Candidaţii la azil, căutaţi cu echipe mobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii europeni de interne şi de justiţie au discutat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Viena, despre crearea unui sistem comun de acordare a dreptului de azil politic, în vederea

Miniştrii europeni de interne şi de justiţie au discutat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Viena, despre crearea unui sistem comun de acordare a dreptului de azil politic, în vederea reducerii fluxului de imigranţi către Uniunea Europeană. În prezent, un solicitant de azil care vine din Cecenia are aproape 90 la sută şanse să-i fie recunoscut statutul de refugiat în Austria, în timp ce, în Slovacia vecină, nu are, practic, nici o şansă. Această armonizare este necesară pentru evitarea situaţiilor în care un solicitant de azil s-ar deplasa în UE către ţările care oferă condiţiile cele mai avantajoase.
Comisarul european pentru libertate, securitate şi justiţie, Franco Frattini a prezentat situaţia unor proiecte-pilot care urmăresc asigurarea protecţiei refugiaţilor cât mai aproape de regiunile de origine. Două proiecte europene sunt deja în curs de elaborare. Primul are în vedere ajutarea Ucrainei, Moldovei şi Belarusului - ţări tranzitate de numeroşi refugiaţi în drumul lor spre UE - pentru ca acestea să-şi consolideze capacităţile de găzduire a imigranţilor. Cel de-al doilea vizează o acţiune similară în Tanzania, unde se află mulţi refugiaţi din Burundi şi Republica Congo. Cele două proiecte se află însă în fază incipientă.
Echipe de intervenţie rapidă în cazul afluxurilor de imigranţi
Miniştrii şi-au dat acordul faţă de un plan ce prevede înfiinţarea "unor echipe de intervenţie rapidă", care să ajute statele membre să facă faţă unui aflux brusc de imigranţi ilegali sau solicitanţi de azil. Planul prevede crearea unor echipe mobile de translatori, persoane care să supervizeze cazurile şi chiar psihologi din întreaga Uniune, care să ofere ajutor autorităţilor în intervievarea solicitanţilor de azil şi în verificarea statutului lor în ţările de origine. "Să sperăm că echipele vor începe să funcţioneze înainte de sezonul mai-iunie, când Mediterana începe să fie calmă, iar imigranţii încep să sosească din Libia şi Maroc", a declarat purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru justiţie, Franco Frattini.
Londra recompensează azilanţii care pleacă de bunăvoie
Autorităţile britanice vor oferi până la 3.000 de lire sterline fiecărui solicitant de azil a cărui cerere a fost respinsă şi care se întoarce de bunăvoie în ţara sa de origine. Iniţiativa intervine la câteva zile după ce guvernul a recunoscut că nu a reuşit să-şi respecte promisiunea referitoare la numărul solicitanţilor de azil respinşi, retrimişi în ţările de origine.
Potrivit proiectului, solicitanţii de azil a căror cerere a fost respinsă vor primi câte 500 de lire sterline la îmbarcarea în avionul care trebuie să îi transporte spre ţările lor. Ei vor primi încă 1.500 de lire sterline la sosirea în ţara de origine, fie în bani gheaţă, fie prin acoperirea de către statul britanic a costurilor de cazare sau educaţie.
În plus, solicitanţii de azil respinşi vor mai putea solicita 1.000 de lire sterline pentru a-şi deschide o afacere sau a urma programe de formare profesională, suma totală ajungând astfel la 3.000 de lire.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite