Consensul la Bruxelles

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câteva ore înainte de începerea acestui nou Summit, cuvântul de ordine la Bruxelles este găsirea cu orice preţ a consensului. La noi, în acest climat prostesc de bătălie pe cât de feroce, pe atât de artificial întreţinută din disperarea unora dintre mai marii sau mai micii jucători ai politicii dâmboviţene care-şi văd periclitate construcţiile de până acum, termenul pare să nici nu poată fi evocat.

Totuşi, în ciuda a orice, chiar în ciuda noastră şi împotriva instinctelor suiciadare ale unor dintre politicienii noştri, consens va trebui să existe. Motivul este foarte simplu: jocul de la Bruxelles, veţi vedea, va începe să producă primele semnale clare de coagulare a pieţelor financiare, economice, cu efectele sociale şi politice foarte uşor de prevăzut din acest moment. Este urgent, iar ameninţarea crizei este încă extrem de aproape: fără aceste măsuri, întreaga construcţie poate fi pusă sub semnul întrebării ( în urmă cu câteva luni eram deja la un pas ca aşa ceva să se şi întâmple) şi consensul este deja sinonim cu salvgardarea sistemului, salvarea corăbiei şi a pasagerilor care au înţelepciunea să asculte de sfaturile căpitanului sau ofiţerilor săi superiori.

În cazul României, urgenţa este dată de starea precară a economiei, de situaţia gravă provocată de furturile masive din ultimii ani din bani europeni care au provocat reacţiile binecunoscute, de eşecurile succesive ale demersurilor pentru intrarea în spaţiul Schengen, de incertitudinea privind angajamentul luat odinioară de a intra în 2014 în zona Euro, de situarea constantă a ţării noastre pe primele locuri, alături de Bulgaria, în domeniul şomajului, sărăciei, excluziunii sociale.

La acest Summit se vor lua decizii importante, altele vor rămâne în aşteptare până la următoarea întâlnire din primăvară, dar pe toate subiectele economice şi sociale se vor semna cel puţin memorandumuri dacă nu şi acorduri-cadru.

Noi suntem în poziţia cel puţin ciudată să avem, acasă, o situaţie de incertitudine absolută care nu poate să nu greveze asupra credibilităţii noastre la negocieri şi, în final, asupra capacităţii de a ne impune poziţiile. Evident, în cazul Preşedintelui Traian Băsescu, nu poate fi nicidecum pusă la îndoială nici buna-intenţie şi nici dorinţa de de a se bate până la capăt pentru interesele României. Numai că absolut toate programele despre care se vorbeşte la Bruxelles sunt în responsabilitatea directă a guvernelor, cele care pot sau nu să garanteze capacitatea de angajare pentru punerea în operă a măsurilor respective pe termen scurt, mediu sau lung.

Intoleranţa de pe Dâmboviţa face ca dialogul pe toate aceste teme să nu fi existat. Măcar o discuţie, dacă nu un consens. Măcar intenţia unei promisiuni de dialog. Măcar umbra unei speranţe. În acest caz, scuzaţi, care este poziţia României şi pe ce bază de argumente, analiză de risc sau de impact vor fi semnate viitoarele angajamente ale României?

Suntem într-o nefericită perioadă de inter regnum care ar trebui nu înveninată cu înverşunare zi de zi şi ceas de ceas pentru că lipsele noastre de certitudine se confruntă cu bătălia celorlalţi pentru certitudini. Şi asta oricare le-ar fi bătăliile politice de acasă, deloc lipsite de scandaluri grave şi intoleranţe câteodată depăşind limita raţionalului. Numai că, ce au învăţat ei şi nu ştim noi, e că, în momentul marilor negocieri în care e în joc interesul naţional şi banii pentru electoratul care i-a pus în vremelnicele lor poziţii, atunci ştiu să se unească şi să vorbească pe o singură voce. Am asistat la asemenea discuţii şi am fost profund impresionat de lecţia pe care o învăţaseră şi ştiu s-o aplice în perfecţiunea unui mecansim bine uns de secole. La noi de ce nu se poate?

Ne-a costat şi ne costă enorm. Nu vrem să învăţăm lecţia, veţi vedea ce costuri vor apărea pentru o Românie care nu merită nici să fie izolată şi nici tratată ca o excepţie. Suntem în club, plătim pentru asta, atunci de ce ne comportăm ca şi cum am veni mereu din altă poveste?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite