din Paris. Sami a fost desemnat în 2017 brutarul preşedintelui Macron, pentru un an.  FOTO Hepta / Anadolu Agency / Mustafa Yalcin
Sami Bouattour prepară baghete tradiţionale franţuzeşti în brutăria lui din Paris. Sami a fost desemnat în 2017 brutarul preşedintelui Macron, pentru un an.  FOTO Hepta / Anadolu Agency / Mustafa Yalcin

Bagheta tradiţională este unul dintre produsele cu care Hexagonul se mândreşte. Astfel, Emmanuel Macron speră ca UNESCO să o înscrie în patrimoniul mondial al umanităţii, a declarat el vineri la Europe 1.

„Franţa este o ţară de excelenţă în domeniul pâinii pentru că bagheta este trimisă în toată lumea. Trebuie să păstrăm această excelenţă şi ştiinţa fabricării ei şi din acest motiv trebuie să o înscriem în patrimoniu“, a declarat preşedintele Republicii. „Face parte din umanitate încă de la început“, a adăugat el. 

Franţa este ţara cu 33.000 de brutării, potrivit lui Dominique Anract, preşedintele Confederaţiei naţionale a brutarilor-patiseri (CNPBF). 

Brutarii îşi doresc la fel ca italienii să includă bagheta în lista UNESCO. Tehnica de răsucire napoletană a aluatului de pizza a fost inclusă în decembrie în patrimoniul intangibil al UNESCO, în urma unei „petiţii mondiale“ semnate de 2 milioane de persoane pentru a susţine înscrierea. 

image

FOTO The New York Times

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite