Descoperire impresionantă în Elveţia: soţ şi soţie, găsiţi mumificaţi într-un gheţar, după 75 de ani de la dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cuplu dispărut acum 75 de ani în masivul Diablerets, în sudul Elveţiei, a fost găsit mumificat într-un gheţar, la 2.615 metri altitudine, scrie presa elveţiană, preluată de AFP.

Cele două cadavre, perfect conservate, au fost găsite unul lângă altul, împreună cu două rucsacuri, o sticlă, o carte şi un ceas, a precizat pentru cotidianul „Le Matin“ directorul domeniul schiabil Glacier 3000, Bernard Tschannen.

Descoperirea a fost făcută joia trecută, în apropierea teleschiului Dôme, de un angajat al acestui domeniu.

„Este vorba de un bărbat şi o femeie cu haine datând din timpul celui de-al Doilea Război“ Mondial, a explicat Tschannen. „Gheaţa i-a conservat perfect, iar lucrurile lor erau intacte“, a adăugat el.

Dacă poliţia evită să se pronunţe şi aşteaptă testele ADN, „Le Matin“ scrie că este vorba de un fost cizmar şi o fostă învăţătoare din satul Chandolin dispăruţi la 15 august 1942 pe când aveau 40, respectiv 37 de ani. Cei doi soţi au urcat pe munte cu vitele şi nu s-au mai întors acasă în aceeaşi seară. După două luni şi jumătate de căutări, cei şapte copii ai cuplului au fost declaraţi orfani şi plasaţi în familii gazdă.

Marcelin si Francine Dumoulin

Marcelin şi Francine Dumoulin, cei doi soţi daţi dispăruţi după ce au plecat de acasă pe 15 august 1942 FOTO Le Matin

„Ne-am petrecut întreaga viaţă căutând fără încetare. Nu mai credeam că le vom face într-o zi funeraliile pe care le merită“, a mărturisit pentru „Le Matin“ Marceline Udry-Dumoulin, care avea numai patru ani în momentul dispariţiei părinţilor săi.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite