Brexit. Lira se prăbuşeşte, preţul aurului în creştere, preţul petrolului scade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicii bursieri sunt în scădere puternică la nivel global, rezultatele parţiale ale referendumului din Marea Britanie indicând ieşirea ţării din Uniunea Europeană, punând în pericol existenţa blocului comunitar şi a monedei unice, relatează Reuters.Lira sterlină se depreciază şi ajunge la cel mai scăzut nivel de după 1985. Preţul petrolului era în scădere.

Temerile că rezultatul votului la referendumul istoric de joi din Marea Britanie va fi în favoarea ieşirii ţării din Uniunea Europeană au dus vineri dimineaţă la o depreciere semnificativă a lirei sterline, care a ajuns la cel mai scăzut nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste 30 de ani, transmite DPA. La primele ore ale dimineţii, lira era cotată sub nivelul de 1,35/dolar, pentru prima dată după 1985. 

 Investitorii renunţă la activele considerate riscante, preferând obligaţiunile guvernamentale, contractele futures FTSE fiind în declin cu 6%, iar S&P 500 cu 3,5%.

Lira s-a prăbuşit cu nu mai puţin de 15 cenţi americani, cel mai grav declin din istoria sa, în timp ce euro este în coborâre cu 2,8% faţă de dolar.

Lira este în declin cu 8,5%, la 1,3616 dolari pe unitate, după ce a atins 1,3467 dolari pe unitate, cel mai redus nivel din 1985.

”Am crezut că  rezultatul va fi rămânerea în UE, dar este destul de clar că nu este un rezultat sigur”, a spus Tim Kelleher, director la ASB Bank în Auckland.

Primele rezultate oficiale indică spre ieşirea Marii Britanii din UE. Casa de pariuri BetFair estimează probabilitatea de ieşire la 74%, iar cea calculată de casa de pariuri Oddschecker de 93%.

Traderii sunt îngrijoraţi în special de rezultatele din Sunderland, cu o largă majoritate pentru ieşire, şi avansul limitat pentru tabăra care vrea rămânerea în Newcastle.

După numărarea a jumătate din voturi, tabăra ieşirii a atras 51,3% din voturi, ar cea a rămânerii 48,7% din voturi.

Datele au afectat toate activele şi regiunile.

Yenul s-a apreciat la 101 unităţi pentru un dolar, după ce în timpul tranzacţiilor a atins un minim de 106,81 unităţi pentru un dolar.

Indicele bursier japonez Nikkei a scăzut cu 3%, iar oficialii niponi au avertizat că fluxtuaţiile valutare mari nu sunt de dorit.

Alte valute asiatice au avut de suferit din cauza temerilor dă investitorii alarmaţi vor renunţa la activele de pe pieţele emergente.

Indicele MSCI al acţiunilor din regiunea Asia-Pacific, excluzând Japonia, a coborât cu 3,3%, cel mai mult din ultimele 10 luni, în timp ce titlurile din Shanghai au coborât cu 1%.

Titlurile băncilor britanice listate la Hong Kong au scăzut puternic. Acţiunile HSBC au coborât cu 8%, iar Standard Chartered cu 9%.

Investitorii s-au întors către obligaţiunile guvernamentale, considerate plasamente sigure. Randamentul contractelor futures pentru titlurile de Trezorerie americane cu scadenţă de 10 ani a scăzut cu 0,16 puncte procentuale, la 1,58%, cel mai mare declin consemnat într-o singură zi din 2011.

Investitorii anticipează totodată scăderea probabilităţii ca rezerva Federală să mai majoreze dobânzile în acest an.

   

Preţurile petrolului sunt în scădere cu peste 4% în tranzacţiile asiatice, după ce rezultatele parţiale ale referendumului din Marea Britanie indică ieşirea ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters.

 Petrolul de referinţă pe piaţa americană este în declin cu 2,4 dolari, la 47,71 dolari pe baril.

Banca Angliei anunţă că va interveni

Banca Angliei a anunţat vineri că va lua toate măsurile necesare pentru asigurarea stabilităţii monetare şi financiare a Marii Britanii, după ce votanţii au optat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, la referendum, transmite Reuters.

”Banca Angliei monitorizează evoluţiile îndeaproape”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Banca centrală a luat toate măsurile preventive şi colaborează strâns cu Trezoreria, alte autorităţi locale şi alte bănci centrale, precizează comunicatul.

Cotaţia petrolului Brent este în scădere cu 2,39 dolari, la 48,52 dolari pe baril.

S&P: Marea Britanie nu va putea păstra ratingul AAA, după votul pro-Brexit

Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's a avertizagt vineri că Marea Britanie nu va putea păstra ratingul maxim AAA, după ce votanţii la referendum au optat pentru ieşirea din Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

”Credem că ratingul AAA nu poate fi păstrat în aceste condiţii”, a declarat Moritz Kraemer, director pentru ratinguri la S&P.

Agenţiile de rating Fitch şi Moody’s au privat Marea Britanie de calificativul AAA cu mult înainte de începerea campaniei pentru Brexit.

S&P avertizase anterior că ratingul AAA al Marii Britanii reflectă aşteptările că referendumul va duce la un vot pentru rămânerea în UE.

51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.

Aproape 17 milioane de britanici au votat pentru Brexit, faţă de 15,7 milioane pentru UE.

Rata de participare a fost de 72,2%, iar peste 26.000 de buletine de vot au fost anulate.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite