Cel puţin 33 de imigranţi au murit pe coasta Turciei, în urma unui naufragiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O barcă improvizată care transporta aproximativ 100 de imigranţi extracomunitari către Grecia a naufragiat, în cursul zilei de duminică, pe coasta Turciei, relatează CNN. 33 de persoane, printre care şi cinci copii, au decedat în urma accidentului, conform Anadolu

Naufragiul a avut loc în apropierea localităţii turce Ayvacik, pe una dintre cele mai folosite rute pentru transportul maritim ilegal al imigranţilor spre insulele greceşti din estul Mediteranei. 

Autorităţile turce au declarat că bilanţul victimelor se ridică la cel puţin 33 de persoane, dintre care şi cinci copii, iar alţi 75 de pasageri ai bărcii au fost salvaţi din apele tulburi de paza de coastă turcă. Persoanele salvate provin din ţări precum Siria, Afganistan sau Myanmar.

Un alt accident similar a avut loc joi, atunci când cel puţin 26 de persoane, dintre care 10 copii, au murit în largul Mediteranei, încercând să ajungă în Grecia. Autorităţile elene au aflat despre naufragiu doar după ce unul dintre pasageri a reuşit să înoate până pe insula Samos.

Tot în cursul zilei de duminică, Paza de Coastă Italiană a comunicat că a salvat 216 persoane care au rămas blocate în două bărci improvizate purtate de curenţi în largul Mării Mediterane.

Cel puţin 244 de imigranţi care au încercat să traverseze Marea Mediterană au murit sau au dispărut doar în prima lună a acestui an, conform unui raport recent întocmit de Organizaţia Internaţională a Migraţiei, care estimează că peste 55.000 de imigranţi au reuşit să facă călătoria în acelaşi interval.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite