Corespondenţă de la Bruxelles. Un posibil prim Summit al Europei cu două viteze

Neplăcută interpretare, dar realistă, din punctul meu de vedere. Aveţi ataşate acestui text concluziile cu care s-au finalizat dezbaterile zilei de ieri de la Bruxelles.

Numai că, dacă s-ar fi păstrat procedura normală, aceste concluzii ar fi trebuit adoptate sub semnătura şi acordul prin consens al tuturor celor 28 de state membre (inclusiv Marea Britanie, care este încă parte a sistemului comunitar până la anunţarea oficială de către Londra a activării art. 50). Numai că Polonia a refuzat să semneze documentul final, în semn de protest faţă de realegerea lui Donald Tusk în calitate de Preşedinte al Consiiliului European, niciunul dintre şefii de state şi guverne prezenţi nedorind să ia în seamă obiecţiile foarte dure exprimate de primul-ministrul polonez.

Aşa se face că ceea ce avem este un document final (îl puteţi accesa AICI) care nu beneficiază de consens „din motive care nu ţin de substanţa sa” şi care, în consecinţă, „nu trebuie să fie lecturat drept o asumare formală de către Consiliul European, acţionând în calitatea sa de instituţie”.

Toate comentariile ulterioare, neoficiale, până târziu în noapte, s-au concentrat pe aceste două propoziţii, care ar putea să se dovedească esenţiale ca argument pentru tot ce va însemna discuţia viitoare privind viitorul Europei. Căci, pe fond, aşa cum am mai scris de foarte multe ori, baza întregii viitoare construcţii va fi legată de nevoia de modificare a sistemului de vot din acest moment, trecându-se de la consensul actual pe problemele fundamentale, implicând nenumărate concesii reciproce pentru a se ajunge la o formulă diplomatică acceptabilă şi mulţumind orgoliile tuturor, la un sistem de vot cu majoritate calificată. Pe fond, pe acest sistem s-ar putea formula, prin modificarea eventuală a Tratatelor, noua structură de joc europeană şi, prin asta, s-ar putea susţine ideea că se va permite statelor care doresc şi pot să avanseze mai rapid decât altele.

„În definitiv, ar trebui să mulţumim polonezilor pentru că ne-au adus acest argument extraordinar de valoros în susţinerea concluziilor mini-summitului de la Versailles”, spunea un înalt oficial european care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Aşa şi este. Ce avem acum este doar un document de poziţie care este asumat în formula extrem de diplomatică de „Concluzii ale Preşedintelui Consiliului European”, deci nu un document oficial cu cu caracter obligatoriu indicativ pentru absolut toate Statele membre în ce priveşte propunerile şi liniile de acţiune viitoare.

Pe altă parte, ceea ce avem sunt o serie de linii directoare care se se vor regăsi cu siguranţă în viitoarele propuneri şi acţiuni ale Comisiei Europene în domenii esenţiale. Printre acestea, în primul rând, cel al „locurilor de muncă, creşterii economice şi competitivităţii”. Context în care, chiar dacă se notează o reluare stabilă a creşterii economice, o îmbunătăţire a stării finanţelor şi investiţiilor se arată şi că „persistă incertitudinile, fiind deci important să se asigure sustenabilitatea procesului de revenire economică”. Cel mai important este, în acest sens, să menţionăm referinţa la o viitoare extindere a Fondului European pentru Investiţii Strategice, cheia viitoarei „cooperări întărite” între Statele membre care vor dori să interacţioneze şi să „meargă mai repede înainte”. Este salutat Acordul CETA cu Canada, „semnal important într-un moment în care reapar tendinţele protecţioniste” şi se anunţă acorduri de liber-schimb cu Maroc şi Mexic (atenţie la viitoarele reacţii ale lui Donald Trump pe acest subiect ultra-sensibil), dar şi negocieri pe aceeaşi temă cu Japonia „care sunt aproape de stadiul primelor concluzii”. Iar tratativele comerciale cu China „ar trebui să fie întărite pe baza unei înţelegeri comune asupra beneficiilor reciproce şi mutuale... UE fiind în mod deosebit vigilentă privind respectarea şi promovarea unor standarde esenţiale, precum principiul non-discriminării”.

Foarte importantă este şi reiterarea nevoii de a se completa construcţia Uniunii Bancare în termenii reducerii şi restrângerii riscurilor în sectorul financiar.

În domeniul apărării şi securităţii, se cere menţinerea în continuare a ritmului accelerat demarat în decembrie anul trecut prin concluziile privind securitatea externă şi apărarea „să fie menţinute şi întărite... angajându-se să facă mai mult, la nevoie prin angajarea de mijloace suplimentare”. Aceasta deoarece, „în prezenta situaţie internaţională, Europa trebuie să facă mai mult pentru a-şi proteja cetăţenii şi contribui la pacea şi stabilitatea în regiunile sale învecinate şi dincolo de acestea, incluzând angajamente pentru alocarea de resurse suficiente suplimentare, luându-se în considerare circumstanţele naţionale şi angajamentele legale”. Este pomenită şi cooperarea esenţială cu NATO, reamintindu-se nevoia de implementare a „Setului de propuneri comune” privind colaborarea întărită cu Alianţa, anunţându-se şi organizarea la Praga, pe 9 iunie, a unei conferinţe la nivel înalt pe temele securităţii şi apărării.

Ar trebui să ne intereseze în mod deosebit faptul că situaţia din zona Balcanilor occidentali este caracterizată ca fiind „extrem de fragilă”, ţările din regiune fiind încurajate să facă reforme „pentru a putea să se alăture UE... reafirmând sprijinul fără echivoc privind perspectiva lor europeană”. Subliniind, în acest context, „importanţa continuării drumului reformelor, menţinerea de relaţii bune de vecinătate şi al unor iniţiative inclusive de cooperare regională”.

Dincolo de aceste teme, să vedem ce va rezulta azi din discuţia privind pregătirea poziţiei, poate comune, asupra viitorului Europei, cea care ar trebui să se regăsească în documentul final al Summitului extraordinar de la Roma, pe 25 martie.

Nimic nu este simplu, deoarece nevoia de acţiune rapidă în domenii sensibile, cum ar fi cel al securităţii interne, a fost dovedită din nou prin tragedia provocată de atentatul de ieri din Germania. Statele Membre sunt obligate să acţioneze dacă nu vor să piardă definitiv încrederea opiniilor publice care, pe drept cuvânt, se întreabă cât de eficiente sunt, în final, toate aceste decizii, discuţii, negocieri europene, pline, după cum s-a văzut, chiar în momente de maximă criză, de orgolii şi intoleranţe naţionale... Dacă tot aşa se vor certa în continuare, nefiind în stare să decidă pentru binele comun, atunci s-ar putea să fie deja prea târziu pentru salvarea proiectului european în ansamblul său.

Să sperăm că, azi, dezbaterile vor dovedi că există totuşi dorinţa comună de a face ceva real şi imediat pentru susţinerea visului european. Să vedem şi care a fost poziţia României, aşa cum va fi prezentată ea de Preşedintele Iohannis într-o conferinţă de presă ce va avea loc în jurul prânzului.