Berlusconi ar putea reveni la cârma Italiei. Ce l-a îngenuncheat pe „Il Cavaliere” şi ce îl favorizează acum

Silvio Berlusconi pregăteşte o revenire în forţă la conducerea Italiei

De pe marginea terenului de fotbal pe care se antrena AC Milan - echipă de fotbal pe care o controlează, fostul premier a declarat că îşi doreşte să obţină un nou mandat în fruntea Executivului de la Roma „din responsabilitate”. Atunci când a fost forţat să demisioneze, „Il Cavaliere” pierduse chiar şi încrederea propriului partid. Acum, sorţii par să-i surâdă încă o dată.

Nemulţumirea italienilor faţă de măsurile dure de austeritate aplicate de Guvernul tehnocrat condus de Mario Monti poate creează premise favorabile pentru o eventuală întoarcere la putere a partidului condus de Silvio Berlusconi şi, implicit, revenirea acestuia la conducerea guvernului.

După ce Partidul Poporul Libertăţii (PdL), formaţiune controlată de Berlusconi, şi-a retras sprijinul pentru Monti, acesta a anunţat că-şi va depune mandatul cât de curând, lăsând astfel cale liberă pentru fotoliul de premier. 

Ulterior, Monti a declarat că a fost de-a dreptul jignit de o serie de declaraţii făcute de oficiali PdL, arătând că disputa cu partidul lui Berlusconi este mult mai serioasă decât se credea până acum.

În tabăra opusă, fostul premier declară că este "luat cu asalt (de suţinători) pentru a reveni în prim-plan", adăugând că vrea să salveze o "Italie aflată pe marginea prăpastiei", subminată de şomaj şi de înăsprirea fiscalităţii.

Berlusconi revine astfel în atenţia unui electorat care, în special în ultimul an, a fost supus unui plan dur pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi mizează pe un program prin care promite relaxare fiscală şi crearea de locuri de muncă. 

Când făceam sport, munceam sau studiam, nu am intrat niciodată în vreo competiţie doar pentru un loc bun, ci întotdeauna cu scopul de a învinge.  Silvio Berlusconi

Lista măsurilor de austeritate aplicate în Italia de la izbucnirea criziei:

- îngheţarea salariilor din sectorul public până în 2014

- majorarea contribuţiilor sociale

- tăierea pensiilor ridicate

- introducerea unei reguli de o angajare la cinci posturi eliberate pentru sectorul bugetar

- reducerea cu 10% a fondurilor publice alocate formaţiunilor politice

- privatizarea unor întreprinderi de stat

- majorarea taxelor pentru sectorul bancar şi instituţiile financiare

- majorarea preţului carburanţilor şi majorarea impozitelor pentru industria jocurilor de noroc 

- introducerea unei taxe de 3% pentru persoanele cu venituri anuale mai mari de 300.000 de euro

- majorarea vârstei de pensionare a femeilor

- reintroducerea impozitului pe proprietăţile rezidenţiale primare şi majorarea taxelor pentru alte proprietăţi

- majorarea accizelor la carburanţi

- majorarea TVA la 23%

- reformarea sistemului de pensii şi introducerea condiţiei ca italienii să se poată pensiona doar după 41 de ani de muncă

- limitarea tranzacţiilor cash la 1.000 de euro pentru combaterea evaziunii fiscale şi introducerea unei baze de date naţionale pentru depistarea fraudelor

- liberalizarea unor industrii protejate precum cea farmaceutică, a taximetrelor, a avocaţilor, a notarilor şi a benzinăriilor

- eliminarea deducerilor fiscale pentru proprietăţile aparţinând Bisericii Catolice

La 76 de ani, Silvio Berlusconi a dominat politica italiană timp de 17 ani (10 ani ca premier). Miliardarul a trecut cu bine de 52 de voturi de încredere ale Parlamentulu şi nici măcar scandalurile sexuale şi judiciare nu au putut să îl clatine din poziţie. Însă, la sfârşitul anului trecut, Berlusconi a căzut victimă a crizei economice din care Europa încă nu a reuşit să iasă.  

„Il Cavaliere” a fost umilit atunci în Parlamentul italian, unde şi-a pierdut majoritatea. Aliaţii l-au părăsit, oameni din propriul partid i-au cerut să demisioneze, iar UE şi FMI şi-au trimis reprezentanţi în Italia pentru a monitoriza acţiunile executivului. Atunci, toţi considerau că Berlusconi era de vină pentru situaţia în care ajunsese economia italiană.

Economia italiană ajunsese la nivelul de alertă maximă. Se afla, practic, în acelaşi punct în care erau Grecia, Portugalia şi Irlanda atunci când au solicitat ajutor de urgenţă de la FMI şi UE.

Dobânzile cerute de investitori pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale italiene ajunseseră la acelaşi nivel la care erau obligaţiunile guvernamentale elene, irlandeze şi portugheze chiar înainte ca aceste trei state să recunoască faptul că nu-şi permit să se împrumute la aceste costuri. 

Randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale italiene cu scadenţa la 10 ani au atins un record de la introducerea monedei euro, ajungând la 6,68% pe an. Tot ceea ce este peste 6% este considerat de pieţe ca fiind nesustenabil. Lovitura a fost dublată de criza cu care se confrunta sectorul bancar, care devenise unul dintre cele mai vulnerabile din UE. 

În acel moment, situaţia Italiei părea fără soluţie: prea mare ca să cadă (ca mărime este cea de-a treia economie europeană), dar este prea mare şi pentru a fi salvat - economiştii estimau că ar avea nevoie de cel puţin 600 de miliarde de euro pentru a-şi stabiliza economia.