M-am aflat acolo ca şef al unei delegaţii a comisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European. Ne-au primit mai mulţi miniştri, am discutat cu membri ai consiliului consultativ (Majlis al-Shura) numit de Rege pentru a simula o adunare legislativă, am întâlnit jurişti înregimentaţi regimului care se ocupă de drepturile omului, dar şi apărători veritabili ai libertăţilor, unii dintre ei fiind închişi în mai multe rânduri.
 
Principalul scop al misiunii a fost acela de a solicita eliberarea lui Raif Badawi, condamnat la zece ani de detenţie şi o mie de lovituri de bici, pentru că a creat un blog numit Reţeaua Liberalilor Saudiţi. Badawi a primit în 2015 Premiul Saharov al PE. Nu l-am putut vizita în închisoare, aşa cum am cerut. Tot ce am putut afla e că, acum o lună, starea lui de sănătate era bună. Nu avem, însă, vreo garanţie că aşa stau lucrurile.
 
Discuţia cu saudiţii despre libertăţi e foarte complicată. În primul rând, întrucât pentru ei drepturile omului decurg din şaria. Cum legea divină e superioară oricărei reglementări mundane, Declaraţia universală a drepturilor omului e respectată doar în măsura în care nu contrazice şaria. Regimul de la Riad a emis, de altminteri, numeroase rezerve la convenţiile internaţionale la care e parte. Cum tradiţia interpretării dreptului e mult mai firavă decât în lumea şiită, hotărârile judecătoreşti referitoare la drepturi sunt, în plus, contradictorii. E, însă, în curs – cu sprijin britanic – o operaţiune de codificare a deciziilor pronunţate în tribunale, care ar putea clarifica unele speţe.
Arabia Saudită e o ţară în care partidele politice sunt interzise, în care pedeapsa cu moartea e aplicată pe scară largă, inclusiv în cazul minorilor, iar libertatea religioasă e negată în chip categoric.
În al doilea rând, dialogul cu saudiţii e dificil pentru că regimul de la Riad a îmbrăţişat în ultimii ani o retorică a progresului, care îşi propune să scoată în evidenţă reforme minore şi, prin asta, să ascundă tot ce e vetust şi discriminatoriu. De pildă, faptul că femeile au căpătat în 2015 drept de vot la alegerile locale – singurele ţinute vreodată! – sau că, din vara anului următor, vor putea şofa ar fi dovezi suficiente că regimul de minorat în care sunt ţinute ele ar fi dispărut. Nu-i deloc aşa. Orice femeie trebuie să obţină autorizaţia tutorelui său (soţ, tată, frate, fiu) pentru cea mai neînsemnată acţiune săvârşită în public.
 
Arabia Saudită e o ţară în care partidele politice sunt interzise, în care pedeapsa cu moartea e aplicată pe scară largă, inclusiv în cazul minorilor, iar libertatea religioasă e negată în chip categoric, nici o altă religie în afara islamului neputând fi practicată. Cu toate acestea, saudiţii sunt membri în Consiliul Drepturilor Omului al Naţiunilor Unite, iar din aprilie 2017 în Comisia Naţiunilor Unite pentru statutul femeilor. În general, influenţa lor pe scena internaţională e în creştere.
 
Conflictul cu Iranul, pornit după 1979, are astăzi două dezvoltări tragice: în Siria şi în Yemen. În primul caz, saudiţii susţin opoziţia faţă de Assad, în vreme ce în al doilea îl sprijină pe preşedintele Hadi în confruntarea cu insurecţia pornită de Houthi. Iranienii îi acuză pe saudiţi că finanţează califatul, iar saudiţii zic că armele insurgenţilor din Yemen vin de la Teheran. Zilele trecute, un alt „război prin interpuşi” (proxy war) şi-a făcut simţite efectele: susţinut de către saudiţi, premierul libanez Hariri a demisionat, acuzând Iranul – care îl sprijină pe preşedintele creştin – că a pus la cale asasinarea lui.
 
De curând, Riadul a pornit un conflict şi în interiorul lumii sunnite, după ce a cerut Qatarului să înceteze susţinerea pentru Hamas şi Hezbollah şi să închidă Al Jazeera, postul tv care a susţinut Primăvara arabă. Lumea politică musulmană a fost silită să aleagă o tabără: de pildă, Egiptul e de partea Arabiei Saudite, iar Turcia – de partea Qatarului. Ţările din Magreb, Sudanul şi Somalia au refuzat să se ralieze saudiţilor, în vreme ce Senegal, Ciad şi Niger au făcut-o. Iranienii au deschis spaţiul aerian pentru Qatar airways. după ce Arabia Saudită şi aliaţii săi au închis cerul pentru respectiva companie.
Europenii nu pot fi indiferenţi la ce se-ntâmplă la Riad.
Saudiţii îşi pun mari speranţe în noul preşedinte american, fiindcă e un critic al regimului de la Teheran şi al acordului nuclear încheiat cu Iranul, dar şi pentru că susţine clarificarea cerută regimului de la Doha. Pe de altă parte, regele Salman a călătorit recent la Moscova, căutând sprijinul lui Putin. În fine, noul prinţ moştenitor, Mohamed bin Salman, a promis revenirea la un islam moderat, căutând să şteargă percepţia potrivit căreia saudiţii sprijină difuzarea unei interpretări radicale a religiei musulmane, wahhabismul.
 
Europenii nu pot fi indiferenţi la ce se-ntâmplă la Riad. Nu doar pentru că producţia de petrol a Arabiei Saudite influenţează economia la scară globală, ci şi pentru că vânzarea de arme saudiţilor de către 17 state-membre a început să fie aspru criticată în unele dintre acestea, de pildă Belgia sau Marea Britanie. Un alt motiv e influenţa religioasă asupra musulmanilor care trăiesc pe continentul nostru: turcii şi saudiţii sunt în competiţie în ţările cu majorităţi musulmane (Albania, Kosovo, Bosnia şi Heţegovina), dar nu numai acolo.