FOTO Desfrâu, beţie şi violenţe. Cum au întâmpinat britanicii Noul An

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Betie şi distracţie pe străzile din Edinburgh
Betie şi distracţie pe străzile din Edinburgh

Zeci de mii de petrecăreţi gălăgioşi au renunţat la orice reţinere într-o noapte plină de alcool şi haos pe străzile din Marea Britanie, în care au întâmpinat noul an calendaristic.

Foarte puţini au părut interesaţi să se protejeze de vremea rece din Regatul Unit, ţinutele sumare şi provocatoare fiind regula printre miile de tineri ce, dimineaţa târziu, au părăsit cluburile şi barurile în care au sărbătorit trecerea dintre ani.

Dacă puţini dintre aceştia păreau capabili să ajungă acasă fără ajutorul pritenilor, mulţi petrecăreţi fiind văzuţi încercând să-şi revină chiar pe trotuarele străzilor, în unele cazuri s-a ajuns şi la situaţii de violenţă.

Mulţimile de britanici şi turişti au umplut străzile într-o noapte plină de alcool şi haos, iar serviciile de urgenţă au fost pregătite pentru una dintre cele mai grele nopţi ale anului.

În prima oră a noului an, Serviciul de Ambulanţă al Londrei a anunţat că a răspuns la 337 de apeluri de urgenţă – majoritatea pacienţilor fiind trataţi pentru răni cauzate de consumul de alcool.

Autorităţile au afirmat că aproape 300 de pacienţi au fost trataţi în centrul Londrei în cursul acestor festivităţi, marea majoritate a acestora necesitând tratament în urma rănilor sau accidentelor provocate de consumul de alcool.

„A fost o seară grea pentru noi, am primit circa 400 de apeluri pe oră, când într-o noapte obişnuită primim câte 250”, a afirmat Pauline Cranmer, director adjunct în cadrul sistemului de urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al forţelor de poliţie a afirmat că „marea majoritate” a celor prezenţi pe străzile din Marea Britanie au întâmpinat noul an doar cu voie bună, dar că un număr mic de persoane „nu au reuşit să se comporte în limitele legii”.

Unul dintre cele mai vii oraşe în noaptea de Revelion a fost capitala Scoţiei, Edinburgh, unde peste 150,000 de oameni au umplut străzile oraşului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite