Consiliul European, informat că premierul May va declanşa pe 29 martie ieşirea Marii Britanii din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul britanic Theresa May
Premierul britanic Theresa May

Reprezentantul Permanent al Marii Britanii l-a informat luni pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că premierul Theresa May va invoca pe 29 martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând procesul formal de ieşire a ţării din Uniunea Europeană, potrivit purtătorului de cuvânt de pe Downing Street, transmite Reuters.

Premierul Theresa May a început luni dimineaţă un ultim tur al Marii Britanii, într-o încercare de a interacţiona cu toate administraţiile descentralizate ale ţării înainte de declanşarea retragerii din Uniunea Europeană. Acest ultim tur al prim-ministrului a început cu Ţara Galilor, transmite Reuters.

 Theresa May a promis că va declanşa articolul 50 până la finele lunii martie, iar aceasta va vizita înainte Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord pentru a auzi atitudinea oamenilor vizavi de Brexit.

Anul trecut, referendumul de retragere din blocul comunitar a expus adevărate clivaje care ameninţă unitatea Marii Britanii, având în vedere că majoritatea s-a dovedit pro-europeană în Irlanda de Nord şi Scoţia, dar alegătorii din aceste două provincii au fost nepăşiţi numeric la urne de votanţii eurosceptici din Ţara Galilor şi Anglia.

Între timp, premierul scoţian a anunţat săptămâna trecută planuri privind organizarea unui al doilea referendum pentru independenţă înainte de finalizarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. May a încercat să respingă provocarea lansată de Sturgeon, precizând că nu este momentul potrivit pentru un nou referendum de independenţă în Scoţia.

De asemenea, naţionaliştii nord-irlandezi vor organizarea unui referendum de câştigare a independenţei faţă de Marea Britanie şi de unire cu Republica Irlandeză.

Luni, Theresa May şi David Davis - ministru pentru Brexit - se vor întâlni cu prim-ministrul Ţării Galilor, Carwyn Jones, pentru a discuta cum va profita Ţara Galilor de oportunităţile oferite de către Brexit.

”Din prima mea zi... mi-am exprimat clar determinarea de a întări şi susţine această uniune preţioasă. De asemenea, am fost clară cu privire la găsirea unui acord care funcţionează pentru întregul Regat Unit în timp ce ne pregătim să părăsim Uniunea Europeană”, a declarat premierul britanic înainte de a pleca în deplasarea din Ţara Galilor.

De asemenea, aceasta a precizat că doreşte ca fiecare provincie să profite de oportunităţile ieşirii Marii Britanii din UE. 

Experţii Institutului pentru Guvernare (IfG) au avertizat că există o uriaşă lipsă de claritate cu privire la rolul pe care-l vor avea legislaturile din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord în procesul de Brexit.

Comisia Europeană se declară pregătită să înceapă negocierile privind Brexit-ul 

Comisia Europeană este pregătită să înceapă negocierile privind Brexit-ul, a declarat luni un purtător de cuvânt, după ce guvernul de la Londra a confirmat că va lansa la 29 martie procesul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters şi AFP. 

"Suntem pregătiţi să începem negocierile", a afirmat purtătorul de cuvânt al executivului UE, Margaritis Schinas, într-o conferinţa de presă, după ce Downing Street a anunţat că prim-ministrul Theresa May a ales să activeze la 29 martie Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona.

Purtătorul de cuvânt a notat de asemenea că negocierile vor începe după ce celelalte state din UE se vor întâlni pentru a confirma mandatul de negociere al Comisiei. 

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat luni, într-o postare pe Twitter, că va prezenta celorlalte 27 de state din Uniunea Europeană "direcţiile de negociere" privind Brexit-ul în termen de 48 de ore de la momentul în care Marea Britanie va declanşa în mod oficial procedura ieşirii din blocul comunitar. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite