Avion prăbuşit în Franţa. Pasagerii îngroziţi strigau „Doamne, Dumnezeule“, în mai multe limbi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasagerii zborului 4U9525 au asistat neputincioşi la prăbuşirea avionului
Pasagerii zborului 4U9525 au asistat neputincioşi la prăbuşirea avionului

„Doamne , Dumnezeule“, a strigat pasagerii din avionul groazei înainte de prăbuşirea zborului 4U9525 al companiei Germanwings în Alpii francezi,  potrivit unei înregistrări de pe telefonul mobil pe care săptămânalul francez Paris Match şi cotidianul german Bild susţin că au ascultat-o.

Pasagerii aeronavei A320 au fost pe deplin conştienţi de faptul că avionul se va  prăbuşi  şi au început să strige  „Doamne Dumnezeule“ în mai multe limbi. Paris Match susţine că nu are „nici o îndoială“, cu privire la provenienţa înregistrării de pe telefonul mobil.

Pe măsură ce avionul se apropia de pământ „Strigătele s-au intensificat. „Scena este atât de haotică încât nu se distinge nicio persoană anume, dar strigătele dovedesc că ei erau pe deplin conştienţi de ceea ce va urma. Spre sfârşit, după o zguduitură, strigătele se intensifică. Apoi nimic", precizează Paris Match. 

În aceeaşi înregistrare „se aud de asemenea de cel puţin trei ori lovituri metalice care sugerează că pilotul Patrick Sondenheimer încerca să deschidă uşa cabinei de pilotaj cu un obiect greu“, adaugă Paris Match, confirmând înregistrările de pe cutia negră. 

Procurorul francez Brice Robin, însărcinat cu ancheta judiciară în cazul avionului Airbus A320, al companiei Germanwings, a cerut miercuri ca orice persoană care deţine o înregistrate video legată de prăbuşirea aeronavei să o predea anchetatorilor, dezminţind în acelaşi timp că ar dispune de o astfel de înregistrare, relatează AFP.

„În ipoteza că o persoană ar dispune de o astfel de înregistrare video, aceasta trebuie predată fără întârziere jandarmeriei“, a declarat Brice Robin, potrivit unui comunicat transmis agenţiei France Presse. El a dezminţit că „în etapa actuală a anchetei ar dispune de una sau mai multe înregistrări video cu prăbuşirea avionului Airbus A320“. 

Avion prăbuşit în Franţa: ultimele 11 minute de coşmar ale zborului 4U9525

„Deschide naibii uşa!” urla Patrick Sondenheimer, căpitanulul avionului Airbus A320 prăbuşit marţi în Franţa la copilotul Andreas Lubitz care se presupune că a provocat în mod deliberat accidentul aviatic care a dus la moartea a 150 de oameni. În timp ce comandantul Patrick Sondenheimer încerca să spargă uşa cabinei cu un topor, pasagerii urlau potrivit ultimelor minute ale înregistrărilor de zbor ascultate cotidianul „Bild”.

Datele înregistratorului fonic recuperat la locul prăbuşirii avionului în sud-estul Franţei, evocate deja joi de procurorul din Marsilia, arătau cum copilotul Andreas Lubitz a blocat uşa cabinei de pilotaj după ieşirea momentană a comandantului de bord, înainte de a precipita avionul spre sol. 

Potrivit ediţiei duminicale a cotidianului german „Bild”, care afirmă că a ascultat aceste înregistrări, primele 20 de minute de zbor au fost o ocazie de schimburi banale între pilotul Patrick Sondenheimer şi copilotul Andreas Lubitz. 

Avion prăbuşit în Franţa: conversaţia dintre pilot Patrick Sondenheimer şi copilotul Andreas Lubitz

Pilotul Patrick Sondenheimer îi spune printre altele copilotului Andreas Lubitz că nu a avut timp să meargă la toaletă la plecare, la Barcelona. 

10.27: aparatul a atins altitudinea de croazieră (aproximativ 11.600 de metri), pilotul îi cere lui Lubitz să se pregătească de aterizare la Düsseldorf. Acesta rosteşte câteva cuvinte: „Sper", „Vom vedea". Apoi, copilotul îi spune comandantului că poate „acum" să meargă la toaletă. Trec două minute şi pilotul îi confirmă copilotului că poate „prelua comanda". Se aude zgomotul unui scaun, o uşă care se închide: comandantul Patrick Sondenheimer a ieşit din cockpit pentru a se duce la toaletă. Copilotul Andreas Lubitz este singur la comanda avionului. 

10.29: aparatul începe să coboare. 

10.32: controlorii aerieni francezi încearcă să contacteze aparatul, în zadar. În avion, aproape în acelaşi timp, sună o alarmă. 

Curând după aceea, se aude o „izbitură", ca şi cum cineva încerca să intre în cabina de pilotaj, scrie „Bild”. Apoi vocea pilotului Patrick Sondenheimer: „Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa". Copilotul Germanwings s-a blocat în cockpit, singur la comandă. În avion, pasagerii încep să ţipe, notează ziarul. 

10.35: se aud noi lovituri, cu ceva „de metal, în uşa cabinei de pilotaj", pe care pilotul încearcă în mod clar să o deschidă cu un topor. 

Apoi, 90 de secunde mai târziu, o nouă alarmă, în timp ce aparatul este la 5.000 de metri altitudine. 

Comandantul Patrick Sondenheimer strigă: „Deschide naibii uşa!" 

10.38: se aude respiraţia copilotului Andreas Lubitz, singur în cabina de pilotaj a avionului Germanwings. 

10.40: (aproximativ), avionul Airbus A320 Germanwings se loveşte de un munte, se aud urletele pasagerilor. Acestea sunt ultimele sunete înregistrate, scrie „Bild”.

Accidentul A320 în Alpii francezi a făcut 150 de morţi. Copilotul Andreas Lubitz este suspectat că l-a provocat deliberat.

image
Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite