Debalansarea Europei după Brexit: UE o afacere franco-germană sau confruntarea între cei doi granzi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123 RF
FOTO 123 RF

Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, după celebrul proces numit Brexit, este privită strict ca o înfrângere a statului care părăseşte Uniunea. Ba mai mult, tipul de negociere actual în zodiac Barnier vizează o pedepsire a celui care pleacă, pentru ca Brexitul să coste, să doară şi să nu creeze un efect de domino sau o atracţie a altor state pentru un asemenea proces.

O abordare nepotrivită, care trebuie revizuită, pentru că în cazul Brexit ambele părţi pierd. Pe de altă parte, reflecţia este mai puţin îndreptată să stabilească cum va arăta Europa fără Marea Britanie, după Brexit. Pentru că nu va fi aceeaşi Uniune Europeană în care am intrat în 2007.

Mai întâi, cea mai acută întrebare este dacă UE fără Marea Britanie va mai fi aceeaşi Europă angajată în relaţia transatlantică. Alegerea lui Donald Trump la Washington şi politicile sale neconvenţionale, originale, împreună cu Brexitul au făcut o Europă sceptică şi tot mai distantă de NATO şi America. A declarat-o doamna Merkel că Europa trebuie să-şi construiască propria cale, după prima întâlnire cu liderul de la Casa Albă. O aplică Emmanuel Macron - profitând de singularitatea prezenţei sale pro-europene în spaţiul public din cauza problemelor interne ale formării coaliţiei şi guvernului în Germania - împingând înainte planul Armatei Europene, separată de NATO şi de America, chiar dacă fără Marea Britanie, 80% din investiţiile în apărarea Europei sunt din afara UE – SUA, UK, Turcia.

Ieşirea Marii Britanii a creat o UE cu un singur stat membru al Consiliului de Securitate şi un singur stat nuclear, Franţa.

Macron desconsideră acordul de la Roma din mai 2017 - declaraţia care a lansat reflecţia pentru viitorul UE, o declaraţie ce marchează angajamentul de complementaritate a UE şi NATO - pe motiv că nu a fost semnatar al ei, fiind ales ulterior. Până într-acolo încât secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut avertismentul puternic, înaintea ministerialei Apărării de săptămâna trecută, ca Europa să se oprească. E adevărat că ieşirea Marii Britanii a creat o UE cu un singur stat membru al Consiliului de Securitate şi un singur stat nuclear, Franţa, de unde un nivel de ambiţie crescut al acesteia de a prelua controlul apărării şi securităţii pentru a contrabalansa propriile probleme economice interne prin grandoarea preluării controlului şi curăţeniei pe care poate s-o facă, în numele Europei, în fostele colonii, cu avantaje evidente.

În al doilea rând, ieşirea Marii Britanii din UE transformă orice iniţiativă franco-germană în literă de lege. Asta pentru că şi la nivelul deciziilor cu dublă majoritate - către care se împing mai toate politicile comunitare, sub ameninţarea că drumul integrării mai departe va continua fără contestatari – minoritatea de blocaj trebuie să reunească următoarele 13 state ca mărime din UE. Lucru cvasi-imposibil. Aproape de nedepăşit ca şi condiţie, fără o renegociere a drepturilor şi ponderii de vot în interiorul UE după Brexit!

Nu cred că e nici în interesul Franţei şi al Germaniei ca să transforme UE într-o afacere bilaterală, franco-germană. Aşa cum nici varianta împărţirii Europei în membri fondatori şi restul nu e un lucru de salutat, cum nici împărţirea în Noua Europă şi Vechea Europă a lui Robert Kagan nu a fost de bun augur (sau a NATO în americani de pe Marte şi europeni de pe Venus). Nici împărţirea germană în Nordul auster şi riguros economic şi Sudul visător şi boem în cheltuielile publice nu e o împărţire corectă, iar aici Berlinului îi va lipsi Marea Britanie cu propria sa propensiune spre rigoare şi piaţă liberă. Diviziunile de orice tip vor rupe Europa, UE nu va mai fi la fel, oricât spirit comunitar va mai rămâne.

E importantă astăzi o reflecţie foarte serioasă în privinţa Uniunii Europene după Brexit.

Pe de altă parte, menţinerea actualelor ponderi de vot şi înclinaţia spre politica de putere într-un realism dur şi pur, şi de Mare putere la nivel global, nu pot duce, în cazul UE fără Marea Britanie, decât la polarizarea pe o falie franco-germană a statelor UE. Într-adevăr, în afara subiectelor convenite, orice divergenţă de abordare între cei doi mari se replica la nivelul unor poziţionări de falie în jurul celor doi actori, formula unui sistem cu doar două puteri majore creând, în mod automat, această reacţie pragmatică şi realistă. Asta înseamnă noi falii în Europa, rupturi şi formule de alianţe în alianţă, care nu avantajează deloc unitatea, solidaritatea şi coeziunea în UE.

De aceea cred că e importantă astăzi o reflecţie foarte serioasă în privinţa Uniunii Europene după Brexit. Asta pentru a crea deja o platformă de idei şi un construct strategic care să fie prezentat, la 9 mai, la Sibiu, în timpul preşedinţiei României a Consiliului UE din primul semestru a lui 2019, pentru ca noua reaşezare după Brexit să fie cea a unei Uniuni Europene fără Marea Britanie, dar a unei Europe care să o conţină, mai departe, cu apărarea rămasă sub responsabilitatea NATO, chiar dacă responsabilitatea componentei europene a Alianţei ar urma să crească, pe măsura atingerii dezideratului de investire a 2% din PIB în Apărare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite