Comisia Europeană a constituit un grup de experţi pentru combaterea ştirilor false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Comisiei Europene FOTO Arhivă
Sediul Comisiei Europene FOTO Arhivă

Comisia Europeană a constituit un grup la nivel înalt din 39 de experţi pentru dezvoltarea unei strategii în blocul comunitar în vederea combaterii fenomenului ştirilor false şi a dezinformării în mediul virtual, conform unui comunicat al instituţiei.

Grupul este format din reprezentanţi ai societăţii civile, platforme social media, organizaţii mass-media, jurnalişti, dar şi membri ai mediului academic, transmite Agerpres în pagina electronică.

Funcţia de preşedinte a acestui grup va fi deţinută de profesor doctor Madeleine de Cock Buning din cadrul Universităţii Utrecht, specializată în proprietare intelectuală, drepturi de autor şi legislaţia presei.

Printre cei 39 de experţi se numără şi prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) Bucureşti, notează Agerpres.

Grupul va oferi consultanţă Comisiei Europene cu privire la fenomenul răspândirii conţinutului fals, urmând să definească rolurile şi responsabilităţile părţilor relevante, să evalueze dimensiunea internaţională şi riscurile, să formuleze recomandări în vederea extinderii sau introducerii de noi acţiuni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite