Azi, eveniment judiciar major în Franţa: procesul cocoşului Maurice

Justiţia poate fi şi profund simpatică atunci când are pe rol şi alte apariţii în boxa acuzaţilor decât cele binecunoscute nouă.

Caz în care atenţia naţională se mută de la chestiunea „completelor de trei sau de cinci“ şi a destinului intra sau extra muros a lui Liviu Dragnea la probleme realmente vitale şi care vor crea un neaşteptat, chiar absolut neaşteptat, precedent juridic care, la nevoie, va putea fi invocat şi în bătălii judiciare chiar şi în România.

Azi, deci, cocoşul Maurice, reprezentat legal de proprietara sa Corinne Fesseau, va fi prezent în sala de judecată a tribunalului de la Rochefort (Charnte-Maritime) în cadrul procesului intentat de un grup de doamne, proprietare ale unor case de vacanţă din apropiere, care reclamă că vietatea în cauză cântă prea tare şi prea devreme. Fals, vine să zică proprietăreasa care a anunţat deja că va face deplasarea la Rochefort împreună cu patru dintre proprietarii de cocoşi din împrejurimi care nu vor veni singuri, ci însoţiţi de cocoşii lor, denumiţii Attila, Jea-Renee şi Casanova.

Cu siguranţă că în proces va fi citată, ca piesă de rezistenţă, decizia luată de primarul comunei care dăduse în iulie 2018 o hotărâre în care se preciza „caracterul rural“ al localităţii respective. Chestiune doar în aparenţă lipsită de importanţă deoarece, de fapt, redeschide dezbaterea asupra modului de supravieţuire între autohtonii din satele devenite destul de depopulate pentru a avea suficiente case goale care să fie cumpărate şi refăcute, ca rezidenţe principale sau secundare, de către locuitori veniţi din oraşle din regiune, puţin sau deloc obişnuiţi cu mediu rural şi ceea ce ei numes la modul foarte serios „discomfortul sonor“ cu care trebuie să se confrunte. Din acest „disconfort sonor“ face parte şi recitalul zilnic al cocoşului Maurice, dar, reaminteşte primăriţa, şi sunetul clopotelor de la bisericuţa din localitate precum şi cel caracteristic sirenelor de pe vapoarele de pescuit.

Pensionarii care au cumpărat casa de vacanţă în Saint Pierre d'Oleron au declanşat procedurile juridice în 2017, iar proprietăreasa cocoşului lansează şi ea o petiţie „Salvaţi cocoşul Maurice, cocoşul insulei Oleron“, care a ajuns la 80.000 de semnături.

De cealaltă parte, reclamanţii Jean-Louis şi Joelle Biron spun că nu mai pot să suporte cântecul zgomotos al numitului Maurice la 3 metri de fereastra lor, „în fiecare dimineaţă la ora 4.30 şi care se repetă pe toată durata zilei“.

Ostilităţile ajung la punctul maxim în care se decide că singura soluţie o reprezintă o acţiune juridică: „Casa clienţilor mei este situată în oraş, iar cântecul cocoşului constituie o tulburare anormală a vecinătăţii“, explică Vincent Huberdeau, avocatul presupuselor victime, reclamând 1000 Euro despăgubiri plus cei 1500 Euro reprezentând cheltuielile de consiliere juridică. Plus, evident, dispariţia fizică a numitului Maurice, fără a se specifica formula aleasă.

De partea cealaltă, proprietăreasa lui Maurice cocoşul este foarte departe să se lase impresionată, angajând şi ea un avocat care, la rândul său, cere 2000 Euro pentru abuzul de drept de a da pe cineva în judecată precum şi alţi 200 Euro pentru prejudiciul cauzat lui Maurice. Nebunie curată?

Absolut deloc pentru că mizele economice ale acestui proces, în aparenţă banal şi comic, sunt absolut enorme deoarece pe baza hotărârii care se va lua se va constitui un precedent. Fie de păstrare a caracterului tradiţional al aşezării, ceea ce înseamnă acceptarea obligatorie de către noii veniţi a tot ceea ce înseamnă modul de viaţă propriu spaţiului respectiv, fie asumarea faptului că dreptul la proprietate poate determina ca noii deţinători de locuinţe sau terenuri pot impune norme noi, cel mai adesea proprii spaţiului urban.

Chestiune deosebit de importantă în două cazuri: acolo unde satele tradiţionale încep să se depopuleze şi devin majoritar zone reconstruite pentru case de vacanţă sau cele transformate pentru a găzdui instalaţii turistice (la sol sau maritime). Caz în care primăriile vor fi obligate să adopte noi reguli de convieţuire, unele absolut ciudate pentru autohtoni, dar obligatorii pentru a păstra noile surse de venit?

Răspunsul este complicat. Chiar ciudat rău, aşa cum s-a întâmplat în Biot (Haute Savoie), când unii proprietari de case de vacanţă au protestat împotriva zgomotului scos de clopotele vacilor care veneau să pască într-un câmp alăturat, primăria decizând alungarea animalelor... sau, în 2017, când un ţăran a fost obligat prin hotărâre de justiţie să acopere o baltă deoarece vecinii erau deranţaţi de zgomotul făcut de broaşte, cazuri prezentate de colegii de la La Croix.

Pe fond, întrebarea este dacă şi cât anume poate fi sacrificat din considerente strict economice sau în deciziile generale juridice sau de administraţie locală poate (sau este obligatoriu) să intervină criteriul protecţiei caracteristicilor locale tradiţionale. O dezbatere care are legătură cu o chestiune care ar putea, la un moment dat, să intereseze şi pe românii din zonele care vor exista într-atât de multe locuinţe secundare încât să poată presupune o schimbare dramatică a configuraţiei rurale. Dar până atunci mai avem mult.